Energy Report

În octombrie anul trecut, Lituania și-a declarat independența energetică. După trei ani și investiții de puțin peste 100 de milioane de euro, lituanienii au inaugurat terminalul plutitor de gaze naturale lichefiate (LNG) botezat chiar "Independența", localizat în portul lituanian Klaipeda. Terminalul aduce LNG din Norvegia, care este regazeificat în facilitățile specializate din port, parte a aceluiași proiect. Scopul a fost eliberarea țării de dependența de livrările de gaze naturale de la Gazprom, care până de curând a fost singurul furnizor de gaze al Lituaniei.

Anul acesta, guvernul de la Vilnius a modificat legislația din domeniu și i-a obligat pe toți consumatorii industriali de gaze naturale să renunțe la contractele de aprovizionare semnate cu gigantul rus de stat Gazprom și să cumpere LNG norvegian, cu cel puțin 10% mai scump decât gazele rusești. Autoritățile și-au justificat decizia spunând că este vorba de o chestiune de securitate națională, scrie naturalgaseurope.com.

Producătorul de îngrășăminte chimice Achema este cel mai mare consumator de gaze naturale din Lituania, cu un consum anual de circa 1,3 milioane de metri cubi, reprezentând aproape jumătate din cererea totală anuală de gaze din statul baltic.

Cei mai mulți consumatori industriali s-au supus deciziei, cu excepția producătorului de îngrășăminte chimice Achema. Achema este cel mai mare consumator de gaze naturale din Lituania, cu un consum anual de circa 1,3 milioane de metri cubi, reprezentând aproape jumătate din cererea totală anuală de gaze din statul baltic. Cei de la Achema au somat guvernul să termine cu această formă de "extocare" și a amenințat că va renunța complet la utilizarea gazelor naturale în procesul său de producție.

Costuri de mentenanță de 80 milioane dolari pe an

Până de curând, Achema a avut câștig de cauză în războiul său cu statul lituanian. Cu mult timp înainte de inaugurarea terminalului LNG din portul Klaipeda, autoritățile de la Vilnius au vrut să oblige Achema să-și asigure 25% din consumul propriu de gaze naturale prin achiziții de LNG norvegian. Achema a făcut plângere la Comisia Europeană, iar executivul de la Bruxelles i-a dat dreptate, afirmând că statul lituanian nu poate impune în mod unilateral un astfel de aranjament, ci doar de comun acord cu procucătorul de îngrășăminte chimice.

În 2013, guvernul lituanian a impus prin lege consumatorilor industriali de gaze naturale să contribuie la întărirea "securității naționale" a Lituaniei donând o parte din profiturile lor pentru acoperirea costurilor investiționale presupuse de construirea terminalului LNG din portul Klaipeda, iar ulterior pentru acoperirea costurilor de mentenanță a terminalului.

Achema a dat în judecată guvernul în instanțele lituaniene și a avut inițial câștig de cauză, tribunalul obligând guvernul să suspende aplicarea respectivei contribuții financiare. Însă ulterior, executivul de la Vilnius a cerut Curții Constituționale să se pronunțe asupra respectivei modificări legislative, iar aceasta a decis, recent, că guvernul a respectat legea fundamentală, ceea ce înseamnă că Achema va fi nevoită să plătească sume foarte mari, inclusiv retroactiv, pentru acoperirea costurilor de construire și mentenanță a terminalului LNG. Achema a anunțat că intenționează să atace decizia Curții Constituționale într-un tribunal internațional.

Costurile anuale de mentenanță a terminalului se ridică la circa 80 de milioane de dolari, iar Achema ar trebui să contribuie cu jumătate din această sumă. Însă cei de la Achema spun că această contribuție ar aduce compania la faliment. Anul trecut, Achema a raportat pierderi, datorate în special întreruperii parțiale a producției, din cauza eșecului negocierilor cu Gazprom privind reducerea prețului gazelor rusești.

Amenință că nu vor mai consuma deloc gaze

"Nu este normal ca o singură companie să acopere jumătate din costurile de mentenanță ale terminalului de LNG, mai ales că noi nu cumpărăm nici un metru cub de LNG norvegian. Dacă vom fi obligați să plătim contribuția de mentenanță, foarte curând nu vom mai putea să operăm. În plus, dacă vom renunța la contractul cu Gazprom, așa cum vrea guvernul, vom fi obligați să plătim despăgubiri imense", spune CEO-ul Achema, Ramunas Miliauskas.

El a adăugat că, anul acesta, contractul cu Gazprom expiră, iar Achema ia în calcul mai multe opțiuni de aprovizionare cu gaze naturale.

"Pentru noi nu contează decât aspectul economic. Nu excludem posibilitatea de a cumpăra LNG norvegian prin terminalul din portul Klaipeda, însă insistăm să ni se acorde aceleași condiții precum companiilor cu același profil și de aceleași dimensiuni ca noi din Germania, Polonia și alte țări, unde statul nu se amestecă în relațiile comerciale ale companiilor. Gazprom este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața europeană de gaze naturale și are posibilitatea de a oferi cele mai bune prețuri, în special grație costurilor relativ reduse de transport al gazelor", subliniază Miliauskas.

CEO-ul Achema a mai spus că o altă opțiune a companiei este aceea de a cumpăra amoniac ca materie primă și de a renunța cu totul la gaze. "Realizează statul lituanian ce ar însemna asta pentru terminalul LNG din portul Klaipeda, dat fiind că Achema are o pondere de 50% din consumul total de gaze al Lituaniei?", întreabă retoric Miliauskas.

Facturi mai mari la încălzire

În prezent, terminalul lituanian de LNG conține cantitatea minimă admisă, respectiv 540 de milioane de metri cubi. Capacitatea maximă a acestuia este însă de 3 miliarde de metri cubi. Capacitatea zilnică de regazeificare a facilităților lituaniene de pe uscat se ridică la circa 11 milioane de metri cubi.

Consumul de gaze naturale al Lituaniei este în scădere, iar autoritățile se gândesc deja la soluții alternative de utilizare a LNG-ului norvegian. Există deja un proiect de modificare a legislației, care să permită reexportarea LNG-ului. Una dintre destinațiile potențiale este America de Sud, potrivit Ministerului Energiei de la Vilnius, ceea ce ar presupune relocarea terminalului LNG și a facilităților de regazeificare undeva mai aproape de client.

Achema nu este singurul consumator industrial de gaze naturale nemulțumit de deciziile guvernului cu privire la terminalul LNG din portul Klaipeda. Anul acesta, facturile la încălzire ale lituanienilor au crescut cu 7%, din cauza faptului că CET-urile din Lituania au fost obligate să cumpere LNG norvegian, mai scump decât gazele rusești de la Gazprom.

"În prezent, suntem obligați să cumpărăm două treimi din necesarul de gaze de la terminalul LNG", a declarat un purtător de cuvânt al Vilnius Energija, administratorul CET-ului care asigură încălzirea centrală în capitala Lituaniei. Însă în replică, compania de administrare a terminalului LNG susține că scumpirea facturilor s-a datorat tocmai faptului că CET-ul a omis să cumpere gaze pentru luna martie de la terminal, cumpărându-l în schimb la prețuri spot de pe bursele internaționale.

LNG-ul norvegian e mai scump și după ieftinirea Gazprom

Raimundas Kuodis, un înalt oficial al Băncii Centrale a Lituaniei cu competențe în domeniul energiei, spune că decizia Lituaniei de a construi terminalul LNG și facilitățile de regazeificare ar fi avut sens economic dacă ar fi fost însoțită de măsuri de încurajare a reducerii consumului de gaze pentru încălzire, prin îmbunătățirea izolației blocurilor construite în era sovietică.

"Lituania utilizează gaze naturale pentru încălzire și ca materie primă pentru producători de îngrășăminte chimice precum Achema. N-ar mai trebui să folosim gaze pentru încălzire. Trebuie îmbunătățită eficiența energetică a apartamentelor, iar CET-urile să treacă gradual pe biomasă. Ar fi trebuit să facem demult asta", spune Kuodis.

Cererea de gaze scade, iar costurile sunt în creștere, din cauza LNG-ului norvegian. Pe de altă parte, în mai anul trecut, când terminalul plutitor lituanian de LNG a părăsit portul-mamă din Coreea de Sud îndreptându-se spre Lituania, Gazprom a acceptat să reducă cu aproape un sfert prețurile de import pentru gazele livrate Lituaniei până la finalul lui 2015, când expiră actualul contract pe termen lung dintre cele două părți.

Însă chiar și după ieftinirea gazelor rusești, livrările de LNG norvegian sunt mai scumpe. Chiar și unii oficiali guvernamentali de la Vilnius recunosc, sub protecția anonimatului, că a obliga Achema să cumpere LNG de la terminalul din portul Klaipeda nu e doar nedrept, ci și păgubos din punct de vedere al interesului național al Lituaniei.

Americanii nu vor rezolva problema

"Numărul de consumatori de gaze este în scădere, așa că statul nu avea altă opțiune decât să-i oblige pe marii consumatori să suporte povara financială a terminalului LNG. Discuțiile despre exporturi lituaniene de LNG în America de Sud sunt la fel ca cele despre importuri lituaniene de LNG din SUA: dacă se vor întâmpla vreodată, vor fi gesturi pur simbolice, geopolitice", mai spune oficialul băncii centrale lituaniene.

El a mai spus că guvernul lituanian are o înțelegere distorsionată a modului de funcționare al pieței mondiale de LNG.

"Dacă ne uităm la această piață nu din perspectivă geopolitică, ci economică, vedem limpede că nu ar fi nevoie ca SUA să exporte LNG în Europa dacă SUA ar înceta să importe gaze din Qatar. Asta ar permite statelor europene, inclusiv Lituaniei, să cumpere LNG mai ieftin din Qatar", arată Kuodis.

Oficialul băncii centrale a mai spus că dezvoltarea infrastructurii de transport și distribuție a gazelor naturale a devenit o adevărată obsesie la nivelul autorităților de la Vilnius și că dacă Achema decide să nu mai consume deloc gaze și trece la utilizarea amoniacului ca materie primă, statul lituanian va avea o mare problemă cu acoperirea costurilor de construire și mentenanță a terminalului LNG din portul Klaipeda.

Statul a creat false așteptări

La rândul său, expertul în energie Vidmantas Jankauskas este de părere că statul lituanian a creat false așteptări în legătură cu beneficiile investiției în terminalul LNG. "Autoritățile au vorbit despre inevitabila ieftinire a gazelor ca urmare a acestei investiții, dar de fapt se întâmplă exact contrariul: pentru mulți consumatori majori de gaze, cum ar fi CET-urile, prețurile au crescut cu până la 30%", arată Jankauskas.

El a adăugat că a vorbit cu mai mulți șefi de companii consumatoare de gaze naturale, care i-au spus că se tem că vor ajunge în faliment dacă vor continua să cumpere LNG norvegian.

"Imaginați-vă o companie de oriunde, și cu atât mai mult una dintr-o țară mică precum Lituania, obligată să contribuie cu 15 milioane euro sau mai mult pe an la un model de business pe care statul îl consideră vital pentru securitatea energetică și interesul național al țării. Este cazul Achema", spune Jankauskas.

Cu privire la posibilele exporturi de LNG din SUA către Europa, el a declarat că nu crede că acestea vor ieftini semnificativ gazele naturale.

"Prețul ar scădea dacă Australia sau unele state africane cu resurse abundente de gaze ar intra pe piața LNG, însă pentru asta ar fi nevoie ca barilul de petrol să coste cel puțin 80-90 de dolari, ceea ce nu este cazul. Nu se poate nega că terminalul lituanian de LNG a jucat un rol important în geopolitica energetică a regiunii, în special ca instrument de negociere care a obligat Gazprom să reducă prețul gazelor livrate Lituaniei. Însă acum, odată depășit acest moment, statul lituanian va trebui să se confrunte cu problema costurilor mari ale terminalului", conchide expertul lituanian.

Lituania și-a declarat Independența energetică. După mai puțin de trei ani și investiții de puțin peste 100 de milioane de euro, terminalul plutitor de gaze naturale lichefiate (LNG) botezat chiar "Independența" a ancorat, luni, în portul lituanian Klaipeda. Terminalul va aduce LNG din Norvegia, care va fi regazeificat în facilitățile specializate din port, parte a aceluiași proiect, iar gazele importate de la norvegieni vor putea aproviziona atât Lituania, cât și țările baltice vecine Letonia și Estonia.

Scopul este eliberarea țării de dependența de livrările de gaze naturale de la Gazprom, care până de curând a fost singurul furnizor de gaze al Lituaniei, scrie Bloomberg BusinessWeek. Cu ani de zile înainte ca criza ucraineană să reînvie teama ca nu cumva rușii să taie gazele pe timp de iarnă, Lituania a comandat terminalul LNG plutitor Independența, fabricat în Coreea de Sud și lung cât trei terenuri de fotbal.Acum, acesta a ancorat în portul Klaipeda și poate înlocui anual importuri rusești de 2,7 miliarde de metri cubi de gaze.

Terminalul a fost construit la comanda companiei norvegiene Hoegh LNG, care l-a cumpărat de la coreeni, iar ulterior a semnat un contract de închiriere pe 10 ani cu lituanienii, cu posibilitate de prelungire, astfel încât investiția și costurile totale de operare ale terminalului nu vor fi prea împovărătoare pentru Lituania, fiind împărțite pe o perioadă destul de lungă. Aceste costuri vor fi incluse în tariful de transport al gazelor naturale, care face parte la rândul său din prețul la gaze plătit de consumatorii finali lituanieni.

"Lituania a făcut o mișcare totodată îndrăzneață și bine calculată, aceea de a demara acest proiect LNG independent. Acum avem alternativă în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze naturale", a declarat președintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, la ceremonia de inaugurare a terminalului.

Putere de negociere cu rușii

Având la dispoziție acest terminal, lituanienii câștigă foarte multă putere de negociere în relațiile cu Gazprom, contractul de import pe termen lung cu rușii expirând anul viitor. Lituania susține că plătește cel mai mare preț din UE pentru gazele rusești.

"Acum putem să luăm foarte serios în considerare opțiunea de a nu mai avea nici un fel de contract de aprovizionare cu Gazprom. Totuși, nu respingem din principiu ideea de a cumpăra gaze de la ruși, cu condiția să ni se ofere un preț avantajos", a mai spus Grybauskaite.

Lituania a plătit un preț cu 36% mai mare decât Germania pentru gaze rusești în primele patru luni ale acestui an.

"Am suferit din cauza prețurilor foarte mari la energie. Acum, în sfârșit, suntem independenți energetic. Și putem împărți această independență și cu vecinii noștri", a declarat ministrul Energiei din guvernul de la Vilnius, Rokas Masiulis.

E esențial să existe concurență

În mai anul acesta, când terminalul plutitor lituanian de LNG a părăsit portul-mamă din Coreea de Sud îndreptându-se spre Lituania, Gazprom a acceptat să reducă cu aproape un sfert prețurile de import pentru gazele livrate Lituaniei până la finalul lui 2015, când expiră actualul contract pe termen lung dintre cele două părți. Această reducere le va acoperi lituanienilor costurile cu terminalul de LNG și cu instalațiile de regazeificare de pe uscat.

După doar o lună, rușii au acceptat și propunerea companiilor energetice de stat ale Lituaniei, de a le vinde distribuitorul de gaze Lietuvos Dujos, precum și operatorul sistemului național de transport de gaze din Lituania, Amber Grid, controlate până atunci de Gazprom.

Mai mult, în pofida ieftinirii, lituanienii nu au renunțat la procedura de arbitraj internațional declanșată împotriva Gazprom la începutul anului, prin care vor să obțină de la ruși despăgubiri de 1,66 miliarde de dolari, Vilniusul considerând că Gazprom a impus Lituaniei în mod ilegal prețuri mari la importurile de gaze în perioada 2004 – 2012.

"Terminalul lituanian de LNG sporește semnificativ concurența în ceea ce privește livrările en-gros de gaze din regiune", spune Karen Sund, fondator al companiei de consultanță Sund Energy din Oslo.

Terminalul LNG "Independența" are o capacitate de transport de 170.000 de metri cubi și a fost închiriat de către compania de stat lituaniană Klaipedos Nafta AB.

La finalul lunii august, Lituania a semnat primul contract de achiziție de LNG cu compania norvegiană de stat Statoil. Prima livrare a norvegienilor este programată marți, 28 octombrie, iar deocamdată prețul plătit de lituanieni se va încadra în același ordin de mărime cu cel perceput de Gazprom după ieftinirea de 24% din mai, a mai declarat ministrul Masiulis.

Astfel, Lituania va plăti între 346 și 384 de dolari/mia de metri cubi de LNG din Norvegia, potrivit mediei prețurilor de referință britanice pe ultimele 5 luni. În prezent, lituanienii plătesc pe gazele livrate de Gazprom 359 dolari/mia de metri cubi. Însă perspectiva debutului importurilor lituaniene de LNG a pus deja presiune pe ruși, determinându-i să reducă prețurile de livrare pentru Lituania în mai. Până atunci, Gazprom vindea gaze în Lituania cu 465 dolari/mia de metri cubi.

Ar putea aproviziona întreaga regiune baltică

Dacă va fi utilizat la capacitatea sa maximă, de 4 miliarde de metri cubi pe an, terminalul lituanian ar putea satisface 80% din cererea de gaze naturale a întregii regiuni baltice, inclusiv Letonia și Estonia.

"Este un proiect strategic din punct de vedere geopolitic, care ar putea decide viitorul întregii regiuni. Lituania va deveni un garant al securității energetice pentru întreaga regiune baltică", a mai declarat președintele Dalia Grybauskaite.

Potrivit unui raport recent al Comisiei Europene, dacă rușii ar tăia total livrările de gaze către Europa timp de o lună, Estonia și Lituania s-ar confrunta cu o penurie gravă.

"Fără terminalul lituanian de LNG de la Klaipeda, situația ar fi și mai dramatică în Estonia, care ar rămâne fără nici un fel de gaze, nici măcar pentru consumatorii casnici, în 4-5 zile. Odată finalizat terminalul, va fi asigurată aprovizionarea consumatorilor casnici din toate cele trei țări baltice", se afirmă în raportul Comisiei Europene.

Uniunea Europeană continuă să recite în gol refrenul necesității reducerii dependenței Europei față de importurile de gaze din Rusia, fără însă să producă și fapte sau măcar proiecte credibile. În același timp, micul stat baltic Lituania, dependent 100% de livrările de gaze naturale ale gigantului rus de stat Gazprom, a reușit să obțină, în mai, o reducere cu 23% a prețului de livrare al gazelor rusești.

Mai mult, în pofida ieftinirii, lituanienii nu au renunțat la procedura de arbitraj internațional declanșată împotriva Gazprom la începutul anului, prin care vor să obțină de la ruși despăgubiri de 1,66 miliarde de dolari, Vilniusul considerând că Gazprom a impus Lituaniei în mod ilegal prețuri mari la importurile de gaze în perioada 2004 – 2012.

Explicația? Lituanienii vor dispune în curând de un terminal plutitor de gaze naturale lichefiate (LNG), precum și de facilități de regazeificare, prin care, începând de anul viitor, vor importa gaze naturale din Norvegia (stat nemembru UE), asigurându-și în acest fel, într-o primă etapă, circa 20% din necesarul de consum și punând astfel presiune pe Gazprom atât în privința prețurilor de import, cât și a securității și constanței livrărilor din partea rușilor.

Balticii vorbesc doar la tribunal, în rest fac treabă

În plus, în anii următori, terminalul de gaze naturale lichefiate al Lituaniei va putea să și reexporte gazele provenite din Norvegia, ajutând astfel la reducerea dependenței de Rusia a întregii Europe. Terminalul plutitor a fost construit în Coreea de Sud, pe șantierul naval al companiei coreene Hyundai Heavy Industries, lucrările de construcție începând în 2012.

Terminalul a fost construit la comanda companiei norvegiene Hoegh LNG, care l-a cumpărat de la coreeni, iar ulterior a semnat un contract de închiriere pe 10 ani cu lituanienii, cu posibilitate de prelungire, astfel încât investiția și costurile totale de operare ale terminalului nu vor fi prea împovărătoare pentru Lituania, fiind împărțite pe o perioadă destul de lungă. Aceste costuri vor fi incluse în tariful de transport al gazelor naturale, care face parte la rândul său din prețul la gaze plătit de consumatorii finali lituanieni.

Terminalul plutitor se află în prezent în drum spre Lituania și va ajunge până la finalul anului, iar construcția facilităților de regazeificare de pe uscatul lituanian va fi finalizată în noiembrie.

Își permit să ridice vocea la Gazprom

Până atunci, autoritățile lituaniene nu renunță la procedura de arbitraj declanșată împotriva Rusiei la Tribunalul internațional de la Stockholm, cu toate că Gazprom, chiar la presiunile Vilniusului, și-a vândut toate activele pe care le deținea în Lituania și a încetat orice operațiune în această țară anul acesta.

"Procedura de arbitraj de la Stockholm continuă conform programului întocmit de tribunal. Lituania își va prezenta documentul final în susținerea cazului său la sfârșitul lunii noiembrie, iar vara viitoare este programată o audiere orală. Susținem în continuare că Gazprom a încălcat contractul de privatizare după ce a preluat operațiunile de distribuție de gaze din Lituania, majorând în mod unilateral tarifele", a declarat premierul Algirdas Butkevicius în Parlamentul de la Vilnius.

În mai anul acesta, când terminalul plutitor lituanian de LNG a părăsit portul-mamă din Coreea de Sud îndreptându-se spre Lituania, Gazprom a acceptat să reducă cu aproape un sfert prețurile de import pentru gazele livrate Lituaniei până la finalul lui 2015, când expiră actualul contract pe termen lung dintre cele două părți. După doar o lună, rușii au acceptat și propunerea companiilor energetice de stat ale Ucrainei, de a le vinde distribuitorul de gaze Lietuvos Dujos, precum și operatorul sistemului național de transport de gaze din Lituania, Amber Grid, controlate până atunci de Gazprom.

În prezent, Gazprom este singurul furnizor de gaze naturale al Lituaniei, însă statul baltic va începe să importe gaze naturale lichefiate din Norvegia în 2015, sursă din care își va asigura circa 20% din consum, într-o primă fază.

Au semnat deja primul contract de livrare

Asta pentru că, la finalul lunii august, Lituania a semnat primul contract de achiziție de LNG cu compania norvegiană de stat Statoil. La început, lituanienii vor importa din Norvegia circa 0,54 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Gazele vor aproviziona terminalul plutitor de LNG al Lituaniei din Marea Baltică, denumit sugestiv "Independența". Valoarea totală a contractului semnat cu norvegienii este estimată la circa 1 miliard de dolari, iar prețurile de livrare vor fi legate de cele de referință practicate la hub-ul de gaze britanic National Balancing Point.

"Este pentru prima oară în istoria Lituaniei când vom avea o sursă alternativă de aprovizionare cu gaze naturale. Este un pas mare pentru securitatea energetică a Lituaniei și o premisă a reducerii tarifelor pentru consumatori", a declarat premierul lituanian Algirdas Butkevicius după semnarea oficială a contractului cu Statoil, cu toate că, în prezent, gazele lichefiate din Norvegia nu sunt mai ieftine decât cele livrate prin conducte din Rusia.

Vor putea aproviziona și alte țări europene

Lituania va plăti între 346 și 384 de dolari/mia de metri cubi de LNG din Norvegia, potrivit mediei prețurilor de referință britanice pe ultimele 5 luni. În prezent, lituanienii plătesc pe gazele livrate de Gazprom 359 dolari/mia de metri cubi. Însă perspectiva debutului importurilor lituaniene de LNG a pus deja presiune pe ruși, determinându-i să reducă prețurile de livrare pentru Lituania în mai. Până atunci, Gazprom vindea gaze în Lituania cu 465 dolari/mia de metri cubi.

Cantitatea anuală care va fi importată de Lituania din Norvegia reprezintă cam 6-7 containere de transport, destul de puțin pentru Statoil, însă compania norvegiană de stat spune că se așteaptă ca cererea să crească și din partea altor terminale LNG din regiunea baltică, dat fiind că Lituania este singura țară care dispune de un terminal plutitor de acest tip și și-ar putea aproviziona astfel și vecinii.

"Considerăm că cererea de LNG va crește în regiune și vrem să profităm de această oportunitate", spune vicepreședintele Statoil, Geir Heitmann. Ca urmare a crizei ruso-ucrainene, state precum Polonia, Lituania, Estonia sau Finlanda au în plan creșterea importurilor de LNG, pentru a-și reduce dependența de gazele rusești.

Lituanienii au mai semnat acorduri neangajante și cu alți exportatori globali de LNG, acorduri care dau posibilitatea Vilniusului să cumpere transporturi de LNG de pe piața spot în caz de nevoie.

La capacitate maximă, terminalul LNG al Lituaniei va putea importa până la 2 miliarde de metri cubi de gaze pe an, existând opțiunea majorării cantității până la 4 miliarde de metri cubi. Anul trecut, Lituania a consumat în total sub 3 miliarde de metri cubi de gaze.

După principiul geopolitic occidental "cel mai mare dușman de ieri, cel mai bun prieten de mâine", Iranul ar putea deveni principalul furnizor de gaze al Europei în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat.

Văzut în trecutul apropiat drept cel mai important pion al Axei Răului de către cancelariile occidentale, Iranul, aflat de altfel în prezent ca și Rusia sub un regim de sancțiuni impuse de SUA și UE, ar putea deveni cel mai bun prieten al statelor membre ale Uniuni Europene, care doresc să înlocuiască gazul rusesc cu cel iranian.

De altfel, se pare că europenii au și binecuvântarea administrației Obama, care, după ce a reușit performanța de a bombarda numai puțin de 7 state predominant musulmane în ultimii ani, nu mai are nevoie să-și creeze și alți dușmani precum Iranul.

Potrivit Fox Business, Uniunea Europeană lucrează în tăcere la accelerarea elaborării unui plan privind importul de gaze din Iran, în contextul îmbunătățirii relațiilor cu Teheran-ul și al răcirii relațiilor cu Moscova.

Iranul, în capul listei de furnizori alternativi

Cele două condiționalități care ar putea afecta importul de gaz din Iran (ridicarea sancțiunilor impuse Iranului și construirea de noi gazoducte) nu i-a afectat pe oficialii europeni să redacteze un plan în acest sens, susține o sursă de la Bruxelles, citată de Reuters.

"Iran se află în capul listei noaste de priorități în ceea ce privește măsurile pe termen mediu de a reduce dependența Europei de gazul rusesc. Gazul iranian ar putea ajunge în Europa relativ ușor, iar în prezent, din punct de vedere politic, există o tendință clară de reapropriere a Teheranului de Occident", susține sursa citată.

Rusia este principalul furnizor de gaze naturale al Europei, acoperit aproximativ o treime din cererea de pe Bătrânul Continent, cerere anuală estimată la 80 de miliarde de dolari. Sancțiunile impuse de UE Rusiei pe tema conflictului din Ucraina ar putea urgenta procesul de identificare de surse alternative de gaz pentru statele europene.

Cererea se întâlnește cu oferta

Iran dispune de cele mai mari rezerve de gaz din lume, după Rusia, iar un eventual succes al negocierilor privind programul nuclear al Teheranului ar putea deschide calea unor negocieri pe tema exportului de gaze către UE.

"Potențialulo său ridicat în producția de gaz, reformele în desfășurare din domeniul energetic și normalizarea relațiilor sale diplomatice cu occidentul, ar putea face din Iran o alternativă credibilă la cea rusească în ceea ce privește furnizarea de gaz natural Europei", se precizează într-un document al Directoratului pentru politici externe al UE, redactat după anexarea Crimeei de către Rusia. Documentul mai precizează că Iranul nu poate fi o alternativă credibilă decât pe termen mediu și lung, pe termen scurt, atât sancțiunile impuse Teheranului, cât și absența infrastructurii, făcând imposibilă o înlocuire rapidă a gazului rusesc cu cel iranian.

De altfel, Iranul pare, la rândul său, dispus să facă afaceri cu europenii. "Iran poate fi un furnizor de energie sigur pentru Europa", a declarat președintele iranian Hassan Rouhani, într-o întâlnire avută cu președintele austriac Heinz Fischer la New York.

Iranul joacă la două capete

Disponibilitatea Iranului ar putea reprezenta un avertisment transmis Gazprom-ului, după ce gigantul rus a întrerupt de două ori, în 2006 și 2009, furnizarea de gaz către Europei, în urma unor conflicte comerciale cu Ucraina.

"Iran încearcă să se situeze ca alternativă la gazul rusesc pe piața europeană. Joacă totodată o partidă extrem de sofisticată, negociind, în același timp, și cu Rusia în vederea cooperării în sectorul energetic, și cu UE, în vederea încoluirii gazului rusesc", onservă Amir Handjani, un consultant independent de pe piața de petrol și gaze de la Dubai.

De altfel, acesta crede că, dată fiind politica strategică confrontanțională a Rusiei din prezent, Europa nu are extrem, de puțin alternative de diversificare, iar Iranul este cea mai importantă dintre acestea.

Turcia, cel mai probabil traseu al gazului iranian către Europa

Cea mai realistă rută pe care gazul iranian ar putea ajunge în Europa ar fi prin Turcia, care este deja client al Teheranului, chiat dacă actuala conductă Tabriz-Ankara nu este suficient de mare pentru a asigura un export major. De mai mult timp, Iranul intenționează să construiască o conductă, așa numitul Gazoduct Persan care să lege zăcămintele sale din sud cu piața europeană, însă s-a lovit atât de sancțiunile impuse de occidentali, cât și de preferințele investiturilor europeni și ale Comisiei Europene, care preferă varianta mai ieftină a îmbunătățirii infrastructurii actuale, Tabriz-Ankara.

Italienii de la ENI și fracezii de la Total s-au arătat interesați în dezvoltarea zăcământului iranian din sudul Pars-ului, împărțit de Iran șiu Quatar și considerat unul dintre cele mai mari din lume, cu rezerve totale estimate la 50 de mii de miliarde de metri cubi, suficient pentru a acoperi cererea europeană pe următoarea sută de ani.

Potrivit unor studii independente, dacă sancțiunile ar fi ridicate, Iranul ar putea exporta 10-20 de miliarde de metri cubi anual către Turcia și Europa.

Alternativa Nabucco?!

O altă variantă de transport ar fi reactivarea gazoductului Nabucco, al cărui proiect de construcţie a eşuat din lipsă de furnizori, potrivit unui oficial din Ministerul Petrolului de la Teheran. Potrivit Energy Report, acesta a anunțat că deja două state europene şi-au exprimat deja interesul în acest sens.

Problema cooptării Iranului în proiectul Nabucco s-a pus încă de la semnarea primului pact referitor la gazoduct, în 2009. Cu toate că Iranul a dorit să se alăture proiectului, iar o bună parte dintre statele europene interesate de Nabucco au militat pentru cooptarea iranienilor, presiunile regimului de la Washington au lăsat Iranul în afara Nabucco.

La acea dată, însărcinatul special al Statelor Unite pentru probleme energetice eurasiatice, Richard Morningstar, a declarat că SUA se opune implicării Iranului în proiectul Nabucco, întrucât acest lucru ar contraveni sancțiunilor internaționale dictate împotriva regimului de la Teheran și ar avea un efect negativ asupra demersurilor de blocare a planurilor nucleare iraniene.

Mai mult, Morningstar a afirmat că SUA nu ar avea nimic împotriva unui eventual scenariu în care chiar și Rusia să devină furnizor de gaze pentru Nabucco, dar că ipoteza cooptării Iranului este cu totul exclusă. Din primăvara lui 2012, Morningstar fost numit ambasador al Statelor Unite în Azerbaidjan, stat-cheie pentru succesul proiectului Nabucco.

Statul poate şi trebuie să deţină controlul în societăţile strategice din energie, spune Victor Ponta în programul său de candidat la președinție, în care mai promite că statul va fi "apărător al intereselor românilor în relaţia cu marile companii", "renegociere corectă a redevenţelor privind resursele naturale", câștigarea de către România a independenţei energetice "totale" în următorii 5 ani şi ocuparea poziției de "lider energetic regional".

"Timpul privatizărilor cu acţionar strategic a trecut. Statul poate şi trebuie să deţină controlul în societăţile strategice din energie, comportându-se în mod corect ca acţionar", se arată în documentul citat.

În programul lui Ponta se mai vorbește despre "dreptate în relaţia dintre stat şi mediul economic". Astfel, potrivit programului electoral al candidatului PSD, statul trebuie să fie "partener de încredere, care îşi plăteşte datoriile la timp" și "apărător al intereselor românilor în relaţia cu marile companii".

Redevențele se renegociază pentru că nu pot fi schimbate prin lege

În acest context, Ponta promite "renegociere corectă a redevenţelor privind resursele naturale", în contextul în care, anul viitor, nivelul redevențelor petroliere poate fi modificat, expirând perioada de înghețare prevăzută în contractul de privatizare a Petrom.

Asta pentru că, după cum Energy Report scria încă din iunie, dacă toate acordurile petroliere semnate de Guvernul României sunt similare cu cele încheiate cu Chevron, nivelul redevențelor pentru acordurile de concesiune în vigoare nu poate fi schimbat prin modificarea Legii petrolului nr. 238/2004, întrucât nivelul procentual al redevențelor datorate de companii este prevăzut ca atare în acorduri, care sunt încheiate pe 20-30 de ani, fără referire la Legea petrolului.

În plus, chiar în Legea petrolului, respectiv la articolul 61, alineatul 1, se stipulează că ”Prevederile acordurilor petroliere aprobate de Guvern rămân valabile, pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate”.

De altfel, chiar Victor Ponta declara, în vară, că noile redevențe, fixate prin modificarea legii, vor fi aplicabile oricăror noi contracte de concesiune. "Noua lege nu se va putea aplica retroactiv", a declarat Ponta, întrebat fiind dacă pot fi modificate redevențele pentru titularii acordurilor de concesiune aflate în prezent în vigoare, în care este stipulat actualul regim de redevențe și care au o durată de 20-30 de ani.

Nimic despre gazele de șist

Ponta mai promite, în programul său electoral, o "strategie de exploatare responsabilă a resurselor naturale". În document nu se menționează însă nimic despre explorarea și exploatarea resurselor de hidrocarburi neconvenționale ale României, respectiv despre forajul după gaze de șist prin fracturare hidraulică.

În campania electorală din 2012, USL a criticat, cu argumente ecologiste, încheierea de către guvernele anterioare a unor acorduri petroliere cu Chevron pentru perimetre conținând gaze de șist. După alegerile parlamentare din 2012, imediat după numirea în funcție, guvernul USL condus de Victor Ponta a prezentat public un program de guvernare în care apărea la obiective "Instituirea imediată a unui moratoriu privind exploatarea gazelor de șist până la finalizarea studiilor ce se află în derulare la nivel european privind impactul asupra mediului prin procedeul de fracționare hidraulică".

De-a lungul anului, Ponta și-a modificat treptat atitudinea față de gazele de șist, în special după reacția ambasadorului de atunci al SUA, Mark Gitenstein, care a declarat, imediat după anunțul privind moratoriul, că recomandă României să afle măcar dacă deține gaze de șist, că va discuta subiectul cu ministrul Economiei și că dorește să afle motivația moratoriului și cum intenționează autoritățile de la București să procedeze mai departe.

Astfel, în decembrie, s-a ajuns ca programul de guvernare al guvernului Ponta 2 să enumere demararea acțiunilor de explorare pentru identificarea zăcămintelor de gaze de șist printre prioritățile din sectorul energetic. Iar Ponta declara că hidrocarburile neconvenționale ar putea asigura independența energetică a României și că Gazprom ar avea cel mai mult de pierdut dacă România ar începe să exploateze zăcămintele de gaze de șist.

Se mizează totul pe gazele din Marea Neagă

Prezidențiabilul PSD vorbește în programul său despre "creşterea independenţei şi securităţii energetice ale ţării". De altfel, în cuprinsul documentului, care are 36 de pagini, expresia "independență energetică" apare de 10 ori, iar sintagma "lider energetic regional" – de 3 ori.

"În a doua jumătate a anului 2019, ţara noastră are perspectiva strategică de a deveni a doua ţară din Uniunea Europeană, după Danemarca, care este independentă energetic, adică produce mai multe resurse energetice decât consumă. Schimbarea va fi generată de descoperirile din Marea Neagră", se afirmă în program, cu referire la zăcământul offshore de mare adâncime descoperit în 2012 de OMV Petrom și Exxon Mobil, despre care se estimează că ar conține între 42 și 84 de miliarde de metri cubi de gaze naturale și unde forajul a început în iulie anul acesta.

"Datorită acestei noi paradigme, România va avea posibilitatea de a juca un rol de furnizor de energie pentru vecinii săi, în special pentru Republica Moldova. Acest lucru va trebui coroborat cu încercarea de a atrage investitori care să investească în noi facilităţi de procesare industrială a gazului natural în aşa fel încât să se creeze noi locuri de muncă iar descoperirile recente de gaz natural să creeze un multiplicator important pentru întreaga economie", spune Ponta, în programul său electoral.

"Mândrie, demnitate"

Potrivit sursei citate, un al doilea obiectiv important este legat de atragerea de investiţii pentru modernizarea sectorului energetic românesc. "În consecinţă, România trebuie să îşi propună atragerea de capital privat autohton şi străin, oferind un mediu predictibil şi atractiv. Vrem impunerea unor reguli de guvernanţă corporativă eficiente", scrie în programul electoral al lui Victor Ponta.

Al treilea obiectiv menționat de Ponta este legat de rolul statului român în definirea politicilor şi strategiilor energetice la nivel european.

"Energia este un domeniu în care România trebuie să joace un rol mai activ la nivel european. Trebuie să fim mândri de trecutul, prezentul şi perspectivele noastre de viitor. Am fost prima ţară din lume cu o producţie de ţiţei înregistrată oficial. Suntem ţara cu cel mai echilibrat mix energetic european şi singura care are şanse reale de a deveni independentă energetic. Ne putem uita în ochii oricui cu mândrie şi demnitate în acest domeniu. Este nevoie să ne susţinem cu mai mult curaj ideile şi viziunile, contribuind la crearea unei Uniuni Europene capabilă să aibă o politică energetică comună, precum şi o abordare cu o singură voce a dialogului cu partenerii săi externi", se afirmă în programul candidatului PSD la președinție, Victor Ponta.

După ce secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat în vară că Rusia lucrează cot la cot cu diverse ONG-uri şi cu aşa zise organizaţii de mediu pentru a manipula opinia publică împotriva gazelor de şist, Iulian Iancu (foto), președintele Comisiei de industrii și servicii din Camera Deputaților, a declarat joi, mult mai precis, că Rusia a finanțat anul trecut cu 82 de milioane de euro manifestările împotriva gazelor de șist.

Chiar dacă putem avea rezerve asupra unor astfel de informaţii, dacă au existat asemenea finanţări sau dacă au fost aşa de mari, e greu să nu constatăm că toate dezvoltările energetice au avut parte de-a lungul istoriei de contestări. Şi asta cu atât mai mult cu cât au afectat interesele aşa-zis strategice ale unor ţări sau ale unor companii energetice concurente.

„ O treime din PIB-ul Rusiei este format din încasările din exporturile de materii prime energetice. De aici şi intenţia de blocare a marilor proiecte de infrastructură, vezi cazul Nabucco, dar și de a bloca accesul europenilor la resursele interne, vezi manifestările împotriva gazelor de șist, pe care noi le priveam iniţial ca fiind acțiuni de mediu dar care de fapt au fost susținute de Rusia, iar acum vedem de ce. Aceste manifestaţii au o puternică... motivaţie“, a declarat Iancu în cadrul unei conferinţe pe teme energetice organizată de MediaUno. Acesta a precizat că “Rusia a finanțat anul trecut cu 82 de milioane de euro manifestațiile împotriva gazelor de șist din mai multe țări europene, printre care Franța și România”.

Oficialul român a mai invocat un studiu de anul trecut care indica faptul că gazele, una dintre cele mai importante resurse energetice globale, ar putea să ţină încă 200 de ani şi nu doar circa 50 cât se credea până să fie făcute marile descoperiri de gaze de şist în SUA, Canada şi alte ţări.

Astfel că, după părerea acestuia, varianta gazelor de şist ar putea fi una luată în calcul, în anumite condiţii de exploatare, pentru a reduce dependenţa de Rusia. Şi asta cu atât mai mult cu cât, pe partea de gaze, GPL-ul e o alternativă deocamdată extrem de îndepărtată şi costisitoare, de înlocuire a gazelor ruseşti aduse prin conducte.

“La momentul actual, GPL-ul nu e o alternativă. Necesită flotile întregi de vase şi ar lua un număr de ani doar execuţia lor plus construcţia unor terminale de lichefiere şi degazeificare. În plus, GPL-ul e mai scump decât gazele naturale”, a adăugat președintele Comisiei de industrii.

Astăzi, premierii României și Republicii Moldova, alături de comisarul pentru energie al UE, vor tăia panglica conductei Iași-Ungheni, chiar dacă exporturile fizice nu vor începe decât începând cu luna septembrie, contractele de rezervare fiind făcute începând cu această lună.

În plus, pentru a se asigura că prețul gazelor furnizate Republicii Moldova va fi mai mic decât cele furnizate de Gazprom, așa cum a promis președintele ANRE, Niculae Havrileţ, autoritățile române au decis ca tarifele de rezervare de capacitate pentru exportul către "frații noștri de peste Prut" să fie de 28 de ori mai mici decât cele percepute pentru exportul în Ungaria (export deocamdată doar virtual).

Decizia ANRE nu face decât să confirme optimismul lui Iurie Leancă, premierul R Moldova, care declara că “sunt convins că, cel mai târziu în 27 august, gazele din România vor trece Prutul şi sunt convins că la alte tarife, mult mai bune. Astfel, în practică vom vedea ce înseamnă diversitate, siguranţă energetică”.

Astfel, tariful anual pe termen lung pentru punctul de ieşire din interconectarea cu alte sisteme de transport al gazelor natural din state terțe non-UE (Ungheni) pentru servicii ferme/întreruptibile de transport al gazelor naturale prin Sistemul Național de Transport este de 0,38 lei/MWh, în timp ce tariful similar pentru punctul de ieșire din interconectarea cu alte sisteme de transport al gazelor naturale din state membre ale UE (Csanadpalota) este de 10,95 lei/MWh.

Pe termen scurt, tariful trimestrial pentru exportul în Republica Moldova este de 0,67 lei/MWh pe timpul verii și de 1,43 lei, pe timpul iernii, în timp ce tariful trimestrial pe termen scurt pentru exportul în Ungaria este de 19,49 lei/MWh pe timpul verii și de 41,72 lei/MWh pe timpul iernii.

Cum, potrivit autorităților moldovene, prețul gazelor din România este cu 5-10% mai redus decât al celor din Republica Moldova, decizia ANRE pare luată special pentru ca nu cumva tariful de transport să nu cumva să scumpească gazele la un nivel echivalent gazelor furnizate Chișinăului de Gazprom.

Interesant este că rușilor de la Gazprom, care transportă gaze prin România către Bulgaria și Turcia, Transgaz le percepe un tarif extrem de piperat. Astfel, o cincime din veniturile Transgaz pe anul trecut au provenit de la Gazprom, numai puțin de 61 de milioane de euro.

Cele 12 milioane de metri cubi anunțate a fi exportate anual către Republica Moldova de Havrileț echivalează cu aproximativ de 130.000 de MWh. 

Construcția conductei de gaz Iași-Ungheni a a costat 26 de milioane de euro, dintre care 7 milioane de euro grant din partea Uniunii Europene.

Gazoductul are o lungime totala de 43,2 kilometri, o capacitate de 1,5 miliarde de metri cubi de gaze, dintre care, inițial, din România va fi livrat un volum de până la 50 de milioane de metri cubi pe an. Consumul anual al Republicii Moldova în 2013 a constituit circa un miliard de metri cubi de gaze naturale, fără regiunea transnistreana.

Visul Europei de a deveni "independentă energetic" de Rusia a primit o lovitură dură și nu de la oricine, ci de la președintele executiv al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Maria van der Hoeven.

În opinia acestuia, Europa are opțiuni extrem de limitate în tentativa sa de a identifica surse alternative de gaze naturale care să-i diminueze dependența de Rusia.

"Pe termen scurt, Europa are foarte puține opțiuni pentru a-și diversifica importul de gaze. În opinia noastră, gazul rusesc va fi în continuare necesar Europei", susține dna van der Hoeven, citată de Wall Street Journal.

Aproximativ o treime din consumul de gaz al Europei este acoperit de importurile din Rusia și o cincime de Norvegia. Celelalte surse de gaze ale Europei sunt reprezentate de importul de gaz natural lichefiat, ca și producătorii interni ai UE, precum Olanda sau Marea Britanie, a precizat van der Hoeven.

"Modificarea surselor de alimentare cu gaz și diversificarea cer timp. Nu se poate face acest lucru peste noapte", crede seful AIE.

AIE consiliază statele industrializate pe teme de politici energetice și a estimat anul trecut că importurile anuale de gaze naturale ale UE se vor majora cu 140 de miliarde de metri cubi până în 2035, urmând a ajunge la un nivel de 450 de miliarde de metri cubi, în condițiile unei scăderi naturale a producției interne.

În plus, susține van der Hoeven, importurile de gaz din SUA "nu sunt o alternativă foarte realistică pentru că nu există suficient gaz pe celălalt țărm al Atlanticului și, în plus, ele au prețul lor".

Potrivit estimărilor AIE, SUA va exporta până în 2035 numai 50 de miliarde de metri cubi de gaze naturale lichifiate, iar Norvegia va înceta să devină exportator net de gaze undeva în jurul anului 2020.

În pofida identificării unor surse alternative, precum cele din Azerbaijan și Kurdistan, din estul Mării Mediterane, Africa, a majorării exportului de LNG al SUA sau a declanșării producției de gaze de șist din UE, AIE se așteaptă ca Rusia să-și păstreze și chiar să-și întărească poziția de furnizor major de gaze în Europa.

"Gazul rusesc rămâne competitiv în fața celorlalte alternative", susține și firma de consultanță Wood Mackenzie într-un raport dfin luna iunie. "Estimările noastre pe termen sunt că realitate va face ca relațiile energetice ruso-europene să fie necesare", crede compania.

"Europa și Rusia vor fi parteneri energetic pentru multe decenii de aici înainte", crede și CEO-ul Statoil Helge Lund, care a precizat totodată că speră în identificarea unei soluții diplomatice a crizei ruso-occidentale, în special ca urmare a dependenței Europei de gazul rusesc.

OMV este decisă să participe la construirea ultimei părți a South Stream, ce va lega gazoductul de la graniuța Austriei cu Ungaria la hub-ul de la Baumgarten, în pofida opoziției Comisiei Europene.

Cel puțin așa declară CEO-ul OMV, Gerhard Roiss, într-un articol publicat în Financial Times, în care se declară optimist cu privire la construirea la termen a conductei, susținând că întârzierile apărute ca urmare a presiunilor politice ale Bruxelles-ului sunt recuperabile.

“Nimeni nu-ți poate spune să nu construiești o conductă. Este o problemă de legislație națională (nu europeană - n.r.)... Fiecare (țară) decide pentru sine. Un gazoduct este un proiect pe 50 de ani, deci trebuie analizat cu realism. Câteva luni (întârziere - n.r.) nu sunt o problemă", a declarat Roiss.

Aceasta este a doua intervenție a lui Roiss pe această temă din ultimul timp, după ce săptămâna trecută declarase că UE s-ar împușca singură în picior dacă ar stopa construcția South Stream.

Analiștii îl contrazic

Analiștii citați de publicația britanică nu sunt însă la fel de încrezători. "Soarta South Stream va depinde de cât de mult se va deteriora situația din Ucraina. Dacă se deteriorează și mai mult, îmi imaginez un scenariu în care Uniunea Europeană își va intensifica eforturile de pedepsire a Rusiei", susține Trevor Sikorski, de la firma de consultanță Energy Aspects.

Ilya Zaslavskiy, de la Chatham House, pare a fi de acord cu Sikorski. "Dacă Gazprom va construi porțiunea offshore a gazoductului până la finalul lui 2015 cum a planificat, s-ar putea alege cu un activ inutil, pentru că în nicicun caz Bulgara nu va permite tranzitarea gazului rusesc înainte ca UE să decidă cum va fi exploatată noua capacitate de transport", crede acesta.

Excepția Opal

Totuși, CEO-ul OMV a dat exemplul unei alte conducte construite de ruși în nord-estul Germaniei, Opal, care deja transportă gaz rusesc, deși n-a primit aprobarea UE.

Roiss s-a declarat și împotriva intensificării sancțiunilor impuse Rusiei în special în domeniul energetic și al importului de gaze, atât timp cât 30% din cererea europeană de gaze este acoperită din surse rusești.

"Ne aflăm de peste 45 de ani într-un proces de integrare în ceea ce privește gazele naturale cu Rusia", a declarat Roiss, amintind că primul contract semnat de OMV cu Gazprom datează din perioada războiului rece. "Clienții noștri se bazează pe faptul că vor primi gazul contractat în termenii conveniți. Din acest motiv, nu văd cum ar putea exista sancțiuni în acest sector", a declarat șeful OMV.

Punct de vedere pragamatic

UE percepe South Stream - gazoduct care va avea capacitatea de a acoperi 15% din cererea europeană de gaz - ca fiind un proiect care compromite eforturile sale de a-și diversifica aprovizionarea cu gaze, pentru diminuarea dependenței de Rusia.

Roiss contrazice oficialii europeni, susținând că o viitoare creștere a numărului de rute de aprovizionare pentru Europa este benefica pentru securitatea energetică.

"Părerea mea este foarte simplă. Patru conducte sunt mai bune decât trei, cinci sunt și mai bune decât patru. Acesta este singurul punct de vedere pragmatic", susține CEO-ul OMV, adăugând ca South Stream ar putea în viitor transporta gaze naturale din alte surse decât Rusia, cum ar fi cel din alte state din zonă Mării Negre sau cel extras din estul Mediteraneei.

UE s-ar împușca singură în picior dacă ar stopa construcția South Stream

Într-un interviu publicat săptămâna trecută în publicația austriacă Profil, Roiss susținea că sancțiunile economice impuse de UE Rusiei nu vor afecta construcția gazoductului South Stream.

În opinia șefului OMV, principal acționar al OMV Petrom, în cazul în care ar stopa construcția gazoductului, "UE s-ar împușca singură în picior".

Roiss a ținut să amintească faptul că în ceea ce privește secțiunea care traversează Marea Negră, South Stream este construit cu ajutorul mai multor firme italiene și germane. OMV va participa doar la construcția ultimilor 50 de km de conductă, care urmează a lega South Stream de la granița cu Ungaria la hub-ul de la Baumgarten. În iunie, Gazprom și OMV au semnat un acord privind construcția acestor ultimii 50 km de conductă, amintește și Wall Street Journal.

Roiss a precizat că își păstrează atitudinea critică cu privire la sancțiunile impuse Rusiei, adăugând însă că se referă doar la o anumită categorie de sancțiuni. "Declarațiile mele se referă numai la sancțiunile referitoare la piața gazelor naturale. Eu nu vorbesc despre alte sancțiuni", a explicat CEO-ul OMV.

Chiar dacă recunoaște că este "teribil" ceea ce s-a întâmplat cu avionul malaiezian prăbușit în Ucraina, Roiss susține că acțiunile sale ca CEO nu sunt ghidate de evenimente politice.

Nu doar Uniunea Europeană este dependentă de achizițiile de gaze naturale de la gigantul rus de stat Gazprom. Dependența este una reciprocă, veniturile Gazprom provenind în proporție mai mult decât semnificativă din vânzări de gaze către statele europene. În condițiile accentuării tensiunilor geopolitice și comerciale cu Europa, pe fondul conflictului cu Ucraina, țară vitală pentru tranzitul gazelor din Rusia către UE, rușii caută piețe alternative de desfacere pentru gazele lor naturale, iar una dintre principalele lor ținte în acest sens este Asia.

În mai, Rusia și China au încheiat un acord potrivit căruia Gazprom urmează să le livreze chinezilor gaze naturale în valoare totală de circa 400 de miliarde de dolari, pe baza unui contract pe termen lung, de 30 de ani. Următoarea pe listă ar putea fi India.

Guvernul de la New Delhi, preocupat de creșterea securității aprovizionării cu energie a țării, are în vedere importuri masive de gaze naturale din Rusia. În acest sens, executivul indian a creionat un plan care, dacă va fi implementat, ar reprezenta unul dintre cele mai mari proiecte energetice din istoria Indiei: un gazoduct terestru gigant care să transporte în India gaze naturale rusești, investiție estimată la circa 40 de miliarde de dolari, scrie Hindustan Times.

Oficiali de rang înalt din guvernul de la New Delhi au declarat, pentru publicația citată, că proiectul a fost discutat la recenta întâlnire dintre premierul indian Narendra Modi cu președintele rus Vladimir Putin, care a avut loc în Brazilia, cu ocazia unei reuniuni recente a grupului statelor emergente cunoscut sub abrevierea BRIC (Brazilia, Rusia, India, China). Potrivit acestora, cancelaria premierului indian și ministerul Petrolului și Gazelor Naturale din India analizează în prezent fezabilitatea proiectului.

Două rute posibile

Se așteaptă ca un anunț oficial privind proiectul gazoductului să fie făcut în decembrie, când Modi și Putin se vor întâlni la New Delhi, cu ocazia summit-ului anual India-Rusia. Sursele guvernamentale indiene adaugă că India ar dori să importe și țiței din Rusia, analizând provocările logistice ale unui astfel de demers.

"Până în prezent, cea mai mare parte a exporturilor de petrol și gaze ale Rusiei au fost direcționate către Occident. Lucrurile s-ar putea modifica radical în anii următori, iar China și India ar putea deveni importatori majori de produse energetice rusești", a declarat un oficial din ministerul Petrolului și Gazelor Naturale din India.

Autoritățile iau în calcul două posibile rute pentru proiectul gazoductului care ar urma să transporte în India gaze naturale din Rusia. Una dintre acestea ar porni de la granița sudică a Rusiei cu India și ar traversa regiunea Himalaya, în timp ce cea de-a doua ar tranzita Astrahanul, Kazahstanul și Uzbekistanul, urmând apoi să se interconecteze cu conducta TAPI, care trece prin Turkmenistan, Afganistan și Pakistan, până în India.

Gazoductul care ar lega India de Rusia ar costa de 4 ori mai mult decât proiectul de 10 miliarde de dolari al conductei de gaze IPI, care ar urma să lege India de Iran, tranzitând Pakistanul. Proiectul IPI, așa-numita "conductă a păcii", nu a demarat încă, din cauza faptului că investitorii se tem de provocările de securitate cu care s-ar confrunta sectorul pakistanez al gazoductului.

Au deja contract cu chinezii

În mai, Rusia și China au semnat un contract de furnizare de gaze naturale pe o perioadă de 30 de ani, contract în valoare totală de peste 400 miliarde dolari, în timpul unei vizite a președintelui Vladimir Putin la Shanghai.

"A avut loc un eveniment cu adevărat istoric, un eveniment epocal. Piața asiatică a gazelor s-a deschis pentru noi", a declarat, cu această ocazie, președintele Putin. Contractul gigant semnat de Gazprom, prin care compania va furniza gaze naturale Chinei, va afecta prețurile în Europa și vor avea un impact semnificativ asupra proiectelor internaționale de gaze naturale lichefiate, a spus, la rândul său, CEO-ul Gazprom, Alexei Miller.

Fitch Ratings susține că acordul "stabilește un nou punct de reper pentru ceea ce China este dispusă să plătească pentru gaze naturale furnizate prin contracte pe termen mai lung". Niciuna dintre părți nu a dezvăluit prețul cuprins contract, însă surse citate de Reuters estimează că acesta va fi cuprins între 350 dolari și 380 dolari pe 1.000 de metri cubi, similar cu cel plătit de majoritatea statelor europene.

Gazprom va livra 38 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an în China, urmând ca, în cele trei decenii acoperite de contract, Gazprom să furnizeze 1.140 de miliarde de metri cubi. Livrările anuale reprezintă mai puţin de un sfert din cele către Europa, de 161,5 miliarde de metri cubi anul trecut.

Exporturile Gazprom, în creștere

Veniturile Gazprom din exporturi de gaze naturale au crescut cu 4,5% în primul semestru din 2014, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 33,508 miliarde dolari, în condițiile în care volumele exportate s-au majorat cu 7%, la 99,4 miliarde de metri cubi.

Exporturile de gaze către destinații apropiate fizic de Rusia, reprezentând mai ales țări din fosta Uniune Sovietică, au crescut cu 16%, la 30,4 miliarde de metri cubi, iar cele către destinații îndepărtate, care includ Europa, cu 3,4%, la 69 miliarde de metri cubi, potrivit Oficiului Vămilor din Federația Rusă, citat de Itar-Tass.

Pe de altă parte, veniturile Rusiei din exporturi de țiței au scăzut cu 3,5% în primele șase luni ale acestui an, la 81,068 miliarde dolari. În termeni fizici, exporturile de petrol s-au contractat cu 5,2%, la 109,75 milioane de tone, față de 115,75 milioane de tone în S1 2013.

Cea mai mare parte a exporturilor de petrol ale Rusiei din prima jumătate a acestui an a fost destinată unor țări îndepărtate de Rusia, veniturile din aceste exporturi scăzând cu 2,9%, la 76,298 miliarde dolari. Exporturile către statele din fosta Uniune Sovietică s-au contractat cu 12,1%, la 4,678 miliarde dolari.

Putin n-a auzit de "TVA la încasare"

În luna mai a acestui an, Gazprom a plătit la bugetul de stat al Rusiei o sumă-record reprezentând taxe pe exportul de gaze, în condițiile în care importurile de gaze ale Ucrainei s-au majorat. Însă Gazprom a plătit taxele respective din buzunarul propriu, dat fiind că ucrainenii nu și-au achitat facturile către gigantul rus pentru gazele naturale importate.

Astfel, Gazprom a plătit, doar în mai 2014, taxe de export de 1,8 miliarde de dolari, potrivit Trezoreriei de la Moscova, cu aproape 60% mai mult decât în aceeași lună a anului trecut. Cea mai mare parte a majorării provine din livrări către monopolul energetic ucrainean Naftogaz, a declarat, pentru Bloomberg, un oficial guvernamental rus.

Ucraina și-a majorat importurile de gaze din Rusia în mai pentru a-și umple depozitele de înmagazinare. În iunie, Gazprom a oprit livrările către Naftogaz. Ucrainenii le datorează rușilor, în prezent, 5,3 miliarde de dolari reprezentând facturi neplătite pentru importuri de gaze. Naftogaz spune că nu le va plăti până când Gazprom nu va reduce prețul de livrare.

În aprilie, Rusia a anulat două discounturi la prețul de vânzare al gazelor naturale destinate Ucrainei, din cauza neplătite ale ucrainenilor, astfel încât prețul a crescut cu peste 80%, de la 268,50 la 485 dolari/mia de metri cubi. În plus, autoritățile de la Kremlin au reînceput să taxeze exporturile de gaze naturale, anulând o scutire anterioară în acest sens.

SUA salută gradul sporit de transparență și consultare cu cei implicați de care dă dovadă Guvernul României la elaborarea strategiei sale energetice, însă măsurile fiscale lipsite de viziune ale acestuia și taxarea excesivă riscă să afecteze demersurile de asigurare a securității energetice a României și creșterea rolului țării în cadrul politicilor energetice ale Europei, a declarat, joi, la Mamaia, însărcinatul cu afaceri ad-interim al Statelor Unite la București, Duane Butcher, cu ocazia Investor Day organizată de Fondul Proprietatea. În plus, Butcher a vizitat platforma de explorare de gaze de șist a Chevron de la Pungești, unde a discutat cu directorul de explorare Gheorghe Orbu și cu Tom Holst, CEO Chevron România.

"Traversăm o nouă criză ruso-ucraineană a gazelor naturale. Din fericire, grație producției sale interne de gaze, România este semnificativ mai puțin afectată de criză decât vecinii săi. Dar să nu uităm că securitatea națională și securitatea energetică sunt esențiale pentru dezvoltarea sustenabilă a tuturor țărilor", a declarat Duane Butcher, adăugând că dezvoltarea sectorului energetic local este esențială atât pentru securitatea energetică a României, cât și pentru cea a țărilor învecinate.

Butcher a arătat că România are un mare potențial de creștere a producției interne de gaze naturale, atât onshore, cât și onshore, însă a adăugat că, pentru aducerea la suprafață a resurselor neexploatate de gaze, România trebuie să asigure un climat investițional care să încurajeze investițiile masive de capital necesare pentru valorificarea respectivelor resurse, prin legi și reglementări prietenoase cu investitorii.

"Mă bucur să văd figuri noi de profesioniști tineri în Cabinet și sunt încrezător că aceștia vor contribui la revizuirea politicii economice a Guvernului în direcția încurajării creșterii economice durabile și în dauna obiectivelor politice pe termen scurt", a subliniat Butcher, cu referire la noii titulari ai portofoliilor de la Departamentul pentru Energie și de la Finanțe, Răzvan Nicolescu și Ioana Petrescu.

Îi dor redevențele și "taxa de stâlp"

Butcher a mai spus că investițiile sustenabile și profitabile sunt de natură să majoreze și încasările bugetare ale statului și că, din acest punct de vedere, SUA îndeamnă Guvernul de la București să-și revizuiască politica de taxare, cu referire specială la noua taxă pe construcțiile speciale (așa-numita "taxă de stâlp"), care reprezintă, în opinia sa, o măsură care descurajează investițiile și afectează profitabilitatea acestora.

"Încurajăm Ministerul Finanțelor Publoce să se consulte cu toate părțile interesate, inclusiv cu toate companiile afectate, în procesul de revizuire a sistemului de redevențe petroliere și să ia în considerare revizuirea taxei pe construcțiile speciale. SUA salută gradul sporit de transparență și consultare cu cei implicați de care dă dovadă Guvernul României la elaborarea strategiei sale energetice, însă măsurile fiscale lipsite de viziune ale acestuia și taxarea excesivă riscă să afecteze demersurile de asigurare a securității energetice a României și creșterea rolului țării în cadrul politicilor energetice ale Europei", a conchis însărcinatul cu afaceri ad-interim al Statelor Unite la București, Duane Butcher.

În ianuarie anul acesta, ambasada Statelor Unite la București se declara dispusă să lucreze alături de Guvernul român pentru punerea la punct a unui plan detaliat privind derularea de consultări transparente cu toate părțile interesate, inclusiv reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile, în legătură cu modificarea redevențelor pentru petrol și gaze.

Instituția a avertizat că interesul investitorilor străini penru România ar putea să scadă dacă autoritățile nu organizează consultări transparente şi nu realizează studii privind impactul modificării sistemului de redevenţe petroliere și a criticat graba și opacitatea cu care s-a introdus taxa pe construcțiile speciale.

Duane Butcher vizitează Chevron

Tot joi, ambasada Statelor Unite la București a postat pe contul său de Facebook o fotografie în care apare Duane Butcher, alături de consilierul economic al ambasadei, Susan Garro, discutând, pe platforma de explorare de gaze de șist a Chevron de la Pungești, cu directorul de explorare Gheorghe Orbu și cu Tom Holst, CEO Chevron România.

"Duane și Susan au fost impresionați de măsurile de siguranță și de protecție a mediului luate de companie la Pungești. Explorarea și exploatarea cu succes a resurselor de gaze neconvenționale pot contribui la asigurarea securității energetice a României și a regiunii", afirmă ambasada.

La începutul lunii mai, compania Chevron a început lucrările de explorare a gazelor de şist în extravilanul localităţii vasluiene Siliştea, comuna Pungeşti, fiind prima locaţie din România unde compania petrolieră a început prospecţiunile pentru identificarea unor posibile zăcăminte neconvenţionale. Activităţile de foraj, realizate de firma Dafora Mediaş, au început la cinci luni de la demararea lucrărilor de amenajare a platformei pe care a fost amplasată sonda de foraj cu care vor fi scoase la suprafaţă probe de roci care, ulterior, vor fi analizate în laborator.

Sonda de explorare a gazelor de şist este amplasată în extravilanul comunei Pungeşti, la 650 de metri de localitatea Siliştea şi 950 metri de satul Pungeşti. Suprafaţa totală pe care se va întinde platforma de extracţie este de 20.298 metri. Consumul total de apă folosită în procesul de foraj este de aproximativ 35.000 litri pe zi, necesarul de apă fiind asigurat din surse externe, şi nu din pânza freatică, în baza unui contract semnat cu o firmă autorizată. Apa este transportată cu cisternele şi depozitată în rezervoarele amplasate în incinta platformei betonate.

Monitorizarea calității apei

Patru puţuri forate la adâncimi de 15 şi 80 de metri au fost executate pe platforma deţinută de compania Chevron la Pungeşti, pentru monitorizarea calităţii apei atât înaintea începerii lucrărilor de explorare a gazelor de şist, cât şi pe timpul şi la finalizarea acestora. Calitatea apei din subteranul platformei unde Chevron va executa lucrări de explorare a gazelor de şist în extravilanul localităţii vasluiene Siliştea - Pungeşti va fi monitorizată periodic de către compania care execută lucrările de foraj.

Cele patru foraje de monitorizare a calităţii apei de pe platforma de explorare a gazelor de şist de la Siliştea - Pungeşti (Vaslui) au fost blindate şi sigilate de Administraţia Bazinală de Apă Prut - Bârlad pentru a se elimina suspiciunile de utilizare a apei din subteran de către Chevron.

Potrivit reprezentanţilor Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Prut - Bârlad, cele patru puţuri de monitorizare din interiorul careului sondei de explorare a gazelor de şist de la Siliştea - Pungeşti, săpate la o adâncime 15, respectiv 85 de metri, nu pot fi folosite de compania Chevron în vederea extracţiei apei din subteran, necesară în procesul tehnologic. În acest sens, ABA Prut - Bârlad a blindat şi sigilat toate forajele de monitorizare pentru a elimina suspiciunile de utilizare a apei din pânza freatică de către compania Chevron.

"Administraţia Bazinală de Apă Prut - Bârlad a verificat dacă se utilizează apa din subteran de către compania Chervron, aspect care nu se confirmă. În conformitate cu prevederile legale, care ne obligă să monitorizăm lunar sonda de explorare de la Siliştea, s-au prelevat probe de apă din cele patru foraje în lunile aprilie şi mai. Rezultatele analizelor chimice ne-au indicat faptul că apa are aceeaşi calitate ca înainte de începerea forajelor", a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al ABA Prut - Bârlad, Dan Buruiană.

Cinci controale

Conducerea Chevron România susține că, la o lună de la începerea explorării gazelor de şist la Siliştea - Pungeşti, s-au desfăşurat cinci controale ale autorităţilor locale sau naţionale la platforma de foraj, respectiv de la Protecţia Mediului, Administraţia Apelor şi Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Potrivit managerului de ţară al companiei Chevron România, Thomas Holst, citat de Mediafax, instituţiile care au fost în control au constatat că operaţiunile de foraj se desfăşoară în siguranţă, fără a pune în pericol mediul sau populaţia din zonă, şi nici pe salariaţii care-şi desfăşoară activitatea pe platforma de explorare.

Forajul de la Siliştea - Pungeşti se execută în baza contractului de concesionare încheiat între ANRM şi Regal Petroleum PLC, aprobat prin hotărârea de guvern HG 2.283/2004. Ulterior, prin Ordinul ANRM nr. 25/3 noiembrie 2011, s-a aprobat transferul integral din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin acordul de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul V-2 Bârlad către SC Chevron România Exploration and Production SRL.

După obţinerea certificatului de urbanism şi a acordului de mediu în cursul anului trecut, Chevron a primit de la Consiliul Judeţean Vaslui, în octombrie 2013, şi autorizaţia de construire pentru amenajarea platformei pe care este montată sonda de explorare a gazelor de şist. Lucrările au început efectiv pe 2 decembrie 2013, cu o întârziere de o lună şi jumătate din cauza protestelor localnicilor.

Societatea Chevron România mai deţine alte trei acorduri de mediu în judeţul Vaslui pentru explorarea gazelor de şist în localităţile Păltiniş - Băceşti, Popeni - Găgeşti şi Puieşti. De asemenea, compania petrolieră a mai obţinut, în urmă cu două luni, şi cea de-a doua autorizaţie de construire pentru amplasarea unei noi sonde de explorare, în perimetrul deţinut la Puieşti.

Vicepreședintele Statelor Unite, Joe Biden, aflat marți în vizită în România, a promis, într-un interviu acordat agenției Mediafax, că SUA vor relaxa restricțiile în vigoare în prezent cu privire la exporturile de gaze naturale americane către Europa, pentru întărirea independenței energetice a aliaților din regiune, în contextul amplificării crizei ruso-ucrainene.

"SUA se angajează să aducă un volum mai mare de gaze pe piaţa globală, într-un mod care să corespundă intereselor publice ale SUA, pentru că ştim că sporirea surselor mondiale îi ajută pe aliaţii noştri europeni şi pe alţi parteneri strategici. Până în prezent, Departamentul pentru Energie al SUA a acordat permise condiţionate pentru 96 de milioane de metri cubi de gaze pe an, care pot fi exportate atât către ţări cu care avem Acorduri de Liber Schimb, cât şi către cele cu care nu avem, de exemplu în Europa. Vorbim despre volume semnificative. Pentru a pune datele în context, acest volum este mai mare decât volumul total de gaze naturale lichefiate (GNL) pe care Europa le importă în prezent şi egal cu peste jumătate din volumul de gaze pe care ţările europene le importă în prezent din Rusia. Ştiu că, lucrând împreună, vom continua importantele eforturi de a asigura un viitor mai sigur şi mai prosper pentru România şi această regiune", a declarat, pentru Mediafax, vicepreședintele SUA, Joe Biden.

Totodată, Biden a subliniat că SUA colaborează cu ţări din Europa, precum România, "pentru a le spori producţia internă de energie prin exploararea resurselor convenţionale şi neconvenţionale de gaze". "De asemenea, vom continua să susţinem România, o ţară mai puţin dependentă de energia rusească, pentru ca ea să joace un rol esenţial în integrarea şi interconectarea surselor de energie europene", a spus Joe Biden.

"Rusia nu ar trebui să poată să-şi folosească resursele ca armă împotriva vecinilor săi", a precizat Biden, adăugând că Washingtonul poate ajuta ţările europene, inclusiv România, să-şi reducă dependenţa de petrolul şi gazele ruseşti.

"Securitatea şi stabilitatea acestei regiuni depind de existenţa mai multor furnizori şi a mai multor moduri de transport al energiei. O aprovizionare mai stabilă şi mai sigură a Europei cu energie va echivala cu o lume şi o economie mondială mai stabile şi mai sigure", a spus Joe Biden.

Acesta se declară de acord cu vocile din Europa care susţin că este timpul ca securitatea energetică să devină următorul capitol al proiectului european de integrare şi extindere a pieţei care a început cu Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului.

"Făcut aşa cum trebuie, acest lucru ar schimba situaţia în Europa. Iar Statele Unite sunt pregătite să continue să ajute. De mult timp, SUA susţin eforturile din cadrul UE de a diversifica sursele energetice, de a crea pieţe de energie mai flexibile şi de a spori eficienţa energetică, astfel încât nicio ţară să nu poată folosi sursele de energie ca arme politice", a susţinut oficialul american.

Potrivit acestuia, Consiliul Energetic SUA-UE face eforturi pentru a le oferi consumatorilor europeni variante de diversificare a surselor energetice.

Vor renunța americanii la protecționism?

Toate acestea în condițiile în care, pe cât de puternic susțin americanii liberalizarea piețelor și a comerțului transfrontalier la alții, în propriul interes, pe atât de protecționiști se dovedesc ei a fi cu unele industrii considerate strategice, cum ar fi cea de petrol și gaze. În prezent, exporturile de gaze naturale din producția internă a Statelor Unite sunt extrem de restricționate. Din ce în ce mai multe voci susțin liberalizarea acestora, printre altele pentru reducerea dependenței Europei de importurile de gaze din Rusia, în contextul intensificării crizei politice din Ucraina.

Politicienii americani, dar și producătorii și utilizatorii industriali de gaze naturale din Statele Unite, se află în plina polemică pe tema autorizării sau nu de către stat a majorării exporturilor americane de gaze. Producători de gaze precum Exxon Mobil susțin că liberalizarea exporturilor va crea numeroase locuri de muncă și va reduce deficitul comercial al SUA, în vreme ce liderii industriei chimice se tem că extinderea exporturilor va scumpi gazele folosite de industria americană de profil și îi va reduce avantajul competitiv de care se bucură în prezent.

Negociatorii Uniunii Europene îi presează pe partenerii lor de discuții americani să accepte includerea exporturilor de produse energetice în textul pactului translatlantic de liber-schimb dintre cele două superputeri mondiale, care reprezintă cumulat jumătate din economia lumii. Un astfel de acord ar permite exporturile de petrol și gaze din SUA către Europa și ar putea reduce astfel semnificativ costurile cu energia ale industriei și populației din UE.

Potrivit legislației în prezent în vigoare, guvernul american judecă de la caz la caz cererile companiilor care vor să exporte gaze naturale lichefiate și le acordă sau nu licențe în acest sens. Ca regulă generală, aceste licențe se acordă doar pentru exporturi în jurisdicții cu care SUA are încheiate acorduri bilaterale de liber-schimb, cum ar fi Canada.

Asta înseamnă că, în cazul semnării acordului comercial SUA-UE, producătorilor americani de gaze naturale le va fi mult mai ușor să obțină licențe de export pentru Europa. Perspectiva de a putea cumpăra gaze la prețuri competitive din Statele Unite ar întări semnificativ forța de negociere a statelor europene în raporturile cu Rusia, care își permite de ani de zile să impună prețuri mari consumatorilor din Europa, bazându-se pe poziția sa de furnizor dominant de gaze al Bătrânului Continent.

Politicienii americani nu sunt însă deloc entuziaști la perspectiva liberalizării exporturilor de gaze naturale. Asta pentru că liberalizarea ar scumpi gazele în interiorul SUA, prejudiciind astfel industriile americane intens consumatoare de energie, ceea ce i-ar costa pe politicieni atât voturi, cât și sprijin din partea corporațiilor respective. Este vorba în primul rând de giganții petrochimici, mari consumatori de gaze, precum Dow Chemicals, care vor, evident, să plătească cât mai puțin pentru acest combustibil, la fel ca, de exemplu, Ioan Niculae (Interagro) în România.

Legislație europeană mai prietenoasă cu gazele de șist

De asemenea, semnarea acordului de liber-schimb dintre UE și Statele Unite ar oferi mai multă protecție juridică investițiilor străine reciproce din cele două jurisdicții și ar putea deschide calea explorării și exploatării gazelor de șist prin fracturare hidraulică pe Bătrânul Continent.

Asta pentru că este extrem de probabil ca în textul acordului să fie incluse clauze cu privire la reglarea disputelor dintre investitori și state. Astfel de clauze ar acorda putere mare de decizie curților de arbitraj în a penaliza acele guverne care compromit cu totul sau afectează profitabilitatea unor proiecte de investiții prin modificarea legislației și a reglementărilor după demararea respectivelor investiții.

Numeroase companii americane, printre care Chevron, sunt deja implicate în proiecte de dezvoltare de zăcăminte de hidrocarburi de șist. Opoziția manifestată de mulți locuitori din zonele cu resurse, precum și de grupurile ecologiste, a compromis în bună măsură demersurile guvernului britanic înspre dezvoltarea sectorului exploatărilor de hidrocarburi de șist prin fracturare hidraulică și a dus, în Franța, la interzicerea acestei tehnologii de foraj și la anularea licențelor de explorare pentru mai multe companii, inclusiv pentru "campionul național" francez Total.

Companiile americane, precum și corporațiile străine care dețin subsidiare în SUA și care investesc în Europa s-ar putea folosi de aceste clauze de protecție reciprocă a invesițiilor pentru a pune presiune pe guverne și a obține, la o adică, despăgubiri financiare masive pentru eventuale moratorii sau interdicții care ar fi impuse de statele UE pe dezvoltarea gazelor de șist sau pentru orice reglementări nefavorabile companiilor impuse în domeniul fracturării hidraulice.

Aducerea în discuție a unor astfel de subiecte energetice, extrem de sensibile din punct de vedere politic peste Ocean, ar putea complica negocierile, deja suficient de ambițioase, pentru încheierea acordului de liber-schimb SUA-UE. Pe de altă parte, miza este uriașă pentru Europa, unde, de exemplu, prețurile la gaze naturale sunt în prezent de circa trei ori mai mari decât în Statele Unite.

SUA traversează o adevărată revoluție energetică, grație în primul rând avântului producției de hidrocarburi extrase din șisturi bituminoase. Pentru Europa, a importa petrol și gaze din Statele Unite ar putea reprezenta o modalitate mai simplă și mai rapidă de a-și reduce costurile energetice decât aceea de a depăși barierele geologice, sociale și de reglementare care stau în calea dezvoltării resurselor europene de gaze și petrol de șist.

Ucraina va avea nevoie de investiții de aproximativ 4 miliarde dolari într-o primă fază a procesului de modernizare a rețelei sale de conducte de gaze, suma totală a investițiilor în infrastructura energetică ucraineană urmând a se ridica la fabuloasa sumă de 234 de miliarde de dolari în următorii 16 ani.

Suma de 234 de miliarde de euro este cuprinsă, potrivit Bloomberg, în raportul pe 2012 al Agenției Internaționale a Energiei, iar cifra de 4 miliarde pe termen scurt a fost avansată azi de ministrul ucrainean al energiei, Iuri Prodan.

"Pentru ca sistemul de transport al gazelor să funcționeze și în viitor în mod normal, chiar dacă acesta funcționează în mod normal, este nevoie de modernizarea sa, și cred că prima etapă va necesita investiții intense de 3-4 miliarde de dolari", a spus Prodan, citat de Ria Novosti.

Marți, vicepreședintele american Joe Biden a promis un nou pachet de ajutorare a Ucrainei, menit a reduce dependența sa de livrările de gaz rusești în valoare de numai 50 de milioane de dolari. 

Suma este infimă și nu ar acoperi decât o mică parte din arieratele de 2,2 miliarde de dolari pe care Ucraina le înregistrează față de gigantul rus Gazprom.

Potrivit Bloomberg, din cele 50 de milioane de dolari, 11,4 milioanevor fi alocate organizării alegerilor de pe 25 mai. Chiar dacă restul de 38,6 milioane de dolari va fi folosit pentru rezolvarea problemelor energetice ale țării, ele ar acoperi doar 1,7% din arieratele înregistrate față de Gazprom numai.

Potrivit Ria Novosti, Kiev-ul Kiev datorează în prezent Rusiei numai puțin de 35,4 miliarde de dolari, reprezentând subvenția acordată de statul rus ca discount la prețul gazelor în ultimii patru ani.

Știrea potrivit căreia RWE a început să furnizeze gaz Ucrainei a fost primită cu entuziasm de presa europeană și de politicieni, mai puțin de specialiști.

Aceștia au motivele lor să fie sceptici cu privire la fezabilitatea pe termen lung a alimentării gospodăriilor și fabricilor ucrainene cu gaz german. Sau mai degrabă cu gaz rusesc, pentru că producția germană de gaze acoperă doar 15% din cererea internă, iar importurile de gaze din Rusia echivalează cu 38% din totalul de importuri de gaze naturale ale Germaniei.

Mai mult de 70% din oferta de energie din Germania este dependentă de importuri, se precizează într-o analiză Deutsche Welle, intitulată sugestiv "Germania nu are alternativă la gazul rusesc".

O pătrime din sursele de energie germane, importată din Rusia

Numai puțin de o pătrime din necesarul de energie al Germaniei este acoperit de importuri din Rusia. Și ci toată retorica actualului cancelar Angela Merkel, care a declarat recent că " toate politicile energetice ale Germaniei trebuie reconsiderate", la orizont nu apare nicio alternativă la gazul , petrolul și cărbunele rusesc.

Pentru că, potrivit Energy Balances Group din Germania (AGEB), nemții au importat 71% din toate sursele de energie utilizate în 2013.

Iar dintre exportatori, Rusia a luat partea ursului: este responsabilă pentru 38% din importurile Germaniei de gaze naturale, pentru 35% din importurile de petrol și pentru 25% din importurile de cărbune.

Doar 15% din consumul intern de gaz provine din producția proprie

A găsi alți furnizori de asemenea de cantități de gaze, petrol și cărbune este o sarcină aproape imposibilă nu pe termen scurt sau mediu, ci chiar și pe termen lung.

Germania produce din resurse proprii doar 15% din consumul intern de gaz. Majoritatea gazelor importate de Germania provin din Norvegia și Olanda, și ambele state ar putea să-și majoreze oferta pe termen scurt însă nu și pe termen lung, date fiind estimările experților privind gradul de epuizare a a resurselor din Marea Nordului.

Cu șișul la gâtul gazelor de șist

Despre gazele de șist nici nu poate fi deschisă vorba în Germania, ca urmare a presiunilor grupurilor ecologiste extrem de vocale. Drept urmare, programul de guvernare semnat de coaliția de guvernământ exclude explicit utilizarea fracturării hidraulice în Germania.

Dintre statele germane, doar Saxonia Sudică a decis să permită utilizarea fracturării hidraulice. Rhine-Westfalia a interzis această tehnică, deși, potrivit datelor oficiale ale instituțiilor germene, în adâncurile de până la 4000 de m ale acestei regiuni s-ar găsi numai puțin de 220 miliarde de mc de gaze, un volum mult mai ridicat decât rezervele exploatabile de gaze naturale tradiționale ale întregii Germanii, estimate la 150 miliarde de mc. La un ritm anual de extracție de 12 miliarde mc, actualele rezerve ale Germaniei vor fi epuizate în mai puțin de un deceniu.

Importurile de LNG, alternativă doar în teorie

Importurile de gaz natural lichefiat din Algeria, Qatar sau Statele Unite sunt o alternativă, însă numai în teorie, susține DW. SUA nu deține terminalele necesare lichefierii gazului, iar Germania nu deține terminalele necesare delichifierii lui. În plus, este foarte dificil să achiziționezi cantități importante de LNG în termen atât de scurt, dat fiind caracterul limitat al ofertei ca urmare a cererii în ascensiune din Asia, în special din Japonia, după dezastrul nuclear de la Fukushima.

Cărbunele, interzis de guvernul federal

Un alt motiv pentru care nu există alternativă la importul de gaze este decizia guvernului german de a interzice exploatarea cărbunelui începând cu 2018. Germania este deja importator de cărbune, 25% din cantitatea importată provenind tot din Rusia. Rezervele de lignit ale Germaniei ar putea fi suficiente, în actualul ritm de extracție, pentru următorii 2 sute de ani.

Rușii vor să pună mâna, nu numai pe distribuție, ci și pe explorare și producție

Însă dependența Germaniei de energia provenită din Rusia nu se rezumă doar la resurse, ci și la relațiile dintre companii. Gazprom a preluat de la BASF toate diviziile de distribuție, transport și stocare pe care până în prezent le dețineau în egală măsură. În schimb, Wintershal, compania din domeniul petrolului și gazelor a BASF, a obținut drepturi de explorare în Siberia.

Gazprom și Wintershall dețin în comun și gazoductul de 2.300 de km "Gascade." Însă cum capacitățile de stocare au fost preluate de Gazprom, controlul ofertei de gaz rămâne la ruși. 

De asemenea, chiar prietenii ucrainenilor, RWE, așteaptă aprobarea guvernului federal în vederea vânzării subsidiarei sale de explorare și producție de petrol și gaze, Dea. Întâmplător sau nu Wintershall și Dea sunt singurele companii nemțești care dețin tehnologia și know how-ul necesar fracturării hidraulice. 

Anul trecut Dea a raportat un profit de 521 milioane de euro, însă, din cauza unei datorii de 30 de miliarde de euro, RWE are nevoie urgentă de surse de finanțare alternative. De aceea a primit cu brațele deschise oferta venită de la "luxemburghezii" de la L1 Energy. Numai că aceștia numai luxemburghezi nu sunt, L1 fiind deținută de cel de-al doilea cel mai bogat oligarh rus, Mikhail Fridman, care este un apropiat al Kremlin-ului și al celei mai mare companii petroliere ruse, Rosneft.

Gigantul energetic francez Total nu și-a reînnoit singura licență de explorare după gaze de șist pe care o deținea în Polonia, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, într-un nou episod care arată cât de problematice sunt demersurile Varșoviei de a-și reduce dependența de importurile de gaze naturale din Rusia.

Total a anunțat că, în ciuda faptului că există zăcăminte de gaze pe concesiunea pentru care deținea licență, situată în estul Poloniei, lângă granița cu Ucraina, a ajuns la concluzia că eventuala exploatare a respectivelor zăcăminte nu ar fi viabilă din punct de vedere economic, scrie Reuters.

"Polonia rămâne o țară promițătoare pentru gazele de șist, dar procesul de explorare este încă la început, iar industria de petrol și gaze are nevoie de mai mult timp și de mai multe date pentru a înțelege geologia șisturilor bituminoase poloneze", a declarat un purtător de cuvânt al Total, adăugând că licența de explorare a companiei a expirat pe 31 martie.

S-ar părea că cei de la Total nu au noroc atunci când vine vorba de gaze de șist. În ianuarie 2012, Total a atacat în contencios administrativ, fără succes, revocarea licenței de explorare a gazelor de șist pe care o deținea pentru o concesiune din sudul Franței, în urma adoptării de către Parlamentul de la Paris a unei legi care interzicea explorarea și exploatarea hidrocarburilor neconvenționale prin metoda fracturării hidraulice.

Chevron e cea mai activă în Polonia

Compania de stat PGNiG a semnat, recent, un acord de colaborare cu Chevron Polska Energy Resources, subsidiara poloneză a americanilor de la Chevron, pentru derularea unei prime etape a procesului de explorare după gaze de șist pe patru concesiuni din sud-estul Poloniei. Acordul va permite celor două companii să înceapă forarea primelor sonde de explorare pe cele patru concesiuni. Chevron a forat prima sa sondă de explorare în Polonia pe concesiunea de la Grabowec, în 2011.

PGNiG și Chevron au numit un comitet tehnic comun, care urmează să stabilească anvergura și programul lucrărilor de explorare. Cele două companii vor face schimb de date geologice și de know-how. În plus, vor lucra la pregătirea unui al doilea acord de colaborare, în funcție de rezultatul lucrărilor de explorare.

Colaborarea cu Chevron va permite ambelor companii să reducă costurile, să împartă riscurile și să grăbească ritmul lucrărilor de explorare, se arată într-o declarație a PGNiG.

Compania de stat a fost cea care a efectuat prima operațiune de fracturare hidraulică după gaze de șist în Polonia, în 2010. Din 2012 încoace, PGNiG a lucrat alături de alte patru companii la explorarea după gaze de șist pe concesiunea Wejherowo, din nordul Poloniei.

O poveste complicată

Guvernul din Polonia a acordat peste 100 de licențe de explorare pentru gaze de șist, sperând să devină un producător european de top de hidrocarburi neconvenționale și să-și reducă dependența energetică față de centralele bazate pe cărbune și de importurile scumpe de gaze naturale din Rusia. Însă condițiile de explorare de la fața locului și în primul rând structura geologică a perimetrelor cu hidrocarburi s-au dovedit a fi mult mai dificile decât estimau inițial autoritățile și companiile interesate.

În plus, în 2012, estimările oficiale privind resursele de gaze de șist ale Poloniei au fost reduse drastic, la 346 – 768 miliarde de metri cubi, mult sub cifra avansată inițial de US Energy Information Administration, de 5,3 mii de miliarde de metri cubi. În consecință, companii precum ENI, ExxonMobil, Marathon Oil și Talisman Energy au renunțat la operațiunile lor de explorare după gaze de șist din Polonia.

Pe lângă că lucrările de explorare după gaze de șist prin fracturare hidraulică au stârnit numeroase proteste în rândul localnicilor din zonele cu concesiuni de hidrocarburi neconvenționale și al activiștilor de mediu, în august anul trecut, procurorii polonezi au declanșat urmărirea penală pentru corupție împotriva a patru funcționari de stat și a trei oameni de afaceri, acuzați că au pus la punct o schemă infracțională prin care companiile interesate de resursele de gaze de șist ale Poloniei obțineau licențe de explorare și exploatare plătind mită.

Scandalul de corupție a survenit după ce, la finalul lunii iunie 2013, Curtea Europeană de Justiție a dat un verdict prin care a concluzionat că autoritățile de la Varșovia au încălcat legislația europeană acordând autorizații de punere în producție pentru gaze de șist fără organizarea în prealabil a unor licitații competitive transparente.

Unele rezultate promițătoare

Pe de altă parte, în încercarea de a atrage companiile străine interesate de exploatarea hidrocarburilor neconvenționale, guvernul de la Varșovia a decis, recent, să scutească de impozite, până în 2020, activitățile legate de gazele de șist și să simplifice legislația și procedurile birocratice legate de obținerea acordurilor de mediu necesare pentru demararea lucrărilor de foraj, sporind și mai mult nemulțumirea opozanților fracturării hidraulice.

La sfârșitul lunii ianuarie anul acesta, San Leon Energy, o companie de explorare de gaze naturale cu sediul în Dublin și printre ai cărei acționari principali se numără miliardarul George Soros și Blackrock Inc., cel mai mare administrator de active din lume, a anunțat că a descoperit gaze naturale la o sondă verticală instalată într-o formațiune de șisturi din perimetrul Lewino, situat în Bazinul Baltic din nordul Poloniei.

În august anul trecut, compania Lane Energy, deţinută de grupul american Conoco Philips, a început exploatarea unui zăcământ de gaze de şist de lângă Lebork, în nordul Poloniei, extrăgând zilnic, cu titlu experimental, circa 8.000 de metri cubi de gaze.

În martie 2013, PGNiG a anunțat că lucrările sale de explorare au dus la prima descoperire de gaze de șist a țării, prin sonda Lubocino-2H, adăugând că testările sunt încă în desfășurare, în vederea estimării cantității certe recuperabile de gaze conținute de zăcământul respectiv.

Gigantul energetic, dar și politic, rus, Gazprom va fi nevoit să ceară Ucrainei plata în avans a gazului furnizat și chiar să stopeze în întregime livrarea de gaze către conductele ucrainene, dacă Kievul refuză în continuare să-și onoreze termenii contractuali referitorii la plăți, a avertizat președintele rus, într-o scrisoare deschisă adresată unui număr de 18 lideri europeni.

“Gazprom va fi nevoită să-și schimbe metoda de facturare, către plăți anticipate, și, în eventualitatea în care vor exista noi încălcări ale termenilor de plată (din partea Kiev-ului - n.r), să stopeze parțial sau total furnizarea de gaze”, a explicat Putin, citat de agenția rusă Ria Novosti.

Cu toate acestea, Putin însuși recunoaște în scrisoarea adresată liderilor europeni, că aceasta din urmă este o măsură extremă.

Și asta pentru că Gazprom ar reuși contraperfomanța de nu câștiga, ci dimpotrivă, de a pierde 2 miliarde de dolari în urma deciziei de majorare a prețului gazelor naturale pentru Ucraina, susțin analiștii chestionați de Reuters, care anticipează că autoritățile de la Kiev își vor micșora cererea și oricum nu vor plăti.

Ucraina a refuzat orice dialog

Așa cum anunța Energy Report, luni dimineață a expirat termenul impus de Gazprom pentru plata arieratelor de 2,2 miliarde de dolari înregistrate de Ucraina, cele două părți nearătând până în prezent nicio disponibilitate spre dialog.

Îm pofida mizei (2,2 miliarde - arierate și un nou sistem de tarifare, care duce prețul gazului rusesc la 485 de dolari pe mia de metri cubi), weekend-ul trecut, potrivit Financial Times, nu au fost purtate niciun fel de negocieri.

Riscul cel mai mare pentru Ucraina, dar și pentru statele europene dependente de importul de gaze din Rusia, este ca Gazprom să stopeze furnizarea de gaze prin conductele ucrainene, așa cum a mai făcut-o în două rânduri în trecut, în 2006 și 2009.

În ceea ce privește statele nord-europene, riscul este oarecum atenuat de punerea în funcțiune a gazoductului NorthStream, care alimentează Germania cu gaze direct din Rusia, fără a mai apela la tranzitarea vreunui alt stat.

Ucraina nu plătit nici măcar pentru gazul furnizat cu 268 dolari mia/1000 mc

Putin a explicat că decizia Gazprom de a opta pentru plăți anticipată este susținută de incapacitatea Ucrainei de a-și achita datoriile, în pofida prețului preferențial de care a beneficiat până în luna martie.

“Vă atrag atenția că în luna martie era încă în vigoare vechiul preț preferențial de 268 de euro pe mia de metri cubi. Nici la acest preț, Ucraina nu a plătit un singur dolar”, a precizat Putin în scrisoarea citată.

Președintele rus a enumerat toate discount-urile de care a beneficiat Kiev-ul din partea Gazprom, care au culminat cu reducerea cu o treime a prețului de anul trecut și a precizat că, în pofida bunăvoinței Gazprom, Ucraina a continuat să nu-și respecte obligațiile financiare. Drept urmare, Gazprom va fi nevoit săși revizuiască strategia.

“Realizăm pe deplin că această decizie majorează riscurile sifonării (de către autoritățile ucrainene) a gazului furnizat consumatorilor europeni care tranzitează Ucraina. De asemenea, realizăm cât de dificil va fi Ucrainei să acumuleze suficiente stocuri pentru perioada de toamnă și pentru cea de iarnă”, a continuat Putin.

Rusia refuză să subvenționeze deficitul comercial al Ucrainei cu statele membre UE

Liderul rus a explicat că, pentru a nu fi întreruptă livrarea de gaze către Ucraina, Kievul va trebui să plătească anticipat 5 miliarde de dolari, înainte ca Gazprom să pompeze 11,5 miliarde de metri cubi în capacitățile de stocare din Ucraina.

Putin a explicat că se așteaptă ca Uniunea Europeană să-și respecte angajamentele și să ajute Ucraina.

“Faptul că partenerii noștri europeni s-au retras unilateral din cadrul eforturilor noastre concertate de a rezolva criza ucraineană și chiar din orice consultare cu partea rusă, nu a lăsat Rusiei vreo alternativă. Rusia nu poate să suporte unilateral povara susținerii economiei ucrainene prin oferirea de discount-uri și ștergere de datorii și, prin acest, lucru, să subvenționeze deficitul comercial al Ucrainei cu statele membre UE”, a concluzionat Putin

Dependența Poloniei de livrările de gaze naturale din Rusia s-a redus semnificativ săptămâna aceasta, după ce Germania a finalizat o investiție în interconectarea rețelelor de transport de gaze ale celor două state, permițând astfel Poloniei ca, în caz de sau întrerupere a livrărilor de gaze rusești, să își satisfacă cea mai mare parte a necesarului de consum prin intermediul Germaniei. În plus, compania de stat Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo (PGNiG) a semnat un acord de parteneriat cu subsidiara poloneză a americanilor de la Chevron pentru explorarea de zăcăminte potențiale de gaze de șist în sud-estul țării.

Operatorul sistemului național polonez de transport al gazelor, Gaz System SA, a anunțat, săptămâna aceasta, că firma germană Gascade a finalizat și a pus în funcțiune o stație de compresie upgradată în Mallow, în estul Germaniei, rezultat al unui acord semnat în 2012, care va permite Poloniei să primească gaze naturale din Germania, în flux invers, prin secțiunea poloneză a conductei Yamal, care face legătura dintre câmpurile gazeifere din Siberia și Europa.

Secțiunea poloneză a conductei se află în proprietatea Gazprom și a companiei poloneze de stat PGNiG, însă este operată de altă companie poloneză de stat, Gas System SA, în acord cu legislația UE, care impune separarea activităților de producție, distribuție și transport de gaze naturale, scrie The Wall Street Journal.

Astfel, în cazul în care, dintr-un motiv sau altul, livrările de gaze din Rusia se întrerup complet, Polonia va putea importa până la 5,5 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an din Germania, reprezentând peste 60% din cantitatea cumpărată anual de polonezi în prezent de la Gazprom.

În condiții de funcționare normală, noua facilitate permite importul a 2,3 miliarde de metri cubi de gaze pe an, iar operatorul polonez a anunțat că firmele interesate pot începe deja să facă rezervări de capacitate în limita acestei cantități.

Eforturi de diversificare

După decenii de comunism, în care infrastructura sa a fost strâns integrată cu cea a Uniunii Sovietice, Polonia continuă să fie profund dependentă de importurile de gaze naturale din Rusia. De la căderea Cortinei de Fier în Europa de Est, Polonia s-a străduit să-și diversifice rutele de aprovizionare cu gaze și a început să acorde de licențe de explorare a zăcămintelor naționale de gaze de șist.

În plus, a construit noi conducte, pentru a-și conecta sistemul de transport de gaze la cele ale vecinilor din vest și sud.

Importurile din Rusia, efectuate pe baza unui contract pe termen lung care prevede o sumă fixă de plată chiar dacă consumul efectiv este mai redus decât cantitatea trecută în contract, reprezintă circa 60% din totalul de 15 miliarde de metri cubi pe care Polonia o consumă anual, în special prin alimentarea combinatelor sale chimice, a rafinăriilor și a centralelor electrice. Restul reprezintă producție locală sau importuri din alte surse.

Noua stație de compresie reduce riscul ca consumatorii industriali de gaze să se confrunte cu probleme de alimentare, așa cum s-a întâmplat de mai multe ori în ultimii ani, ca urmare a disputelor dintre Rusia și Ucraina cu privire la preț și la plata facturilor pentru importul și tranzitul de gaze, care au dus la reducerea livrărilor Gazprom prin sistemul ucrainean de conducte.

Explorări cu Chevron

În plus, compania de stat PGNiG a semnat un acord de colaborare cu Chevron Polska Energy Resources, subsidiara poloneză a americanilor de la Chevron, pentru derularea unei prime etape a procesului de explorare după gaze de șist pe patru concesiuni din sud-estul Poloniei.

Acordul va permite celor două companii să înceapă forarea primelor sonde de explorare pe cele patru concesiuni. Chevron a forat prima sa sondă de explorare în Polonia pe concesiunea de la Grabowec, în 2011.

PGNiG și Chevron au numit un comitet tehnic comun, care urmează să stabilească anvergura și programul lucrărilor de explorare. Cele două companii vor face schimb de date geologice și de know-how. În plus, vor lucra la pregătirea unui al doilea acord de colaborare, în funcție de rezultatul lucrărilor de explorare.

Colaborarea cu Chevron va permite ambelor companii să reducă costurile, să împartă riscurile și să grăbească ritmul lucrărilor de explorare, se arată într-o declarație a PGNiG.

Compania de stat a fost cea care a efectuat prima operațiune de fracturare hidraulică după gaze de șist în Polonia, în 2010. Din 2012 încoace, PGNiG a lucrat alături de alte patru companii la explorarea după gaze de șist pe concesiunea Wejherowo, din nordul Poloniei.

O poveste complicată

Guvernul din Polonia a acordat peste 100 de licențe de explorare pentru gaze de șist, sperând să devină un producător european de top de hidrocarburi neconvenționale și să-și reducă dependența energetică față de centralele bazate pe cărbune și de importurile scumpe de gaze naturale din Rusia. Însă condițiile de explorare de la fața locului și în primul rând structura geologică a perimetrelor cu hidrocarburi s-au dovedit a fi mult mai dificile decât estimau inițial autoritățile și companiile interesate.

În plus, în 2012, estimările oficiale privind resursele de gaze de șist ale Poloniei au fost reduse drastic, la 346 – 768 miliarde de metri cubi, mult sub cifra avansată inițial de US Energy Information Administration, de 5,3 mii de miliarde de metri cubi. În consecință, companii precum ENI, ExxonMobil, Marathon Oil și Talisman Energy au renunțat la operațiunile lor de explorare după gaze de șist din Polonia.

Pe lângă că lucrările de explorare după gaze de șist prin fracturare hidraulică au stârnit numeroase proteste în rândul localnicilor din zonele cu concesiuni de hidrocarburi neconvenționale și al activiștilor de mediu, în august anul trecut, procurorii polonezi au declanșat urmărirea penală pentru corupție împotriva a patru funcționari de stat și a trei oameni de afaceri, acuzați că au pus la punct o schemă infracțională prin care companiile interesate de resursele de gaze de șist ale Poloniei obțineau licențe de explorare și exploatare plătind mită.

Scandalul de corupție a survenit după ce, la finalul lunii iunie 2013, Curtea Europeană de Justiție a dat un verdict prin care a concluzionat că autoritățile de la Varșovia au încălcat legislația europeană acordând autorizații de punere în producție pentru gaze de șist fără organizarea în prealabil a unor licitații competitive transparente.

Unele rezultate promițătoare

Pe de altă parte, în încercarea de a atrage companiile străine interesate de exploatarea hidrocarburilor neconvenționale, guvernul de la Varșovia a decis, recent, să scutească de impozite, până în 2020, activitățile legate de gazele de șist și să simplifice legislația și procedurile birocratice legate de obținerea acordurilor de mediu necesare pentru demararea lucrărilor de foraj, sporind și mai mult nemulțumirea opozanților fracturării hidraulice.

La sfârșitul lunii ianuarie anul acesta, San Leon Energy, o companie de explorare de gaze naturale cu sediul în Dublin și printre ai cărei acționari principali se numără miliardarul George Soros și Blackrock Inc., cel mai mare administrator de active din lume, a anunțat că a descoperit gaze naturale la o sondă verticală instalată într-o formațiune de șisturi din perimetrul Lewino, situat în Bazinul Baltic din nordul Poloniei.

În august anul trecut, compania Lane Energy, deţinută de grupul american Conoco Philips, a început exploatarea unui zăcământ de gaze de şist de lângă Lebork, în nordul Poloniei, extrăgând zilnic, cu titlu experimental, circa 8.000 de metri cubi de gaze.

În martie 2013, PGNiG a anunțat că lucrările sale de explorare au dus la prima descoperire de gaze de șist a țării, prin sonda Lubocino-2H, adăugând că testările sunt încă în desfășurare, în vederea estimării cantității certe recuperabile de gaze conținute de zăcământul respectiv.

Liderii Uniunii Europene vor întocmirea unei foi de parcurs, până la mijlocul anului, pentru reducerea dependenței continentului față de gazele naturale rusești, în încercarea de a pedepsi Rusia pentru anexarea Crimeei, conform unui document al UE aflat în fază de proiect.

Cei 28 de șefi ai UE și-au planificat să solicite Comisiei Europene, brațul executiv al blocului comunitar, să creioneze în următoarele trei luni moduri prin care să diversifice sursele de energie ale continentului, pentru a reduce dependența față de Rusia, care este principalul furnizor de gaze și petrol către Europa, relatează Bloomberg.

„Eforturile de a reduce nivelurile înalte de dependență ale Europei față de energia generată din gaze naturale ar trebuie să fie intensificate, mai ales pentru cele mai dependente state membre. Consiliul European solicită Comisiei să elaboreze un studiu detaliat privind securitatea energetică a UE și să prezinte până în iunie 2014 un plan cuprinzător pentru reducerea dependenței energetice a UE”, se arată în documentul citat de Bloomberg.

Nivelul de dependență energetică al UE este preconizat să crească la 80% până în 2035, de la actualul nivel de 60%, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie. Gazele din Rusia reprezintă aproape 32%, iar petrolul - 35% din importurile din 2010 ale blocului comunitar, potrivit statisticilor UE.

Prețuri duble față de SUA

Liderii UE au programată o primă dezbatere pe tema programului-cadru pentru 2030 în domeniul energiei și al schimbărilor climatic. Ei intenționează, de asemenea, să determine statele membre să grăbească integrarea piețelor de electricitate și gaze, pentru a ajuta la reducerea pețurilor, care în anumite regiuni ale Europei sunt duble față de cele din SUA, unde producția de gaze de șist a adus cea mai mare economie a lumii aproape de independența energetică.

Facturile Europei la importurile de petrol și gaze au crescut la mai mult de 400 de miliarde de euro (551 de miliarde de dolari) în 2012, ceea ce reprezintă aproximativ 3,1% din Produsul Intern Brut al regiunii, potrivit cifrelor UE, comparativ cu aproximativ 180 de miliarde de euro în medie în perioada 1990 – 2011.

Pe lângă o mai mare diversificare a surselor de energie, liderii vor de asemenea ca Executivul, Comisia Europeană, să examineze moduri în care puterea de negociere a Europei să fie mărită în relațiile cu furnizorii.

Polonia, care se bazează pe Gazprom, care deține monopolul pe gaze al Rusiei, pentru aproximativ două treimi din consumul său, susține apelul UE de a mări puterea de negociere a blocului comunitar. Premierul Donald Tusk a spus că a discutat mai multe opțiuni pentru a întări cooperarea dintre guverne cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, săptămâna trecută, astfel încât UE să aibă mai multă forță de negociere cu furnizorii.

Care ar fi opțiunile alternative

Planul pregătit de Comisie ar trebui să ia în calcul faptul că UE are nevoie să își crească eficiența energetică și să continue să dezvolte producția de energie din surse regenerabile și alte surse interne, se arată în proiectul de declarație. Aceasta reflectă apelurile făcute de țări precum Marea Britanie și Polonia, unde rezervele de gaze de șist promit să creeze noi locuri de muncă și să taie dependența față de combustibilii importați.

Marea Britanie vrea de asemenea ca liderii UE să ceară Comisiei să prezinte un studiu detaliat privind securitatea energetică a Europei și un plan pe 25 de ani pentru îmbunătățirea acesteia, conform unui document guvernamental.

Opțiunile de diversificare energetică ale blocului comunitar includ importurile de gaze din SUA și dezvoltarea așa-zisului coridor sudic pentru gazele din regiunea Mării Caspice și Irak, dar și cooperarea mai strânsă cu Norvegia și Africa de Nord, a spus Marea Britanie. Aceasta a făcut referire la întreruperile în furnizarea energiei din Rusia către UE din cauza disputelor privind prețurile cu Ucraina din timpul deceniului trecut.

„Crizele din Ucraina din 2006, 2009 și din prezent au ilustrat în mod repetat nevoia de a ne asigura că Europa nu se bazează peste măsură pe un număr limitat de surse de energie sau nu este vulnerabilă la presiuna externă”, potrivit Marii Britanii.

Jocul președintelui rus, Vladimir Putin, în scopul de a obține controlul asupra Ucranei, accentuează scindările din interiorul Uniunii Europene privind modul în care ar trebui să fie echilibrate politicile energetice și cele de protecție a mediului, ceea ce a dus la un blocaj între Germania și statul vecin din est, Polonia.

Prin dislocarea forțelor armate în regiunea Crimeea, președintele rus a provocat un salt al prețului gazelor naturale din Marea Britanie până în Germania,fapt care subliniază dependența Europei față de gazele rusești exportate în Europa prin intermediul Ucrainei.

Premierul polonez, Donald Tusk, s-a adresat Germaniei, spunând că apetitul ei pentru gazele rusești, în contextul în care renunță la centralele atomice și pe gaze în favoarea energiei regenerabile, este „o amenințare la adresa securității și suveranității Europei”.

Ruptura dintre Germania și Polonia subliniază o dilemă mai profundă privind direcția în care merge economia europeană și modelul energetic care o alimentează. Merkel se concentrează pe reducerea poluării și închiderea reactoarelor nucleare germane, iar în timpul acestui proces crește consumul de gaze rusești. Tusk, mai îngrijorat față de securitatea energetică, promovează energia nucleară și pe bază de cărbuni, iar recent a susținut o lege pentru încurajarea producției de hidrocarburi de șist prin fracturare hidraulică, prin scutire de impozite.

O graniță încărcată negativ cu istorie

„Din multe puncte de vedere, între Germania și Polonia s-a căscat o falie când vine vorba de a defini mixul energetic european”, a spus William Pearson, directorul pentru energie și resurse naturale globale al Eurasia Group, un grup de consultanță privind riscurile geopolitice, citat de Bloomberg. Ambele state, a spus el, „se bucură de sprijinul” altor țări membre UE.

Divergența are implicații pentru mediul de afaceri, precum și pentru consumatorii de energie de pe ambele părți ale aliniamentului Oder-Neise, frontiera de după cel de-Al Doilea Război Mondial inițial propusă de Uniunea Sovietică la Conferința de la Yalta în 1945 și care încă reprezintă granița dintre Polonia și Germania.

Atitudinea lui Tusk este susținută de rezervele de gaze de șist ale Poloniei, catalogate drept cele mai importante din Europa de către Administrația SUA a Informațiilor din Energie. Aceasta estimează că Polonia are resurse de gaze de șist reuperabile tehnic de 4,2 mii de miliarde de metri cubi, respectiv aproximativ un sfert față de nivelul din Statele Unite.

Autoritățile poloneze au acordat circa 100 de licențe companiilor interne și străine pentru a fora după gaze neconvenționale și au căutat să revigoreze investițiile din partea unor companii, inclusiv Marathon Oil Corp. și Exxon Mobil.

Dezbinarea hidraulică

La aproximativ 20 de kilomentri la est de graniță, în orașul polonez Lubsko, Piotr Wozniak, CEO al companiei Baltic Ceramics SA, plănuiește să construiască o fabrică de 20 de milioane de dolari anul acesta pentru a aproviziona incipienta industrie a extracției de hidrocarburi de șist prin fracturare hidraulică. El pune pariu că Europa va încerca să egaleze boom-ul gazelor de șist care a dus Statele Unite aproape de independența energetică.

Peste râu, în Germania, Merkel vrea să închidă reactoarele nucleare până în 2022, propunându-și cea mairadicală tranziție din istorie spre energia regenerabilă a vreunei țări dezvoltate. Cu partenerul său de coaliție, Partidul Social Democrat, care se opune fracturării hidraulice, guvernul Merkel a impus un moratoriu asupra forării care folosește această tehnologie.

Alwin Guedesen, un fost inginer de comunicații ieșit la pensie, personifică perfect dilema guvernului german. Guedesen, în vârstă de 67 de ani, care lucra în anii 80 la un proiect al NATO pentru a detecta mișcările tancurilor Pactului de la Varșovia prin analiza amplitudinii undelor seismice, își petrece acum cea mai mare parte din timpul său încercând să oprească ceea ce el consideră a fi un nou abuz: forarea după gaze de șist aproape de casa sa din valea Weser, din Saxonia Inferioară.

Practica poate duce la contaminarea pânzei freatice și poate provoca cutremure, susține Guedesen. El spune că, date fiind riscurile asociate cu tehnologia, promovarea fracturării hidraulice în Europa nu este strategia corectă în încercarea de a reduce dependența față de Rusia.

Wozniak nu prea vede sensul acestei abordări, în contextul în care fabrica lui va produce materialul ceramic care sparge rocile în procesul de fracturare hidraulică, astfel încât gazele să fie eliberate cât mai repede în sondă.

„Europa trebuie să facă alegeri strategice cu privire la viitorul ei”, spune Wozniak. „Lecția ucraineană ar trebui să încline balanța spre securitatea energetică mai degrabă decât spre chestiuni referitoare la mediu”, a adăugat el.

Planurile fosile ale Poloniei

Polonia și-a propus să își construiască prima centrală nucleară până la sfârșitul anului 2024. Ar avea o capacitate instalată de cel puțin 1.000 MW, suficientă pentru a alimenta cu curent electric 800.000 de case din SUA. Statul polonez intenționează să aibă o capacitate nucleară de 3.000 MW până în 2030 și să dubleze acest nivel până în 2035.

O nouă termocentrală cu capacitate de 2.800 MW este construită în prezent și cel puțin 1.900 MW sunt dezvoltați în contextul în care PGE SA, cea mai mare companie de utilități din Polonia, controlată de stat, și competitorii săi încearcă să înlocuiască vechile centrale pe bază de cărbune.

Guvernul Tusk, care depinde de Rusia pentru două treimi din gazul Poloniei, intenționează să își diversifice importurile de combustibil în următorii câțiva ani. Tusk a declarat că UE și Germania ar trebui să facă la fel. Aproximativ 35% din importurile de petrol și gaze ale Germaniei vin din Rusia.

Luând la țintă actualele politici privind energia și schimbările climatice ale UE, Tusk a spus săptămâna aceasta că va discuta cu cancelarul Angela Merkel în timpul vizitei sale la Varșovia despre cum să prevină riscul ca dependența Germaniei față de importurile de gaze rusești „să paralizeze Europa atunci când are nevoie de o acțiune decisivă”.

Prețuri în creștere

O cale ar fi ca UE să ia în considerare achizițiile colective de gaze pentru a-și crește puterea de negociere în discuțiile cu Rusia, le-a spus el reporterilor. Merkel a zis că este necesar ca firmele să se alieze pentru a construi o piață internă europeană pentru energie.

„Nu este guvernul german cel care cumpără gaze, ci EON, RWE, BASF”, a spus Merkel.

Abordarea lui Tusk este susținută de prețurile în creștere ale gazelor, de când trupele ruse au preluat controlul asupra Crimeei în weekendul 1 – 2 martie. Prețul gazelor cu livrare luna următoare de pe piața britanică, de referință pentru Europa, a crescut cu 3,5% de atunci. Contractul a sărit cu 10% în 3 martie, cea mai mare creștere zilnică din septembrie 2011 încoace, la bursa din Londra ICE Futures.

În timp de Polonia se luptă cel mai mult pentru securitate energetică, guvernul Merkel încearcă de asemenea să reducă prețurile pentru consumatori. Gorpodăriile private germane plătesc al doilea cel mai mare preț al energiei în UE, după Danemarca, arată cifrele Eurostat. Germanii plătesc în medie 0,29 de euro/KWh, aproape dublu față de prețul mediu de 0,15 euro/KWh pe care îl plătește o gospodărie din Polonia.

Ribbentrop, Molotov, gazele de șist și independența energetică

Cabinetul Tusk a aprobat recent o lege care își propune să urgenteze forarea după gaze de șist, previzionând forarea a aproximativ 30 de noi sonde și demararea producției comerciale la cel puțin una anul acesta.

„Gazele de șist sunt probabil unul dintre beneficiarii disputei dintre Rusia și Ucraina”, a spus Pearson de la Eurasia Group. „Sunt încrezător că gazele de șist vor fi un element pe termen lung în mixtul energetic european”, a adăugat el.

Germania și Polonia s-au mai contrazis pe tema energiei și înainte. În 2006, Radoslaw Sikorski, ministrul polonez al Apărării, care este acum ministrul Afacerilor Externe, a comparat o conductă pentru gaze naturale planificată să fie construită sub Marea Baltică, ocolind teritoriul polonez, cu Pactul Molotov-Ribbentrop, care a rupt Polonia între Germania și Uniunea Sovietică înainte de Al Doilea Război Mondial.

Nord Stream, un consorțiu format din companiile germane BASF AG și EON SE cu rușii de la Gazprom și prezidat de fostul cancelar german Gerhard Schroeder, a fost stabilit în 2011. În decembrie 2012, Rusia a început să construiască conducata South Stream, de 20 de miliarde de dolari, pentru a trimite gaz spre Europa Centrală de-a lungul Mării Negre și prin Balcani – un proiect despre care se spune să va îmbunătăți securitatea energetică, din moment ce ocolește Ucraina, unde disputele privind prețurile au dus la întreruperea exporturilor în ultimii ani.

„Sprijinul pentru construirea conductelor pe traseul Nord Stream le-ar putea da germanilor un fals sebtiment al securității energetice”, a spus Keith Smith, la Center for European Policy Analysis, un grup de cercetare specializat pe politicile energetice. „Situația periculoasă din Ucraina poate, totuși, să determine o regândire a politicilor energetice germane”, a spus el.

Viitorul cadru al Ucrainei și al Europei privind energia și schimbările climatice va fi subiectul summitului UE de la Bruxelles din 20-21 martie, le-a spus președintele Comisiei Europene, Jose Barosso, membrilor Parlamentului European, la Strasbourg, Franța.

„În contextul crizei din Ucraina, nimănui nu trebuie să i se aducă aminte de costurile și pericolele continuei dependențe energetice a Europei”, a spus Barosso.

Dependența Europei de gazele rusești a fost până în prezent principala problemă a Europei în abordarea conflictului dintre Rusia și Ucraina. Și probabil că va rămâne.

Cu toate acestea, Comisia Europeană a dat în această săptămână primele semnale că ar putea apela la aceeași armă pe care o folosește Rusia, șantajul energetic, în relațiile cu fostul stat sovietic.

Astfel, oficialii europeni au anunțat decizia de a amâna discuțiile referitoare la rezolvarea problemelor legate de construcția gazoductului South Stream, dar și cele referitoare la conectarea celuilalt gazoduct la care Gazprom este acționar majoritar, North Stream la gazoductul german OPAL.

Astfel, potrivit agenției bulgare Novinite, Comisia Europeană a amânat decizia privind majorarea accesului Gazprom la gazoductului OPAL, care poate fi alimentat prin conducta de gaz Nord Stream.

Germania și Rusia au cerut exceptarea OPAL de la normele celui de-al treilea pachet energetic 

Purtătorul de cuvânt al comisarului UE pentru Energie, Günther Oettinger, citat de ITAR-TASS, a invocat necesitatea strângerii de informații tehnice suplimentare necesare, adăugând că CE și-a reafirmat angajamentul față de o clarificare rapidă a problemelor aflate în discuție.

CE promisese că va lua o decizie pe această temă până pe 10 martie. Potrivit celui de-al treilea pachet energetic al UE, Gazprom are obligația de a aloca până la 50% din capacitate OPAL de la furnizori independenți. Cu toate acestea, singurul furnizor al conductei de gaze cu o capacitate anuală de 36 de miliarde de metri cubi este gazoductul Nord Stream.

Pentru a evita pierderi financiare uriașe, Rusia și Germania au cerut CE să acorde gazoductului OPAL o exceptare de la normele celui de-al treilea pachet energetic.

OPAL este operat de OPAL NEL TRANSPORT GmbH, o subsidiară a Wingas, care este deținută în proporție de 50% mai puțin o acțiune, de Gazprom, iar restul de Wintershall GmbH. E.ON Ruhrgas deține 20% din OPAL NEL TRANSPORT GmbH.

Gazoductul Nord Stream este deținut de Gazprom (51%), companiile germane Wintershall și E.ON Ruhrgas (15,5% fiecare) și de olandezii de la Gasunie și francezii de la GDF SUEZ, cu 9% fiecare.

Negocierile pe tema conflictelor juridice dintre UE și Gazprom în ceea ce privește South Stream- amânate

Într-un interviu acordat Die Welt, același comisar UE pentru energie, Guenther Oettinger, a anunțat că UE este pe cale să amânane și discuțiile cu Rusia cu privire la proiectul gazoductului South Stream, care vizează aducerea de gaz rusesc prin Marea Neagră.

"Nu voi accelera pentru moment negocierile pe tema gazoductelor, cum ar fi South Stream; acestea vor fi amânate," a declarat Oettinger, citat de Reuters.

Potrivit oficialului de naționalitate germană, în prezent Europa nu se confrunta cu o problemă de alimentare cu gaz, cu atât mai mult cu cât se apropie rapid primăvara.

Gazoductul South Stream, construit de Gazprom, traversează Marea Neagră și este menit să ocolească Ucraina. El ar urma să acopere aproximativ 15% din cererea de gaze naturale anuală a UE până în 2018.

Însă, în prezent, gazoductul se află într-o serie de conflicte juridice cu UE, care caută să-și diminueze dependența de Rusia în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze.

CE a cerut ca Rusia să-și alinieze legislația și tarifele de transport cu directivele europene. În plus, Gazprom este anchetat pentru politica sa de prețuri, rezultat al poziției sale dominante pe piața europeană.

Oettinger nu este adeptul unor sancțiuni economice pe scară largă

Oettinger a adăugat că susține sancțiunile bancare și cele referitoare la acordarea de viză împotriva unor factori de decizie ruși, însă nu este adeptul unor sancțiuni economice pe scară largă.

"Ar fi greșită compromiterea relațiilor economice cu Rusia, relații construite în mai multe zeci de ani. Ele sunt importante pentru economiile și locurile de muncă din Europa și Rusia.", a declarat comisarul european.

"Când bunurile nu trec granițele, soldații o vor face", este un principiu atribuit mai mult sau mai puțin legitim economistului francez Frederic Bastiat.

Actuala criză din Ucraina este în principal rezultatul ignorării de către politicienii și tehnocrații care guvernează lumea modernă a acestui principiu.

Dependența Europei occidentale de gazul rusesc are două principale explicații: politicile energetice colectiviste ale UE și protecționismul economic al SUA.

Prima explicație ține de politicile energetice, naționale și comunitare, inepte, promovate de Bruxelles și de principalele cancelarii europene. În ambiția sa nemăsurată de a deveni liderul global al luptei împotriva încălzirii globale (mai nou împotriva schimbărilor climatice, după ce în ultimele decenii "încălzirea globală" nu mai e atât de incontestabilă), UE a pariat toate resursele ei pe energia regenerabilă, aruncând la gunoi energia nucleară sau potențialul exploatării gazelor neconvenționale.

Washingtonul - campion mondial la retorică, repetent la practică

Cea de-a doua explicație este extrem de incomodă pentru SUA, apărătorul și promotorul globalizării și liberalizării. Statele Unite sunt unul dintre cele mai protecționiste state în ceea ce privește producția sa energetică. Dacă Rusia a impus un monopol la export, Gazprom fiind singura companie exportatoare de gaze (mai nou a liberalizat exportul, însă numai în ceea ce privește gazul natural lichefiat, nu și cel prin conducte, care este în continuare monopolul Gazprom), SUA are în continuare restricții draconice impuse exportului de produse petroliere. Care ar fi fost raportul de forțe în Europa dacă exportul de produse energetice din SUA ar fi fost liberalizat nu poate ști nimeni, însă în mod sigur Gazprom nu ar mai fi fost responsabil pentru alimentarea cu o treime din gazul consumat în UE.

Protecționismul afectează și producătorii americani

Restricțiile la export au afectat nu numai consumatorii europeni, ci și companiile americane. Prețul intern al gazului în SUA (cu excepția ultimei ierni extrem de dure) a scăzut la un nivel sun costul de producție, cel puțin în cazul gazelor de șist.

Însă nu considerațiile economice sunt cele care îi impresionează pe politicienii și tehnocrații americani, ci cele politico-militare.

Intervenția Rusiei în Crimeea se pare că va fi elementul hotărâtor în relaxarea restricțiilor la exportul de gaze din SUA, susține Bloomberg.

Liberalizarea exportului din SUA ar diminua dependența de Rusia

O eventuală liberalizare a exportului de produse energetice din SUA ar slăbi capacitatea Rusiei de a folosi energia ca o armă.

"Acesta este element geopolitic care ar fi putut fi utilizat dacă nu ar fi existat restricțiile protecționiste impuse de guvernul federal", a declarat Christopher Guith, vicepresedinte pentru politici publice al Institutului pentru Energia Secolului 21, de pe lângă Camera de Comerț americană.

Chiar dacă Rusia nu a amenințat să întrerupă aprovizionarea cu gaze a UE, iar analiștii consideră ca ar fi o prostie să renunțe la veniturile rezultate din aceste vânzări, producătorii americani văd criza ca un alt motiv pentru accelerarea procesului de relaxare a acordării permiselor pentru exportul de gaz natural lichefiat (GNL).

Tehno-Birocrația distruge economia: 6 cereri de export aprobate în 4 ani!

Companiile americane au nevoie de permisiunea Departamentului de Energie al SUA pentru a exporta gaze naturale lichefiate în țările care nu dispun de un acord de liber schimb cu SUA, cum ar fi cele din Uniunea Europeană. Orice facilitate de export mai trebuie să primească și un acord de mediu și de siguranță de la Comisia Federală de Reglementare în domeniul Energiei.

Pe masa Departamentului de Energie al SUA se află cel puțin 24 de cereri de aprobare a exportului de GNL, printre care cele ale Cheniere Energy Inc (GNL) și Kinder Morgan Inc (KMI), iar în ultimii 4 ani a aprobat numai 6 astfel de cereri!

“Gazul natural american poate ameliora vulnerabilitatea Europei la constrângerile venite pe partea de ofertă. Credem și sperăm că volumele abundente de gaz natural din USA vor putea trece granițele către prietenii noștri din Europa, pentru a le reduce vulnerabiliattea", susține Dan Whitten, purtător de cuvânt al Natural Gas Alliance, a Washington-based industry group, said in an e-mail.

Protecționismul american lasă Europa la mila lui Putin

Administrația Obama negociază de mai mult timp un acord de liber schimb cu UE, însă negocierile se află la un nivel incipient, iar Bloomberg nu se așteaptă ca ele să se încheie până la finalul lui 2015. SUA nu are acorduri de liber schimb nici cu Ucraina și nici cu Rusia.

"Procesul de aprobare a exportului de GNL este de natură să-i lase inutil pe aliații noștri la mila lui Vladimir Putin. Acum este momentul să trimitem un semnal aliații noștri la nivel global, asigurându-i că GNL-ul american va deveni o alternativă disponibilă și viabilă pentru nevoile lor energetice", a declarat republicanul Fred Upton, președinte al Comisiei de Energie și Comerț al Camerei Reprezentanților.

Tehno-Birocrația distruge economia: Un singur terminal din 6 a primit acordul de mediu!!!

Chiar dacă Departamentul de Energie ar aproba cele 24 cereri de export de gaze aflate pe masa sa, combustibilul nu va ajunge prea curând pe piață. Terminalele propuse pentru export, care ar urma să coste miliarde de dolari, trebuie să treacă, de asemenea, de analiza de mediu și de siguranță a Comisiei Federale de Reglementare în domeniul Energiei.

Comisia a aprobat doar unul dintre cele șase proiectele de export a GNL care au primit aprobare din partea Departamentul de Energie din 2010: terminalul Sabine Pass al celor de la Cheniere, din Louisiana, care însă nu va fi operațional cel puțin până la sfârșitul anului 2015.

Importuri japoneze

Cele 28 de state ale Uniunii Europene au importat cumulat, din Rusia, produse energetice în valoare de 121,77 miliarde de euro în primele nouă luni din 2013, ușor sub nivelul din perioada similară a anului trecut (122,63 miliarde euro), energia, în special gazele naturale, reprezentând aproape 80% din totalul importurilor Europei din Rusia, .

În condițiile în care exporturile de produse energetice ale UE în Rusia s-au ridicat la doar 891 milioane euro în intervalul menționat din 2013, deficitul comercial pe energie al statelor europene în raport cu Moscova s-a ridicat la 120,88 miliarde euro

Gazprom furnizează o treime din gazul necesar UE, iar Rosneft vine aproximativ o treime din producția de 4,2 milioane de barili/zi către UE.

În cazul în care livrările de gaze rusești către Ucraina ar fi perturbate, cumpărătorii europeni ar fi obligați să concureze cu clienții din Asia pe piața spot de GNL.

Japonia, care a importat cantități record de GNL după dezastrul nuclear de la Fukushima, a plătit în decembrie o medie de 16,49 dolari pe un milion de unități termice britanice (mmBtu) pentru GNL-ul transportat din Qatar, cel mai mare exportator mondial de combustibil, iar Marea Britanie a plătit 10,48 dolari per mmBTU în aceeași perioadă.

Uniunea Europeană a făcut o serie de greșeli grave, care s-au acumulat în decursul ultimilor zece ani, consideră CEO-ul gigantului energetic italian de stat ENI, Paolo Scaroni, și, de aceea, a ajuns să aibă printre cele mai mari prețuri la energie din lume.

Într-un interviu acordat publicației franceze Les Echos, Scaroni spune că, de aici încolo, UE va trebui fie să se aplece cu determinare asupra problemei explorării și exploatării gazelor de șist, fie să trateze Rusia ca pe un partener, nu ca pe un adversar, și să înceteze să-i dea lecții de democrație.

Les Echos: Ce credeți despre politica europeană în domeniul energiei?

Paolo Scaroni: Trebuie să constatăm că în Europa, dar și în numeroase state membre, s-au acumulat o serie de erori grave, comise în decursul ultimilor zece ani. Astăzi ne trezim cu un cumul de efecte negative. Avem printre cele mai ridicate prețuri la energie din lume. Emisiile de dioxid de carbon au fost reduse în principal pentru că suntem în criză în Europa, altfel ar fi în creștere, dacă economia ar merge mai bine.
În al treilea rând, aprovizionarea cu energie este în pericol, pentru că în toată Europa centralele pe gaze sunt închise progresiv. Este, de altfel, motivul pentru care noi am aderat la organizația Magritte, condusă CEO-ul GDF Suez, Gérard Mestrallet, care grupează 12 operatori europeni și militează pentru o revizuire radicală a politicii energetice europene și a statelor membre. Am ajuns într-o situație dramatică, care pune în pericol relansarea economică europeană.

Les Echos: Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, principalii factori ai acestei incapacități a Europei de a defini o politică coerentă comună?

Paolo Scaroni: Văd două probleme esențiale ale guvernării. În primul rând, la nivel european, faptul că responsabilitățile în domeniul energiei s-au împărțit pe patru segmente – mediu, industrie, politică externă și concurență - fără să fie nimeni care să facă sinteza. O a doua greșeală a fost împărțirea, cel puțin confuză, a responsabilităților între statele membre și Uniunea Europeană, care a devenit ulterior o sursă de erori. Trebuie să spun că am fost unul dintre primii care au vorbit despre asta. Acum câteva zile, chiar comisarul european pentru Energie, germanul Günther Oettinger, a părut că își face mea culpa. Și noul super-ministru al Energiei și vicecancelar al Germaniei, Sigmar Gabriel, tocmai a recunoscut că am făcut greșeli dramatice. El a recunoscut în special că ar fi trebuit să revenim asupra chestiunii energiei regenerabile.
Unul dintre cele mai bune exemple cu privire la această problemă de guvernare este felul în care a fost aplicat obiectivul stabilit în 2008 de Uniunea Europeană, respectiv majorarea ponderii regenerabilelor în mixul energetic european la 20%, precum și reducerea emisiilor de CO2 și creșterea eficienței energetice cu același procent, până în 2020. Statele membre au interpretat aceste obiective într-un mod dezastruos. În particular, asta a făcut ca trei țări – Germania, Spania și Italia – să creeze subvenții pentru energia regenerabilă care i-au distrus pe consumatori. În Germania, fiecare familie a simțit o creștere a facturii la electricitate de 220 de euro, iar scumpirile vor continua încă 20 de ani. În timp ce consumatorul american economisește 1.300 de dolari datorită gazelor de șist, landurile germane sunt penalizate dur. Tocmai de aceea, noua mare coaliție din Germania se pregătește să își revizuiască politica energetică.

Les Echos: Ar trebui să renunțăm la energia regenerabilă?

Paolo Scaroni: Trebuie cel puțin să o plafonăm. Am stimulat puternic producția de energie din surse regenerabile. Prețul carbonului a scăzut. Beneficiile în ceea ce privește reducerea emisiilor de dioxid de carbon care veneau din folosirea energiei verzi au fost absorbite de daunele cauzate de carbon. Subvențiile excesive au antrenat investiții masive pe segmentele eolian și solar, care au acces prioritar la rețele, la prețuri prestabilite pentru 20 de ani și mai mari decât cele ale pieței. A fi investitor în energie regenerabilă a devenit meseria cea mai ușoară din lume.

Gaze de șist, Charles de Gaulle și Partidul Comunist Francez

Les Echos: Care ar putea fi viitorul gazelor de șist în Europa, având în vedere rezistența care vine din partea majorității guvernelor și opoziția exprimată de Franța?

Paolo Scaroni: Franța se raportează la această problemă cu mai mică îngrijorare decât restul Europei, întrucât este privilegiată, dispunând de capacități de producție de energie nucleară. Trebuie să ne aducem aminte în această privință că, atunci când De Gaulle a optat pentru energia nucleară, cu sprijinul Partidului Comunist al lui Maurice Thorez, nu au făcut-o pentru că ar fi costat mai puțin. Au făcut-o pentru a asigura independența energetică a țării pe termen lung. Dar astăzi, la nivel european, dacă nu înfruntăm această temă a gazelor de șist, atunci vom ajunge să ne resemnăm că pierdem toată industria consumatoare de energie. Pentru că diferența de cost față Statele Unite este atât de masivă încât toate noile investiții se vor concentra acolo. Nici noi nu excludem relocalizările de activități. Cu toate problemele sale actuale, poate Europa poate să se resemneze în fața acestui destin trist pentru următorii 10 - 20 de ani? Nu cred asta. Competitivitatea energetică trebuie să fie primul punct pe agenda politicii industriale europene. Când se fac reuniuni la Bruxelles pentru a se vorbi despre șomajul în rândul tinerilor, se identifică o problemă, nu o soluție.

Les Echos: Ce soluții preconizați pentru schimbarea de politică europeană?

Paolo Scaroni: Personal, văd două piste de explorat. În primul rând, să încercăm să vedem dacă putem trăi în Europa revoluția gazelor de șist pe care au cunoscut-o deja Statele Unite. Să vedem dacă sunt zăcăminte, dacă este ceva exploatabil, competitiv, compatibil cu mediul. Înainte de a spune „nu” gazelor de șist, trebuie să știm mai întâi despre ce este vorba. Ca întotdeauna, țara cu atitudinea cea mai dramatică în acest domeniu a fost Marea Britanie, în timp ce Franța are poziția cea mai ideologică. François Hollande a spus: „Atât timp cât voi fi președinte, nu vor fi exploatate gaze de șist”. Îi doresc să nu fie președinte prea mult timp, pentru că riscă să aibă o problemă pe această temă. De ce să excluzi fără să știi despre ce este vorba? Să zici „niciodată” fără să explorezi fondul unui subiect atât de vital mi se pare absurd. Înainte de a-l exclude, trebuie să fii sigur că ai dezbătut și analizat această cale până la capăt. Guvernul britanic merge înainte cu toată viteza pe această cale. Invit celelalte guverne să abordeze subiectul cu seriozitate. Este o soluție pe care nu o putem exclude din oficiu.

Alianță cu Rusia

Les Echos: Ce ne puteți spune despre explorările ENI în materie de gaze de șist din Ucraina și Polonia?

Paolo Scaroni: În Ucraina, unde suntem primiți cu brațele deschise, vom continua explorările. Avem nouă perimetre concesionate în această țară, din 2010. Guvernul ucrainean își dorește să exploateze această resursă, iar populația este de acord. În Polonia, ne-am implicat foarte puternic. Din nefericire, este o cantitate mică de gaze pe aceste concesiuni, iar formațiunile geologice s-au dovedit a fi greu de fracturat. Prin urmare, am decis să ne retragem definitiv. Gazele se află la prea mare adâncime și sunt prea costisitor de extras. În schimb, suntem optimiști în ceea ce privește Ucraina.

Les Echos: Ați evocat o altă alternativă posibilă pentru Europa. Care ar fi aceasta?

Paolo Scaroni: Cealaltă cale politică este stabilirea unei alianțe cu Rusia. Dar cu această țară, care are resurse de gaze aproape nelimitate, la prețuri foarte mici, noi, europenii, am instaurat raporturi politice conflictuale. Dintr-o dată, raporturile Uniunii Europene cu Rusia rămân strict comerciale. La nivelul său, ENI are raporturi excelente cu Rusia de 40 de ani. Cu Rosneft avem un acord privind dezvoltarea de zăcăminte de de hidrocarburi în Marea Barents și în sectorul rusesc al Mării Negre. Cu Gazprom, avem un contract comercial prin care corelăm prețurile gazelor cu cele din Europa.
Problema este că, în Statele Unite, gazele se vând cu 4 dolari, iar în Europa – cu 11-12 dolari. Prin negocieri comerciale, putem să reducem prețul de la 12 la 10 dolari, dar tot rămâne dublu față de prețul din SUA. Pentru a trece la 4 dolari, trebuie fie să exploatăm gaze de șist în Europa, fie să tratăm Rusia ca pe un partener. Pentru că și Rusia are interesul ca Europa să nu se dezindustrializeze. Dar cel mai bun mijloc de a trata cu rușii nu este să le ții lecții toată ziua. Noi, occidentalii, avem uneori atitudini mult mai tolerante față de regimuri și mai îndepărtate de cultura noastră decât Rusia. Avem tendința de a face pe profesorii de democrație, uitând de alte țări în mod cert mai puțin democratice.

Les Echos: Care este situația producției de hidrocarburi în Libia și cum vedeți viitorul țării la trei ani după căderea lui Khadafi?

Paolo Scaroni: De câteva săptămâni, producția noastră merge mai degrabă bine: suntem la 75% din capacitatea noastră maximă de producție. Dar climatul rămâne foarte incert și procesul de reconstrucție avansează foarte lent. Nu sunt numai semnale negative. Vor fi noi alegeri la toamnă. Mi se pare că e un anumit nivel de bun simț în politica libiană. Acestea fiind spuse, cred că trebuie să mai așteptăm încă mult timp pentru ca Libia să aibă instituții puternice și pentru a deveni un nou Kuweit.
Libia are totul pentru a ajunge acolo: 5 milioane de locuitori, producție de 2 milioane de barili pe zi și 3.000 de kilometri de coastă la Mediterană. Este o țară extrem de bogată. Dar văd o perioadă de tranziție încă destul de lungă pentru că țara, spre deosebire de Egipt, nu avea instituții. Kadhafi le-a distrus. Este o țară fără armată. Acestea fiind spuse, noi suferim mai puțin decât alți operatori, pentru că suntem activi și în producția de gaze naturale, care se consumă și pe plan intern, nu merg doar la export.

Monopolul rus de stat Gazprom a comunicat Lituaniei că acceptă să implementeze reglementările europene cu privire la separarea activităților de producție de cele de transport în domeniul energetic, ceea ce înseamnă că rușii urmează să își vândă participația deținută la sistemul lituanian de conducte de transport gaze naturale, a declarat premierul Lituaniei, Algirdas Butkevicius.

"Gazprom este de acord să nu mai conteste implementarea celui de-al treilea pachet legislativ pentru energie al UE. Ne-am pus de acord asupra acestui aspect", a declarat Butkevicius, după o întâlnire cu CEO-ul Gazprom, Alexei Miller, la Soci, orașul unde se desfășoară Jocurile Olimpice de iarnă.

Lituania, care este complet dependentă de importurile de gaze naturale din Rusia și plătește printre cele mai mari prețuri din Europa pentru livrările Gazprom, negociază de ceva timp reînnoirea contractelor cu rușii, iar legislația UE privind liberalizarea piețelor de gaze constituia un obstacol în calea ajungerii la un acord.

Rușii și nemții controlează peste trei sferturi

"Sper ca întâlnirea să impulsioneze discuțiile și asupra celorlalte aspecte de interes comun", a adăugat premierul lituanian.

Butkevicius, care s-a aflat la Soci pentru a participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, a avut o întrevedere informală și cu premierul rus, Dmitri Medvedev.

Anterior, guvernul de la Vilnius anunțase că intenționează să răscumpere participațiile deținute la sistemul național de conducte de transport gaze naturale, Amber Grid, de către Gazprom și de către compania germană E.ON, pentru a recăpăta controlul asupra rețelei, privatizată cu 10 ani în urmă.

Amber Grid a fost separată anul trecut de compania de stat lituaniană de gaze Lietuvos Dujos. E.ON și Gazprom dețin participații similare la ambele companii, de 38,9%, respectiv 37,1%, iar statul lituanian controlează câte 17,7% din fiecare.

Reclamă prețuri prea mari

Cei de la E.ON au susținut guvernul de la Vilnius la finalul lunii ianuarie, votând pentru declanșarea unei proceduri de arbitraj internațional contra Gazprom pe tema prețurilor la importurile de gaze naturale, după ce Lietuvos Dujos a anunțat că nu a reușit să obțină prin negocieri reducerea acestora.

Actualul contract dintre Lietuvos Dujos și Gazprom expiră în 2015. Lituania, care vrea să-și diversifice sursele de aprovizionare cu gaze, ca și alte state din estul Europei, are în plan demararea de importuri de gaze naturale lichefiate, tot de anul viitor.

Pe de altă parte, comisarul european pentru Concurență a declarat că Gazprom nu a întreprins încă nimic pentru a înlătura obiecțiile UE cu privire la sistemul său de stabilire a prețurilor la gaze și că monopolul rus ar putea fi acuzat oficial de abuz de poziție dominantă.

Gazprom se află sub investigație din partea autorităților europene din septembrie 2012, fiind acuzată de prețuri excesive și de blocarea concurenței în sectorul de gaze. Luna trecută, rușii au anunțat că vor ca ancheta să se finalizeze printr-un acord obținut pe cale amiabilă, adăugând însă că nu își vor modifica sistemul de prețuri practicate pentru clienții din Europa de Est.

Argumentul rușilor este acela că contractele pe termen lung pot fi mai ieftine decât achizițiile imediate de pe piețele spot, unde prețurile cresc foarte mult atunci când survin crize de aprovizionare.

Nu numai românii visează la independența energetică, ci și americanii. Și nu orice american, ci chiar CEO-ul celei mari companii petroliere din lume, Exxon Mobil, Rex Tillerson.

Acesta susține că visul american de obținere a independenței energetice va deveni o realitate până în 2020.

"Cred că este realist să estimăm că Statele Unite ar putea deveni independente energetic până la sfârșitul acestui deceniu", a declarat Tillerson. "Suntem deja cel mai mare producător de gaze naturale din lume, iar anul trecut, producția de țiței a înregistrat niveluri record, nemaiîntâlnite din 1980", susține CEO-ul Exxon, citat de CNBC.

Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, până în 2016, SUA va depăși nivelul de producție al Arabiei Saudite, urmând a deveni cel mai mare producător de petrol din lume, ca urmare a boom-ului înregistrat în producția de petrol de șist.

În octombrie 2013, producția internă de țiței din SUA au depășit importurile, pentru prima dată în aproape două decenii.

Potențialul de șist al Chinei, mai mare decât cel al SUA

De revoluția tehnologiei de exploatare a șisturilor ar putea beneficia, potrivit lui Tillerson, nu numai SUA, ci și China. 

Potrivit CEO-ului Exxon, rezervele de șist din China ar putea fi chiar mai mari decât cele ale Statelor Unite, ănsă geologia mai complicată a statului asiatic ridică o serie de provocări.

"Potrivit oricărei evaluări geologice, rezervele de șitst ale Chinei sunt mai mari decât cele ale SUA. Cu toate acestea, există o serie de caracteristici ale rezervelor Chinei de gaze de șist care fac exploatarea lor deosebit de dificilă", a spus CEO-ul Exxon.

"Cele mai multe dintre aceste formațiuni sunt îngropate mult mai adânc decât sunt în America. Multe dintre ele sunt în zone îndepărtate, care nu beneficiază de infrastructura necesară pentru a sprijini dezvoltarea lor, iar altele în zonele în care disponibilul de apă necesar lipsește cu desăvârșire" a adăugat Tillerson. Gazele de șist pot fi extrase prin procesul tehnologic cunoscut sub numele de fracturare hidraulică, proces ce necesită un volum ridicat de apă.

Exxon Mobil a încheiat un parteneriat cu o companie chineză de stat de petrol pentru a studia pentru a testa potențialul de șist în China. Cu toate acestea, Tillerson spune că activitatea firmei este în stadii incipiente de evaluare.

"Diverse companii (occidentale) colaborează cu corporații publice petroliere chineze pentru a realiza potențialul productiv al rezervelor de hidrocarburi de șist al Chinei, pentru a calcula costurile la care acestea pot fi exploatate și a estima ce infrastructura este necesară în acest sens", a explicat Tillerson.

SUA au devansat Arabia Saudită la producția de produse petroliere

Dacă se iau în calcul toate produsele petroliere, SUA s-a situat în septembrie 2013 pentru a 11-a lună consecutivă, începând din noiembrie 2012, pe primul loc în topul global al producției. Producția totală de petrol (țiței și alte produse petroliere lichide, cum ar fi gazele naturale lichefiate și produsele petroliere rafinate), a SUA s-a situat în septembrie la 12,86 milioane de barili pe zi, depășind producția de petrol a Arabiei Saudite, de 12,03 milioane de barili pe zi. În perioada 2004-2008, înainte de declanșarea boom-ul de șist din SUA, Arabia Saudită producea în medie 20-30% mai mult petrol decât SUA.

Total și Statoil au dat o lovitură extrem de dură proiectului european de a asigura o sursă alternativă de alimentare cu gaz a Bătrânului Continent.

Motivul pentru care cei doi giganți au decis să facă un pas înapoi este legat de costurile în creștere exponențială ale proiectului menit a aduce gaze naturale din Marea Caspică în Europa.

Statoil și Total au decis să nu își exercite opțiunea de a deține participații la Trans-Anatolian Pipeline (TANAP) susțin surse apropiate proiectului, citate de Financial Times.

Statoil deținea dreptul de a achiziționa 12% din acțiunile TANAP, în timp ce Total s-ar fi putut alege cu 5%.

TANAP este, alturi de proiectul geamăn TAP, parte a unui plan ambițios de a alimenta cu gaz provenint din zăcămintele din Marea Caspică cunoscute sub numele generic de Shah Deniz 2 în inima Europei. TANAP și TAP (care a câștigat bătălia cu Nabucco pentru transportarea gazului pe Bătrânul Continent) ar ajuta la reducerea dependenței grele de pe continent de gazul importat din Rusia.

Sprijin politic puternic în Turcia și Azerbaidjan

Tanap are un sprijin politic puternic în Turcia, care dorește să-și asigure noi surse de alimentare pentru satisfacerea pieței interne, și în Azerbaidjan, care vrea să-și diversifice rutele de export și să obțină acces direct la piața europeană.

Dar costurile de construcție estimate pentru TANAP au crescut de la 7,5 miliarde de dolari la aproximativ 12 miliarde de dolari, majorând riscurile financiare a partenerilor.

Potrivit proiectului, livrările pe piața turcă ar trebui să înceapă din 2018, iar cele în Europa din 2019, însă analiștii cred că acest calendar nu va putea fi respectat.

Consorțiul condus de BP va anunța astăzi decizia finală privind investițiile și deadline-urile asumate, valoarea totală a proiectului fiind estimată la peste 40 de miliarde dolari.

Decizia va stabili dreptul partenerilor Shah Deniz să transporte gaze lor prin Tanap și tarifele pe care trebuie să le plătească aceștia pentru a putea folosi conducta.

Total și Statoil își păstrează participațiunile la TAP

Potrivit reprezentanților Shah Deniz, deciziile TOTAL și STATOil de a se retrage nu " va avea niciun impact asupra viabilității TANAP".

Acțiunile care ar fi trebuit preluate de Total și Statoil vor fi preluate de actualii acționari, Socar (compania naționala de petrol din Azerbaidjan), BP, și două companii turcești de stat, Botas și TPAO.

Shah Deniz 2 este conceput pentru a exporta 16 miliarde de metri cubi de gaz pe an, din care 10 miliarde de metri cubi/an în Europa și 6 miliarde de metri cubi/an în Turcia. Aproximativ 10 miliarde de metri cubi/an de gaze naturale din proiectul au fost deja vândute în Europa, fiind semnate contracte în valoare de 100 de miliarde de dolari.

În pofida deciziei de a se retrage din Tanap, Statoil și Total își vor păstra participațiunile în TAP.

Nu există nicio diferenţă între piaţa energiei şi orice altă piaţă, atunci când vine vorba de satisfacţia consumatorului. Scopul este acelaşi: produse mai bune la preţuri cât mai mici, reglate de concurenţa din piaţă. Produse care pot fi din ţară sau pot fi foarte bine din import, de preferat din cât mai multe surse, care să concureze între ele. Asta în teorie. În practică se întâmplă cu totul altceva. Unii jucători din domeniul energetic însă, nu puţini, fie că sunt consumatori mari sau sunt mici, cot la cot cu mulţi decidenţi politici, continuă să prezinte acest sector ca pe ceva care trebuie să fie deosebit de celelalte, greu şi totodată nepotrivit de încadrat într-o piaţă liberă sau, oricum, care merită dereglementat cât mai târziu. De aici şi “miturile” care se nasc în abordarea domeniului energetic, aşa cum le-a catalogat de curând Ana Otilia Nuţu, Expert la EFOR Romania, la o conferinţa “O nouă paradigmă energetică pentru România: tendinţe şi provocări”, organizată de Centrul de economie politică şi afaceri Murray Rothbard.

Expertul de la EFOR a listat cinci astfel de “mituri”: independenţa energetică, piaţa de energie e diferită de alte pieţe, mixul de energie şi campionii integraţi, regenerabilele scumpesc energia şi mitul conform căruia liberalizarea preţurilor nu ar ţine cont de puterea de cumpărare.

Independenţa energetică

Cei care promovează o astfel de sintagmă drept o valoare în sine consideră frecvent această independenţă corelată cu siguranţă energetică, ceea ce e profund fals. Aceştia uită că şi apelarea doar la resursele energetice din interiorul ţării nu e mereu sigură şi, în plus, nu trebuie să fie neapărat la cele mai bune preţuri doar ca urmare a lipsei importurilor. “Nu e atât de rău să apelezi la importuri de energie cât să depinzi de o singură sursă de energie. Dacă din import sunt mai multe surse, intervine concurenţa şi preţurile scad, se reglează pe piaţă”, a declarat Ana Otilia Nuţu.

Pentru a ilustra cum funcţionează concurenţa pe plan internaţional, expertul de la EFOR compară două ţări puternic dependente de importurile de gaze naturale: Grecia şi Belgia (vezi foto, ţările cu culori mai închise sunt mai dependente de importurile de gaze). Diferenţa este că Belgia este mai puţin afectată la o eventuală sistare a livrării gazelor decât Grecia (s-a dat în acest sens exemplul perioadei 6 – 20 ianuarie 2009, când au lipsit gazele de la ruşi). Asta pentru că Belgia are trei surse externe pe când Grecia, una singură.

Piaţa de energie e altfel?

Energia este aproape de modelul ideal, în sensul că vorbim despre un produs standardizat (calitativ, 1 MWh de gaz sau energie electrică este la fel, indiferent de unde vine). “Piaţa de energie nu este de fapt diferită de piaţa de… cartofi. Este motivul pentru care există burse de energie şi e normal să existe, să se tranzacţioneze”, precizează expertul citat. Singura diferenţă este, în special la energie electrică, aceea că nu se poate stoca decât foarte greu, astfel că în orice moment cererea trebuie să fie egală cu oferta.

E nevoie neapărat de un mix energetic?

Există concepţia eronată conform căreia toţi producătorii de energie electrică din ţările civilizate au un mix termo, hidro şi eventual nuclear. Nu vom insista cu multe exemple. E destul să amintim că Franţa are doar hidro şi nuclear. Energia termică nu o au, o cumpără din Germania. De altfel, nimeni nu face vreo investiţie nouă în “termo şi hidro şi …altceva” simultan. E destul să amintim că în Germania există investiţii în producţie distribuită – centrale mici pe gaz iar când a fost oferta de privatizare Turceni, Rovinari, Craiova, au apărut investitorii în ciuda viitoarei concurenţe cu hidro.

În acelaşi sens există opinia formată (de sorginte comunistă) că e nevoie giganţi integraţi care să furnizeze energie. Fiecare parte a mix-ului are costuri diferite. Trebuie mai degrabă luat în calcul costul marginal şi nu costul mediu.

Spre exemplu, Bulgaria a înfiinţat în anul 2008 un gigant integrat iar unul dintre rezultate a fost că populaţia Bulgariei s-a declarat printre cele mai nemulţumite din UE în privinţa  costurilor şi serviciilor, şi asta cu ceva timp înainte de a ieşi în stradă în primăvară. Fapt e că Politica Uniunii Europene merge, dimpotrivă, spre liberalizare şi concurenţă.

Curba de merit

În cazul acestui “mit”, e bine de reţinut că e normal ca prima dată să intre în piaţă cei mai eficienţi. Contează şi cine are costurile marginale cele mai reduse iar în acest caz, cea mai eficientă e energia nucleară, apoi hidro, eoliană etc, lignitul fiind printre cele cu costuri marginale ridicate

Regenerabilele scumpesc energia?

Acesta este un alt “mit”, care nu ţine cont de reglementările de pe piaţă, care strică de fapt piaţa. “Există un efect de substituţie: RES aruncă afară din piaţă termo iar preţul mai mare scade cererea. Preţul creşte cu mai puţin decât suma totală a certificatelor verzi”, precizează Ana Otilia Nuţu. Expertul de la EFOR adaugă că din 12 euro/MWh, poate 20% sunt CV, restul subvenţie ascunsă.

Liberalizarea nu ţine cont de… puterea de cumpărare

Împotriva acestui mod de a pune problema nu se pot spune prea multe în afară cât mai ales faptul că preţurile reglementate nu pot rezista la infinit decât în defavoarea, pe termen lung, tocmai a consumatorilor. Şi asta fie că vorbim de consumatorii de energie sau de oricare alţii, prin influenţă. Liberalizarea nu înseamnă neapărat creşterea preţurilor decât ca excepţie, pentru anumite perioade scurte. Înseamnă mai degrabă preţuri de piaţă.

Nu trebuie uitat că preţul liberalizat la energia electrică e deja aproape de nivelul pieţei din 2013. “Preţul gazelor într-o piaţă liberalizată ar fi mai mic decât preţul la care importăm de la un monopol (Gazprom)”, încheie expertul de la EFOR.

Ucraina are stocuri suficiente de gaz natural pentru a putea încheia acest an fără a mai importa niciun metru cub din Rusia, a declarat ministrul energiei ucrainean, Eduard Stavitsky, citat de Ria Novosti.

Potrivit acestuia, facilitățile de stocare din Ucraina sunt pline, ceea ce înseamnă că Kiev-ul poate suspenda importurile din Rusia până în 2014.

Presa din spațiul ex-sovietic a raportat la începutul acestei săptămâni că Ucraina, unul dintre cei mai mari consumatori de gaz rusesc, a stopat importurile la 9 noiembrie.

Eduard Stavitsky a precizat că cererea de gaze din Ucraina a scăzut considerabil în acest an, din cauza vremii neobișnuit de caldă. "Cererea de gaze este de aproape cu 45 la sută mai redusă față de estimările Naftogaz (compania națională ucraineană de gaze -n.r.) , a explicat ministrul.

Stoparea importurilor vine într-un moment de maximă tensiuneîntre Moscova și Kiev. La începutul acestei luni, premierul rus Dmitri Medvedev a somat Kiev-ul să plătească o restanță de 882 milioane dolari la factura de gaze.

Analiștii politici pun actualul conflict pe seama refuzului Ucrainei de a se alătura uniunii vamale creată de Moscova cu Kazakhstan și Belarus și intenției sale anunțate de a semna o serie de acorduri de schimb liber cu Uniunea Europeană, în tentativa sa de a-și dilua dependența economică față de Rusia.

Ucraina plătește circa 400 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze naturale furnizată de Rusia, unul dintre cele mai mari preţuri din Europa, şi încearcă să obțină termeni contractuali mai favorabili din partea Gazprom. {jathumbnailoff}

Gigantul rus Gazprom a somat, marți, Ucraina, să plătească o factură restantă de import de gaze din Rusia în valoare de aproape 900 de milioane de dolari, creând îngrijorări cu privire la perspectiva de reluare a problemelor de aprovizionare cu gaze a Europei pe timp de iarnă, care au survenit de două ori în ultimii ani.

Directorul general al Gazprom, Alexei Miller, a declarat că Ucraina nu a plătit nici până acum factura de 882 de milioane de dolari aferentă livrărilor de gaze rusești pe luna august, cu toate că scadența acesteia fusese prelungită până la începutul lunii octombrie. Miller nu a amenințat cu stoparea livrărilor, dar a precizat că Gazprom se gândește ca, în viitor, să le ceară ucrainenilor să plătească în avans pentru gazele pe care le importă din Rusia.

Mai mult, șeful Gazprom a spus că Rusia a plătit deja Ucrainei un avans de 1 miliard de dolari din tariful de tranzit aferent livrărilor de gaze rusești către Europa prin intermediul sistemului ucrainean de conducte.

"Export" de iarnă rusească către Europa?

"Problema plăților datorate de Ucraina pentru livrările rusești de gaze naturale se agravează", i-a spus Miller, în public, premierului rus Dmitri Medvedev, cu ocazia unei convorbiri televizate. În replică, șeful guvernului de la Kiev, Mykola Azarov, a declarat că autoritățile ucrainene au situația sub control și că problema va fi rezolvată de către managementul celor două companii de stat implicate, Gazprom și Naftogaz.

Dispute similare cu privire la valoarea și scadența de plată a facturilor aferente exporturilor de gaze ale Gazprom către Ucraina au dus la tăierea de către ruși a livrărilor către ucraineni în 2006 și 2009, lăsând în frig timp de zile în șir mai multe state europene care se aprovizionează cu gaze din Rusia prin intermediul Ucrainei.

Ucraina este aproape 100% dependentă energetic de Rusia și, totodată, asigură grosul livrărilor de gaze naturale ale Rusiei către piața europeană, unde Gazprom asigură peste o treime din necesarul de consum.

Armă politică

"Se apropie iarna, cel mai prost moment pentru conflicte între Rusia și Ucraina. Vom vedea dacă istoria se repetă", spune Jonathan Stern, președintele Oxfort Institute for Energy Studies.

De ani de zile, Ucraina le cere rușilor să reducă prețul de livrare al gazelor importate, motivând că acestea sunt nedrept de mari comparativ cu cele practicate față de alte state vecine și au ca efect slăbirea economiei ucrainene. Ucraina a reintrat în recesiune anul acesta și se confruntă cu mari probleme legate de deficitul bugetar și comercial, precum și cu scăderea dramatică a rezervelor valutare.

Gazprom a refuzat să ieftinească gazele exportate Ucrainei, spunând că acest lucru ar putea fi posibil doar cu condiția ca Ucraina să se alăture unei uniuni vamale create de Moscova și care ar urma să cuprindă și alte state post-sovietice. În schimb, Ucraina insistă asupra intenției de a semna un acord de liber schimb și de asociere politică cu UE luna viitoare, fapt care o împiedică să se alăture uniunii vamale dominate de Rusia. În replică, Rusia a amenințat că va înăspri controalele la vamă pentru transporturile ucrainene de mărfuri, afectând astfel comerțul exterior și economia statului vecin.

Singura soluție e diversificarea

"Atitudinea Rusiei este un avertisment față de vecinul său, aflat în criză de bani. Rusia pune tot mai multă presiune pe Ucraina, pe multiple planuri, pentru a bloca integrarea europeană a acesteia", a declarat un diplomat european, sub protecția anonimatului.

Rusia neagă această interpretare. "Nu e un subiect politic, ci unul strict comercial. Gazprom a dat dovadă de flexibilitate în raporturile sale financiare cu Naftogaz, dar totul are o limită", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la televiziunea de stat Rossiya 24.

De la crizele de aprovizionare cu gaze care au afectat Europa în 2006 și 2009, Gazprom și UE au luat o serie de măsuri pentru a minimiza pe viitor impactul posibilelor diferende dintre Rusia și Ucraina pe această temă. Gazprom a construit un nou gazoduct, Nord Stream, care trece pe sub Marea Baltică și ajunge în Germania, și a început lucrările la un altul, care va face legătura cu Europa de sud-est, via Marea Neagră. La rândul ei, Europa a construit o serie de conducte de interconectare a sistemelor sale naționale de aprovizionare cu gaze, pentru a spori flexibilitatea livrărilor.

Analiștii spun că, în cazul în care problemele cu ucrainenii se vor agrava, Gazprom ar putea redirecționa exporturile de gaze către Europa prin Nord Stream. Însă, pe de altă parte, este în interesul ambelor părți să evite să mai creeze probleme de aprovizionare Europei, printre altele din motive de reputație, astfel că, cel mai probabil, Gazprom și Naftogaz vor încerca să negocieze un deal cu privire la factura restantă a Ucrainei pentru gazele rusești. {jathumbnailoff}

Ungaria și Cehia nu se grăbesc să își exploateze resursele interne de gaze de șist. În schimb, fac lobby la Washington pentru ca Statele Unite să-și liberalizeze exporturile de gaze naturale, fapt care ar spori concurența în Europa și ar mai slăbi din forța "diplomației gazeifere" a Rusiei pe Bătrânul Continent. Numai că pe cât de puternic susțin americanii liberalizarea piețelor la alții, în propriul interes, pe atât de protecționiști și naționaliști se dovedesc ei a fi cu unele piețe interne considerate strategice, cum ar fi cea de petrol și gaze.

Pe toate canalele - politice, diplomatice și de lobby - Statele Unite susțin "independența energetică" a Europei, mai precis reducerea dependenței UE de importurile de gaze naturale rusești de la Gazprom. Asta mai ales prin promovarea exploatării resurselor europene de gaze de șist, de care companiile americane de petrol și gaze sunt direct interesate, având și cele mai mari șanse de a câștiga licitațiile pentru concesiuni, atât prin prisma forței financiare, cât și a expertizei câștigate pe plan intern în materie de hidrocarburi neconvenționale.

În plus, piața europeană a energiei este liberalizată, un argument în plus pentru atractivitatea demarării de către companiile americane de profil a exploatărilor de gaze de șist pe Bătrânul Continent.

Ceva totuși nu se leagă în discursul american. Deloc surprinzător, discursul Washingtonului este duplicitar, în funcție de audiență. În timp ce pe plan extern se defilează cu concepte precum free market și libertate comercială, pe plan intern, cel puțin în ceea ce privește hidrocarburile, funcționează cel mai clasic protecționism naționalist.

Dow Chemical, acest Interagro american

Dacă pentru europeni, independența energetică se obține prin deschiderea pieței, la americani, cu mici excepții, exporturile de țiței și gaze naturale sunt încă interzise. Printre altele ca urmare a presiunilor marilor corporații petrochimice, mari consumatoare de gaze, care vor, evident, să plătească cât mai puțin pentru acest combustibil, la fel ca, de exemplu, Ioan Nicolae (Interagro) în România.

Mai precis, autoritățile americane iau în discuție înspre aprobare, deocamdată, doar proiecte individuale de construire de terminale de export de gaze naturale lichefiate, direcționate exclusiv către acele țări cu care SUA au semnate acorduri de liber-schimb.

Dezbaterea pe această temă este tot mai aprinsă în State. De exemplu, cei de la Exxon Mobil, cel mai mare producator de gaze naturale din SUA, sustin ca liberalizarea exporturilor ar crea numeroase locuri de munca si ar reduce deficitul comercial al Statelor Unite. Pe de alta parte, Dow Chemical, cel mai mare producator american de chimicale dupa valoarea de piata, se afla in fruntea unei coalitii de utilizatori industriali de gaze naturale care au interesul de a mentine cat mai jos preturile locale la gaze, prin limitarea exporturilor, care ar reduce oferta interna si ar duce, in consecinta, la scumpiri.

Liberalizarea exporturilor americane de gaze naturale și direcționarea către Europa a unei părți din acestea ar rezolva concomitent mai multe probleme: reducerea prețului de vânzare al gazelor pe piața americană, care amenință profitabilitatea celor mai costisitoare exploatări de gaze de șist de peste Ocean, dar și stabilirea mult mai rapidă a unui pol de aprovizionare cu gaze a Europei care să concureze Rusia.

Diplomație de calibru: lobby la Washington, pentru modificarea legislației americane

Asta pentru că vor mai trece destui ani până va demara producția comercială europeană de gaze de șist și mai sunt încă destule obstacole în calea acesteia, chiar și estimările privind abundența resurselor fiind încă departe de a fi fost confirmate.

De aceea, nu este de mirare că lobby-ul în favoarea liberalizării exporturilor americane de gaze naturale este tot mai puternic, și nu doar pe plan intern.

Iar pe lista statelor implicate în aceste acțiuni diplomatice și de lobby nu sunt doar țări emergente din Asia, ci și, poate surprinzător, din Europa Centrală și de Est, cum ar fi Ungaria și Cehia. Ungaria nu are o politică specială în privința gazelor de șist, susținând că așteaptă clarificări privind poziția autorităților de la Bruxelles în această privință, pentru a se alinia lor (atitudine deloc tipică pentru guvernul Orban), în timp ce în Republica Cehă este în vigoare un moratoriu propriu-zis asupra explorării și exploatării gazelor de șist prin fracturare hidraulică.

Astfel, recent, la o conferință organizată în capitala americană de Comisia pentru Energie a Camerei Reprezentanților SUA, delegații din Ungaria și Cehia au declarat că extinderea exporturilor americane de gaze naturale lichefiate ar aduce SUA în competiție directă cu Rusia, principala sursă de aprovizionare cu gaze a estului Europei, iar această intensificare a concurenței ar duce la scăderea prețurilor, în beneficiul consumatorilor.

"Avem nevoie de mai multă concurență pentru a avea prețuri accesibile la energie", a spus Anita Orban, ambasador responsabil cu probleme legate de securitate energetică pe lângă Ministerul Afacerilor Externe de la Budapesta.

Mai mult, Orban, alături de omologul său ceh, Vacláv Bartuska, a semnat un editorial în Washington Post, în care cei doi susțin că, pe lângă beneficiile economice ale liberalizării exporturilor americane de gaze naturale, o astfel de măsură ar reprezenta și o lovitură geostrategică, precum și un semn de recunoaștere a importanței colaborării strategice dintre SUA și aliații săi central și est europeni.

AGRI e pe lista proiectelor energetice eligibile pentru fonduri UE

"Avem de a face cu un moment istoric. Statele Unite au șansa de a deveni un jucător-cheie pe piața internațională a gazelor naturale. Dacă SUA își liberalizează exporturile de gaze, consecințele vor fi întărirea producției sale interne, creșterea securității energetice globale, mai multe oportunități de business, prețuri mai mici la gaze în întreaga lume și alianțe transatlantice mai puternice. Printr-o astfel de alegere strategică, SUA ar putea demonstra încă o dată că se raportează la Cehia, Ungaria, Slovacia și Polonia ca la niște aliați de încredere și ar deschide un nou capitol, încă și mai fructuos, în relațiile bilaterale cu aceste state", se arată în concluzia editorialului.

În ipoteza liberalizării exporturilor americane de gaze naturale, raționalitatea economică a acestora în diferite state europene ar ține de cât de mult ar apăsa, pe lângă cheltuielile de transport, costurile investiționale ale construirii de terminale de regazificare a gazelor naturale lichefiate pe prețul final de vânzare al gazelor americane, discuție ai cărei termeni sunt diferiți pentru fiecare stat în parte.

De altfel, destule state europene dispun deja de astfel de facilități, existând și o serie de proiecte de construire a unora noi, în diferite stadii de planificare sau execuție.

Proiectul românesc de construire a unui terminal de gaze naturale lichefiate la Constanța a fost de curând declarat de către Comisia Europeană ca fiind eligibil pentru finanțare prin fonduri europene, ca parte a planului privind interconectorul de gaze Azerbaijan-Georgia-Romania Interconnector (AGRI), în care mai intră proiectul gazoductului Constanţa - Arad - Csanadpalota (Ungaria).

România, Georgia şi Azerbaijan au semnat, în 2010, la Bucureşti, un acord privind un proiect de transport al gazelor naturale către UE prin intermediul AGRI, care prevede construcţia a două terminale de gaze naturale lichefiate, unul la Constanța și unul în Georgia, proiect despre care autoritățile susțineau la acea dată că ar putea fi dezvoltat mai repede decât Nabucco. Costurile erau estimate la 4-6 miliarde de euro.

Exploatarea gazelor de șist în Europa și, implicit în România, este departe de a fi începută, și, cu toate acestea, în acest moment, este unul dintre cele mai dezbătute subiecte de pe Bătrânul Continent. Chiar și în scenariul optimist al unei evoluții favorabile a opiniei publice, industria gazelor de șist mai are de trecut un hop extrem de important pentru a putea începe exploatarea acestora, peste 5-10 ani. 

Paradoxal, principalul motiv pentru care exploatarea gazelor de șist va fi întârziată este același pentru care companiile americane au venit, de exemplu, în România, și anume acela că, dacă resursele minerale sunt proprietate de stat, totul o să meargă foarte repede, direcțiile fiind date deja pe linie geopolitică. Din păcate, ele au ignorat și continuă să ignore reversul medaliei: birocrația și excesul de reglementare, de la nivel statal, dar și de la Bruxelles, exces care probabil va majora artificial costul de producție al gazelor de șist.

În România, cel puțin la nivel declarativ, toți decidenții politici, de la președinte și premier, până la ultimul ministru, susțin exploatarea gazelor de șist. Ultimul care s-a pronunțat pe această temă ministrul economiei, Andrei Gerea, care a invocat argumentul identificării unei alternative la Gazprom.

EIA: Gazele de șist ar putea acoperi consumul pe următoarea sută de ani

Să presupunem că în urma explorărilor, vor fi identificate resurse importante de gaze de șist, comparabile cu estimările mai mult decât optimiste ale Administrației americane de Informație a Energiei (EIA), potrivit căreia România deține rezerve de gaze de șist nedovedite, însă recuperabile din punct de vedere tehnic, în valoare de 1,44 mii de miliarde metri cubi, în condițiile în care în prezent rezervele de gaze naturale dovedite ale statului român sunt de 113 miliarde de metri cubi. Dacă rezervele ar fi recuperabile și din punct de vedere economic, nu numai tehnic, acestea ar putea acoperi consumul României pe următoarea sută de ani, anual consumându-se în România aproximativ 14 miliarde metri cubi de gaze.

Liberalizarea exporturilor în SUA ar putea face profitabila exploatarea gazelor de șist

Însă pot fi acestea recuperabile și din punct de vedere economic, adică pot fi exploatate profitabil? În prezent, din mai multe motive, printre care producția peste așteptări a de gaze de șist și interzicerea exportului de gaz natural, care au majorat considerabil oferta de gaze, în timp ce avansul cererii a fost afectat de criză, în SUA costul de producție al gazelor de șist este sub prețul gazului. Situația se poate schimba rapid însă, odată cu adoptarea de către administrația Obama a unor măsuri legislative menite să permită exportul de gaze în Europa. Costurile de exploatare fiind mult mai ridicate, gazele de șist devin profitabile de-abia de la un preț de 5 dolari pe milionul de unitați termale britanice (mmBtu), aproximativ 177 dolari pe mia de metri cubi. În prezent, prețul gazelor este în SUA de aproximativ 4 dolari pe mmBtu. Pe Bătrânul Continent, prețul gazelor este mult mai ridicat. În Marea Britanie, cel mai mare consumator de gaze din Europa, prețul acestora a fost în 2012 de 9,48 dolari pe mmBtu, aproximativ 335,4 dolari pe mia de metri cubi. Rusia a furnizat în ultimii doi ani gaze statelor europene, la un preț legat de cel al petrolului, de aproximativ 13 de dolari pe mmBtu, aproximativ 460 de dolari pe mia de metri cubi. La mijlocul acestui an, prețul de import al gazelor în România era de aproximativ de 390 de dolari pe mia de metri cubi, iar cel reglementat al gazelor de producție internă de 196 de dolari pe mia de metri cubi.

O liberalizare a exporturilor de gaze din SUA ar conduce la o echilibrare a acestei situații, la scăderea presiunii impuse de oferta în exces pe piața americană, și, deci, la o majorare de preț în SUA și la o creștere a ofertei în Europa, ce va implica și o micșorare a prețurilor.

Costuri de producție a gazelor de șist similare în SUA și Europa?!

Interesant este că, deocamdată, mai toate companiile care activează în domeniu și doresc să intre pe piața europeană, tind să creadă că vor putea produce gaze de șist la un cost comparabil cu cel din SUA, chiar dacă Europa nu beneficiază combinația câștigătoare a unei structuri geologice favorabile, cu o densitate a populației redusă, o infrastructură de transport bine pusă la punct, o piață lichidă pentru serviciile complementare, de săpare și de explorare și, nu în ultimul rând, o structură de drepturi de proprietate privată asupra resurselor.

În România, de exemplu, PwC a estimat costurile de operare la producția de petrol și gaze convenționale (mai ieftine decât la cele de șist, evident) la 17 dolari pe baril echivalent petrol (bep), aproximativ 102 de dolari pe mia de metri cubi, unele dintre cele mai mari din Europa, România fiind depășită doar de Marea Britanie, cu 23 de dolari pe bep. Și acestea sunt numai costurile de operare, nu și cele de capital. Iar industria de petrol și gaze este una în care costurile de capital sunt extrem de mari, în special în ceea ce privește gazele de șist.

Însă elementul care va pune o mare presiune pe costuri va fi cel reglementator. În România de exemplu, va funcționa o legislație autohtonă, peste care se va suprapune una europeană. Situația va fi total diferită de cea din SUA, unde, în primul rând resursele se află în proprietate privată, iar deocamdată, guvernul federal nu reglementează această industrie, lăsând-o la latitudinea statelor. Recent Biroul de Administrare a Terenurilor din SUA a propus o legislație menită a schimba această situație. Analiza impactului acesteia ne-ar putea ajuta să ne facem o impresie asupra modului în va influența legislația redundantă, a Bucureștiului și a Bruxelles-ului, asupra industriei în România.

Suprareglementarea majorează considerabil costurile de producție și reduce numărul de locuri de muncă

Potrivit Institutului de Cercetare energetică din SUA (IER), această suprareglementare suplimentară ar avea un efect dezastruos asupra industriei. Dovadă sunt cifrele. Între 2007 și 2012, producția de petrol a scăzut cu 4%, iar cea de gaze cu 33% pe terenurile aflate în proprietatea (și supusă normelor de reglementare) statului federal. În aceeași perioadă, producția de petrol de pe terenurile aflate în proprietatea privată și a statelor (nesupusă controlului guvernului federal) s-a majorat cu 35%, iar cea de gaze cu 40%. Principalul motiv: birocrația! În 2012, obținerea unui aviz de explorare și exploatare de la guvernul federal necesita 228 de zile, față de 10 zile în statul North Dakota, 14 zile în Ohio și 27 de zile în Colorado.

Potrivit IER, legislația redundată a guvernului federal, care s-ar suprapune peste cea a statelor, va afecta peste 5 mii de zăcăminte și va impune costuri anuale cuprinse între 1,49 și 1,61 de miliarde de dolari industriei. Aceste costuri vor afecta nu numai marile companii, ci și pe americanii simpli, care vor beneficia de o ofertă mai restrânsă de energie și vor avea veniturile micșorate.

În schimb, dacă guvernul federal ar renunța la această inițiativă și ar permite explorarea de gaze de șist pe terenurile aflate în proprietatea sa în condiții similare în care statele permit acest lucru, ar beneficia de venituri de 11,7 miliarde de dolari anual în primii 7 anii, și de venituri în valoare de 13, 5 miliarde de dolari în perioada ulterioară. În total, în următorii 37 de ani, guvernul ar obține venituri de 2,7 mii de miliarde de dolari venituri din taxele federale aplicate acestei industrii. O astfel de politică ar conduce la crearea a 552 de mii de noi locuri de muncă anual în primii 7 ani și a peste 2 milioane de noi locuri de muncă anual în următorii 37 de ani.

La București și în UE, deocamdată, mulți decidenți susțin industria gazelor de șist numai la nivel retoric. Pentru că în fapt, mai peste tot se votează suprareglementarea acestui sector și majorarea redevențelor. Ceea ce se bate cap în cap cu diferitele strategii asumate deocamdată numai pe hârtie. Pentru a fi profitabile pe continentul european, gazele de șist mai au nevoie și de altceva în afara declarațiilor geopolitice, de o restrângere a birocrației, lucru deocamdată de neconceput, nici la București și cu atât mai puțin la Bruxelles. Și de o reformă a proprietății, însă acest lucru este exclus într-o Europă care se bazează pe veniturile din redevențe pentru a combate criza datoriilor suverane.

Curtea Constituțională a Israelului a luat o decizie istorică, respingând o contestație la adresa politicii energetice a guvernului de la Tel Aviv, potrivit căreia până la 40% din producția de gaze naturale a statului evreu va putea fi exportată. Judecătorii au luat decizia cu o majoritate de 5 la 2, anunțând că motivarea detaliată a deciziei urmează să fie publicată la o dată ulterioară.

Contestația, depusă de mai mulți politicieni din opoziție, atât de la stânga, cât și de la dreapta spectrului politic, precum și de o serie de ONG-uri ecologiste, reclama în primul rând faptul că o astfel de decizie strategică a fost luată exclusiv de guvern, fără să fi fost supusă la vot în Knesset, Parlamentul israelian, și că doar companiile străine operatoare de zăcăminte vor profita de liberalizarea exporturilor. Reclamanții au arătat în întâmpinarea lor că, deși legea israeliană a petrolului prevede că Ministerul Energiei de la Tel Aviv este autorizat să ia decizii cu privire la politica Israelului în domeniul gazelor naturale fără să consulte Parlamentul, cea cu privire la fixarea plafonului de export are implicații economice, sociale și de mediu mult prea mari și pe termen mult prea lung pentru a fi lăsată exclusiv în mâinile puterii executive.

Acțiunea în justiție a fost sprijinită și de mai multe organizații de lobby și advocacy care sprijină interesele industriilor israeliene care consumă intensiv gaze naturale și care beneficiază de pe urma limitării exporturilor ca urmare a faptului că pot să achiziționeze gaze la prețuri reduse, ca urmare a excesului de ofertă, exces care ar dispărea dacă exporturile s-ar liberaliza, conducând la o scumpire a gazelor.

Astfel, unul dintre argumentele reclamanților, susținut cu un studiu estimativ realizat de către experți și oameni de știință din domeniul chimiei, era acela că, potrivit calculelor incluse în studiu, economia israeliană ar avea mult mai mult de câștigat de pe urma unei dezvoltări a industriei petrochimice locale, pe baza gazelor naturale ieftine din producția internă, rezultate din înăsprirea interdicției de a exporta, decât din taxele și impozitele pe care statul ar urma să le încaseze de pe urma exporturilor de gaze naturale.

Lobby-ul industriei petrochimice a fost contrabalansat de cel al multinaționalelor de petrol și gaze, pentru majorarea cotei de export, argumentul acestora din urmă fiind că piața locală israeliană este mult prea mică pentru ca investițiile în dezvoltarea de câmpuri gazeifere să aibă sens din punct de vedere economic, în condițiile menținerii restricțiilor cu privire la export.

Important și pentru Europa

În 2010 au fost descoperite zăcăminte masive de gaze naturale în apele teritoriale israeliene din Mediterana. Descoperirea a generat dezbateri aprinse cu privire la posibilitatea de a exporta o parte din producția offshore. În 2012, guvernul a fixat plafonul maxim de export la 53% din producția anuală, reducând-o ulterior la 40%, fapt care însă nu i-a mulțumit pe contestatari, aceștia contestând decizia la Curtea Constituțională.

Un studiu geologic recent, efectuat de americani, arată că bazinul Levant din estul Mediteranei, împărțit de apele teritoriale ale Israelului și Ciprului, ar conține o cantitate de gaze naturale recuperabilă în condiții de rentabilitate economică de nu mai puțin de 3,5 mii de miliarde de metri cubi. Astfel, doar respectivul zăcământ ar fi suficient pentru a satisface consumul de gaze al întregii Europe. Iar unul dintre motivele pentru care proiectul de gazoduct Trans Adriatic Pipeline (TAP) a fost susținut în mod tacit de către Uniunea Europeană în fața rivalului său Nabucco a fost tocmai cooptarea Israelului ca furnizor de gaze naturale pentru Europa, prin intermediul TAP.

Cu două săptămâni înainte de anunțarea verdictului consorțiului Shah Deniz, care a declarat TAP câștigător, a avut loc o discuție între Valeria Termini, vicepreședinte al Consiliului Reglementatorilor Energiei din UE și oficiali ai ministerului israelian al Energiei, pentru a-i convinge să se alăture proiectului TAP, pentru ca Europa să-și reducă dependența de gazul rusesc.

Acest lucru ar permite Israelului să transporte gaz în UE prin intermediul conductei TAP și ar reduce semnificativ investițiile necesare pentru construirea de către Israel a unor costisitoare facilități de export de gaze naturale lichefiate (LNG). 

Planuri comune cu Ciprul

Ministrul energiei de la Nicosia, Giorgos Lakkotrypis, a declarat, recent, că guvernele cipriot și israelian discută planuri care să permită Israelului să exporte gaze naturale provenite din zăcământul offshore Leviathan prin Cipru.

Se iau în calcul două variante posibile: construirea în Cipru a două terminalede gaze naturale lichefiate, prin care să se pună la comun, în vederea exportului, resursele de gaze ale celor două țări, sau utilizarea de către Cipru a gazului israelian pentru generarea de curent electric.

Indiferent de varianta care va fi aleasă, este nevoie de aprobarea companiilor care au concesionate câmpurile gazeifere israeliene, guvernul israelian neputând decide de unul singur felul în care este valorificată producția acestora, ci doar având dreptul de a încasa impozite și redevențe din veniturile rezultate.

Cele două guverne vizează construirea a două terminale de gaze lichefiate la Vasilikos, care să fie alimentate cu resurse provenite din câmpul israelian Leviathan și din cel cipriot Aphrodite.

Și Turcia e o variantă

Alte ipoteze vehiculate sunt construirea unui gazoduct care să transporte gaze naturale din Israel în sudul Turciei, a unui terminal de gaze naturale lichefiate în Iordania sau utilizarea infrastructurii de transport de gaze a Egiptului.

Totuși, decizia favorabilă a Curții Constituționale de la Ierusalim este departe de a fi reprezentat ultimul obstacol în calea demarării exporturilor de gaze naturale ale Israelului. De exemplu, frontierele maritime din sectorul respectiv al Mării Mediterane sunt departe de a fi o problemă rezolvată. Iar resursele de gaze aflate în joc se află în mijlocul a trei conflicte regionale: Israel-Palestina, Israel-Liba și cel dintre grecii și turcii din Cipru.

Astfel, în timp ce Israelul și Ciprul au ajuns la un acord cu privire la delimitarea apelor lor teritoriale, Libanul susține că înțelegerea dintre israelieni și ciprioți are ca efect încălcarea regiunii economice maritime libaneze cu circa 800 de kilometri pătrați. În plus, acordul dintre Israel și Cipru tensionează și mai mult relațiile oricum complicate dintre statul evreu și Turcia, aceasta din urmă declarând public că cooperarea energetică dintre Israel și Turcia constituie o piedică pentru proiectul de gazoduct prin care să fie transporte gaze israeliene în Turcia.

Probleme interne

Exporturile israeliene de gaze naturale se mai confruntă cu obstacole și pe plan intern, de natură legislativă, financiară, politică, precum și legate de protecția mediului. În plus, oponenții liberalizării exporturilor de gaze n-au renunțat la luptă și sunt de așteptat noi confruntări în justiție, precum și în fața agențiilor de reglementare israeliene.

De exemplu, există o problemă importantă cu autoritatea de concurență din Israel. Câmpul gazeifer Leviathan este controlat și operat de un consorțiu format din companiile Delek Group (45% din drepturi), Noble Energy (40%) și Ratio (15%). În urmă cu doi ani, autoritatea de concurență a decretat că respectivul consorțiu constituie un monopol ilegal, întrucât, dat fiind dimensiunile câmpului Leviathan, cele trei companii au ajuns să controleze aproape toate resursele de gaze ale țării.

Companiile au fost programate la audieri în mai anul trecut, pentru a-și susține punctul de vedere, însă au decis să nu se prezinte. Surse din piață susțin că consorțiul pregătește o acțiune de contestare în justiție a deciziei autorității de concurență.

Pe de altă parte, autoritatea nu are la dispoziție decât două posibilități de acțiune: fie să ceară unilateral desființarea consorțiului, fie să ceară companiilor să își vândă producția de gaze separat pe piața internă, permițându-le totodată să continue să acționeze concertat atunci când vine vorba de exporturi.

De unde vor veni banii de investiții?

O altă problemă este legată de banii necesari pentru finanțarea construirii facilităților necesare pentru exportul de gaze din câmpul Leviathan. La finalul anului trecut, consorțiul operatorilor a semnat un acord preliminar cu compania australiană Woodside, care prevede că australienii vor cumpăra o participație de 30% la câmpul Leviathan contra sumei de 2,5 miliarde de dolari.

Deal-ul final urma să fie încheiat după două luni, dar părțile au fost obligate să aștepte decizia guvernului cu privire la exporturile de gaze naturale.

Între timp, estimarea cu privire la resursele Leviathan a fost revizuită în sus cu circa 20%, ceea ce a sporit valoarea câmpului gazeifer offshore. În ultimele luni nu a mai avut loc practic nici o discuție cu australienii, însă este de așteptat ca acestea să fie reluate după recenta decizie a Curții Constituționale. Un purtător de cuvânt al Woodside a salutat decizia, arătând că aceasta întărește angajamentul companiei privind investiția în câmpul Leviathan.

Pe de altă parte, principalii membri ai consorțiului, Delek și Nobel, au viziuni diferite asupra dezvoltării câmpului. Delek ar prefera varianta mai ieftină a exportării gazelor prin intermediul vecinilor turci, în timp ce Noble ar vrea să profite de expertiza australienilor în domeniul terminalelor de gaze naturale lichefiate și a exporturilor de gaze în Extremul Orient.

Decizie grea

Mai e o problemă importantă: locația facilităților de export de gaze. În ultimele luni, atât consorțiul care dezvoltă câmpul Leviathan, cât și guvernul de la Tel Aviv au ajuns la concluzia că construirea lor pe uscat, fie în Israel, fie în Cipru, este exclusă. În Israel ar fi vorba de încălcarea legislației privind protecția mediului și de posibile proteste populare masive, în timp ce Ciprul nu prezintă încredere, printre altele din cauza riscului de credit.

În următoarele câteva săptămâni, companiile partenere la concesiunea Leviathan vor trebui să decidă ce e de făcut în continuare. Guvernul israelian sprijină ideea unui gazoduct submarin către Turcia, și din motive geostrategice. O astfel de conductă ar putea transporta circa 10 miliarde de metri cubi de gaze anual.

Presupunând că toate piedicile politice, birocratice și legislative ar fi depășite, gazoductul ar costa circa 5 miliarde de dolari și ar fi gata cam în 3 ani.

Construirea conductei ar genera venituri de 3-4 miliarde de dolari anual pentru dezvoltatorii Leviathan și ar asigura astfel finanțarea necesară pentru un proiect pe termen mai lung, respectiv construirea unui terminal marin de export de gaze naturale lichefiate. Un astfel de terminal ar costa 4-5 miliarde de dolari și ar aduce venituri anuale de 5 miliarde de dolari din exportul de gaze. Pentru construirea sa, însă, acordul cu Woodside este esențială, consorțiul Leviathan având nevoie de expertiza în materie a australienilor.

După o scădere aproape constantă a producţiei de gaze a Romgaz din ultimii ani, compania produce în prezent cam cât Petrom, ambele cu producţii anuale între 5 şi 6 miliarde mc de gaze naturale. “Dacă Romgaz şi-ar fi păstrat nivelul producţiei de acum 10-12 ani, în momemtul de faţă nu ar mai fi trebuit să importăm. În medie, producţia companiei a scăzut cu circa 4,7% annual, chiar dacă s-au  început investiţii, însă unele nu s-au finalizat”, a declarat Gabriel Dumitraşcu (foto), şeful direcţiei Privatizare a Departamentului Energie, la o conferinţă organizată de Mediafax.

În 2012, Petrom a produs în România 5,16 miliarde mc de gaze naturale iar Romgaz 5.663 miliarde mc.

Consumul de gaze naturale al României a scăzut an de an iar în 2012, reducerea a fost de 4% comparativ cu 2011, de la 14,2 mld. mc la 13,6 mld. mc în 2012.

"Romgaz nu a descoperit noi zăcăminte, spre deosebire de celălalt mare producător de gaze (OMV Petrom - n.r.)", a afirmat Condrea. Cu toate acestea, investiţiile Romgaz nu au lipsit. Mai precis, în 2012 Romgaz a investit peste 500.000 mii lei exclusiv din surse proprii în principal în explorarea geologică pentru descoperirea de noi rezerve de gaze naturale, lucrări de foraj, susţinerea capacităţii de înmagazinare. De cealaltă parte, Petrom a raportat mai multe descoperiri de zăcăminte de hidrocarburi, atât onshore, cât şi offshore

Ce aşteaptă de la Bursă

Compania Romgaz este controlată de stat, prin Departamentul pentru Energie. Autorităţile s-au angajat faţă de FMI să listeze compania la Bursă. Nici acum însă, Statul  nu se arată dispus să cedeze prea uşor controlul.

"În cazul Romgaz, cu datorii aproape de zero, compania poate foarte uşor atrage fonduri aşa că nu era neapărată nevoie o listare pe bursă pentru a atrage investiţii. Acum nu e prioritar să cedăm controlul privatului cât să facem, prin listarea de mici pachete pe bursă, să facem transparenţă, să punem presiune pe management”, susţine Dumitraşcu.

Doar preţul e cel care trebuie să decidă, este de părere Valentin Mircea, încă vice-preşedinte la Consiliul Concurenţei (se pregăteşte să renunţe la funcţie). “Amânările listării pachetului majoritar pe Bursă nu duc la nimic bun”, adaugă acesta.

Dacă tot i-a forţat FMI-ul să iasă pe Bursă, “Romgazul va fi listat la Bucureşti direct iar acţiunile vor sta la baza unor certificate de depozit care vor fi listate la Londra. Estimăm că 200 – 220 milioane de euro vor fi atraşi de pe bursa din România”.

Certificatele de depozit vor fi emise de un fond de investiţii care va cumpăra acţiuni. Pe de altă parte, Dumitraşcu susţine că acţiunile Romgaz vor “beneficia” de o stabilizare de preţ post-listare, adică preţul va fi menţinut într-o marjă predictibilă pentru ca, susţine şeful Direcţiei Privatizare, investitorii să rămână mai mult timp.

Boom-ul gazelor de șist din Statele Unite dă semne de oboseală și saturație. Marile companii de petrol și gaze de peste Ocean s-au oprit din frenezia cumpărărilor de terenuri destinate forajului prin fracturare hidraulică după resurse de hidrocarburi prinse în șisturi bituminoase. De asemenea, multe companii revizuiesc drastic în minus valoarea contabilă a concesiunilor de gaze de șist pe care le dețin, ca urmare a prăbușirii prețurilor la gaze pe piețele internaționale și a rezultatelor dezamăgitoare consemnate la sondele noi forate, care în multe cazuri au dus la descoperirea de zăcăminte a căror exploatare nu se justifică din punct de vedere economic.

Fenomenul ar putea dura ani în șir și pune în pericol perspectivele de creștere a producției de hidrocarburi. Multe companii s-au împrumutat masiv în anii de boom ai gazelor de șist, 2009-2012, pentru a cumpăra terenuri pentru foraj, iar acum, valoarea acestora, care a scăzut în foarte multe cazuri sub prețul de achiziție, nu le permite să le depună ca garanții și nici să le vândă pentru a obține finanțări pentru forarea de sonde.

Din această cauză, deal-urile de vânzare-cumpărare din sectorul energetic nord-american au consemnat în primul semestru din 2013 cea mai redusă valoare din 2004 încoace. Acestea au avut valoarea de 26 de miliarde de dolari, în scădere cu 52% comparativ cu intervalul similar din 2012 (54 de miliarde de dolari). Între 2009 și 2012, valoarea totală a achizițiilor de terenuri cu zăcăminte de petrol și gaze s-a ridicat la 461 de miliarde de dolari.

Scăderi de valoare de miliarde de dolari

Isteria cumpărărilor de terenuri pentru foraj a început în urmă cu mai bine de un deceniu, odată cu perfecționarea tehnologiei de foraj prin fracturare hidraulică, care a permis majorarea dramatică a producției de petrol și gaze din zăcăminte neconvenționale, inaccesibile până atunci pentru exploatare. Goana după pământuri s-a amplificat începând cu 2004, odată cu descoperirea de noi câmpuri de gaze de șist în Dakota de Nord, Pennsylvania și Ohio, care i-a făcut pe americani să viseze cu ochii deschiși la independența energetică.

Intrarea pe piață a multor companii de top străine a dus la supraproducție, prețul gazelor naturale atingând în 2012 un minim al ultimilor 10 ani, ceea ce i-a obligat pe mulți jucători să revizuiască masiv în scădere valoarea concesiunilor deținute. În plus, multe lucrări de explorare s-au finalizat cu eșecuri, zăcămintele descoperite dovedindu-se a fi prea sărace sau prea greu de exploatat pentru ca investițiile în producție să fie rentabile.

De exemplu, Royal Dutch Shell a revizuit în scădere cu nu mai puțin de 2 miliarde de dolari valoarea terenurilor sale petroliere și gazeifere din America de Nord. Compania a plătit 6,7 miliarde de dolari pe acestea, din 2009 încoace. Luna trecută, cei de la Royal Dutch Shell le-au comunicat investitorilor că se așteaptă ca lucrările lor de explorare pentru petrol și gaze din America de Nord să rămână pe pierdere până cel puțin anul viitor.

Nu mai sunt bani pentru foraje

La rândul lor, cei de la BHP Billiton au anunțat că au revizuit în scădere valoarea concesiunilor lor de gaze de șist din statul Arkansas cu 2,8 miliarde de dolari și că investițiile în explorare și cheltuielile de capital ale companiei vor scădea semnificativ în 2014, la circa 18 miliarde de dolari, urmând să se reducă și după anul viitor.

Reevaluarea valorii terenurilor de foraj duce la o criză de finanțare a activităților de foraj. Companiile încearcă să vândă aceste proprietăți și să utilizeze banii obținuți pentru investiții în termimale de stocare și facilități de procesare a gazelor naturale.

Firmele dependente de vânzarări de active pentru finanțarea lucrărilor de foraj nu dispun de suficient cash pentru a-și finanța producția de petrol și gaze și nici nu mai sunt dispuse să se împrumute în acest scop. Cele mai îndatorate dintre acestea, care nu pot evita vânzările, cum ar fi Chesapeake Energy, vor fi nevoite să accepte prețuri foarte mici de la cumpărători.

Străinii și-au făcut porția

De exemplu, anul acesta doar trei tranzacții de acest tip au depășit valoarea de 1 miliard de dolari. Într-una din ele, Chesapeake a vândut 50% din concesiunea sa petrolieră din Mississippi Lime celor de la China Petrochemical Corp, pentru 1,02 miliarde de dolari.

Companiie străine care au intrat pe piața americană în ultimii ani nici nu mai au nevoie să facă achiziții de terenuri, spun analiștii, întrucât au obținut deja ce doreau: surse de producție pe termen lung, mărfuri denominate în dolari și tehnologia necesară pentru a extrage gaze de șist.

„Se vor mulțumi o bună perioadă de timp cu ce au acum și nu vor face achiziții suplimentare decât când vor considera că a venit momentul potrivit”, spune Toshi Yoshida, expert în deal-uri petroliere internaționale la casa de avocatură Mayer Brown, unde lucrează și fostul ambasador al SUA la București, Mark Gitenstein.

Pentru președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, monopolul energetic controlat de statul ucrainean, NAK Naftogaz Ukrainy, este un garant al independenței energetice a țării. Independența respectivă este însă mai mult cu numele, întrucât compania este înglodată în datorii la creditori externi, datorii garantate de statul ucrainean, iar aceștia o consideră tot mai mult o adevărată „gaură neagră”, după ce Naftogaz a înregistrat pierderi financiare în 6 din ultimii 8 ani.

Naftogaz este cel mai mare angajator din Ucraina, cu 175.000 de salariați, și a fost subvenționată de stat cu peste 6 miliarde de dolari în intervalul 2009 – 2012, pentru a-i compensa pierderile, datorate menținerii unor prețuri reglementate pentru livrările de gaze naturale pe piața internă, dar și importurilor energetice costisitoare din Rusia.

Subvențiile au fost acordate de stat sub forma garantării de către guvern a emisiunilor de obligațiuni ale Naftogaz, garanții incluse în bugetul de stat și din cauza cărora Ucraina a consemnat deficite ale finanțelor publice în fiecare din anii ultimului deceniu.

Potrivit Transparency International, Ucraina se află la egalitate cu Siria în clasamentul mondial al corupției.

„Naftogaz sintetizează perfect corupția politică și economică din Ucraina. Câtă vreme această companie va exista, nu ne putem aștepta la nici un fel de schimbări, pentru că este direct conectată la interesele politicienilor de top”, spune Volodimir Omelcenko, șeful departamentului de energie la Institutul Razumkov din Kiev și fost responsabil cu transportul petrolier la Naftogaz între 1998 și 2003.

Presiuni din multiple direcții

La finalul lunii trecute, președinții Ucrainei și Rusiei, Viktor Ianukovici și Vladimir Putin, au purtat negocieri timp de două zile pe tema gazelor naturale, fără să consemneze nici un progres. Pe 25 iulie, FMI a anunțat că nu a mai avut convorbiri cu autoritățile de la Kiev din aprilie, atunci când au fost sistate negocierile cu privire la un pachet de ajutor financiar în valoare de 15 miliarde de dolari.

Rezervele valutare ale Ucrainei se află sub mare presiune luna aceasta, întrucât banca centrală de la Kiev are de rambursat 950 de milioane de dolari către FMI și alți 253 de milioane de dolari deținătorilor ucrainieni de obligațiuni de stat.

Cel mai mare partid de opoziție din țară, condus din închisoare de fostul premier Iulia Timoșenko, pretinde că actuala putere, mână în mână cu conducerea Naftogaz, vor să împingă intenționat compania către faliment și că „sifonează” bani prin achiziții de echipamente și gaz. În replică, guvernul a respins toate acuzațiile opoziției.

Dobânda obligațiunilor Naftogaz scadente în 2014, pe care compania le-a restructurat în 2009, a atins nivelul de 9,686% pe 2 august, cel mai mare din 17 iulie încoace.

Pentru investitori, Naftogaz este un exemplu extrem de instructiv despre felul în care Ucraina își administrează finanțele publice. Guvernul refuză să taie subvențiile pentru livrările interne de gaze naturale, motiv pentru care FMI a sistat negocierile cu executivul de la Kiev pentru un eventual ajutor financiar.

Ce vor rușii echivalează cu trădarea

Pe de altă parte, autoritățile nu au reușit să îmbunătățească nici transparența și guvernanța corporativă a Naftogaz, ceea ce a făcut ca UE să blocheze niște fonduri destinate reparării și modernizării sistemului de conducte de gaze al Ucrainei, vechi și depășite.

Producția internă de gaze naturale a Ucrainei a scăzut cu 1,1% anul trecut, la 19,3 miliarde de metri cubi. Prin conductele ucrainiene trec circa 25% din importurile anuale de gaze ale Europei.

FMI face presiuni asupra Ucrainei pentru ca aceasta să reducă subvențiile la gaze pentru gospodăriile populației, pentru a reduce deficitul bugetar al țării, cifrat la 3,8% din PIB anul trecut. Guvernul răspunde că populația nu-și poate permite să plătească mai mult.

Pentru a-și reduce costurile cu energia, Ucraina încearcă să scape de dependența de importurile din Rusia, care îi furnizează jumătate din necesarul de gaze naturale. În 2010, premierul Mikola Azarov a caracterizat termenii unui contract de furnizare semnat cu Gazprom ca fiind „înrobitori”.

La rândul ei, Rusia spune că este dispusă să reducă prețul cerut ucrainienilor dacă aceștia acceptă să îi acorde acces necondiționat la sistemul de conducte de transport al Naftogaz și dacă Ucraina se va alătura unei uniuni vamale conduse de Rusia, care ar mai include Kazahstanul și Belarusul. Opoziția i-a transmis lui Ianukovici că acceptarea acestor solicitări ar echivala cu un act de trădare.

Scene ce amintesc de Oltchim, Dan Diaconescu și „DJ” Remus Vulpescu

Unul din planurile de sporire a independenței energetice a Ucrainei, care prevedea construirea unui terminal de gaze naturale lichefiate lângă Odessa, a avut un final de-a dreptul penibil.

Vladislav Kaskiv, șeful Agenției pentru Investiții de Stat din Ucraina, a convocat o conferință de presă pe 26 noiembrie anul trecut, pentru a anunța că firma spaniolă Gas Natural SDG și alte companii europene vor construi un de gaze naturale lichefiate lângă Odessa, în valoare de 856 milioane euro. Jordi Sarda Bonhevi, care pretindea că este reprezenantul respectivului consorțiu european la ceremonia de la Kiev, la care au participat premierul Azarov și ministrul Energiei de atunci, Iuri Boyko, a venit, a zâmbit, a dat mâna cu oficialii ucraineni, după care a plecat în mare grabă.

La nu mai mult de jumătate de oră după finalul întâlnirii, spaniolii de la Gas Natural au negat oficial orice implicare în proiect. Anul acesta, pe 30 mai, compania a declarat că, în decembrie 2012, i-a intentat proces lui Bonhevi la Curtea Supremă a Spaniei, pentru fraudă și falsificare de documente oficiale.

Identitatea persoanei respective nu a fost clarificată nici până în ziua de azi. Vladislav Kaskiv, care și-a păstrat postul de președinte al Agenției pentru Investiții de Stat din Ucraina, a declarat că totul a fost o provocare menită să submineze țelul Ucrainei de a-și consolida independența energetică.

„A fost un eveniment foarte dureros pentru mulți oameni din guvern. Au fost umpluți de ridicol”, spune Nick Piazza, CEO la compania de investiții SP Advisors din Kiev.

Achiziții cu prețuri „umflate”

Acest fiasco nu a fost singurul scandal legat de Naftogaz de natură să compromită Ucraina. Partidul de opoziție al Iuliei Timoșenko, care execută o sentință de 7 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, susține că prețul cu care Naftogaz a achiziționat în 2011 o instalație de foraj pentru petrol a fost „umflat” artificial, pentru ca managerii să își bage în buzunar diferența față de costul real.

Poliția din Letonia, unde firma care le-a vândut celor de la Naftogaz instalația deține un cont bancar, a blocat accesul la bani companiei ucrainene și a deschis o anchetă, având suspiciuni că a fost vorba de spălare de bani. Postul ucrainean de televiziune Tvi a anunțat în decembrie că poliția letonă ar fi intrat în posesia unor probe care ar fi dovedit acuzația față de cei de la Naftogaz.

Pe de altă parte, autoritățile de la Kiev au angajat firma americană Halliburton pentru a audita achiziția Naftogaz, iar americanii au declarat că totul ar fi în regulă, diferența de prețuri explicându-se prin anumite costuri suplimentare justificate survenite, respectiv echipament și servicii suplimentare, plus transport. Guvernul ucrainean spun că acuzatorii fac parte din cercuri care și-ar dori să blocheze proiectele ucrainene de foraj pentru petrol și gaze în Marea Neagră.

Ucraina se clasează pe locul 144 din 177 în indicele corupției întocmit de Transparency International, la egalitate cu Siria și Congo. „S-au făcut progrese din punct de vedere legislativ, dar noile legi nu sunt implementate în mod consistent și coerent. De exemplu, apar multe amendamente ad-hoc la legi, precum și multe derogări, care fac ca instituțiile de stat să fie exceptate de la normele privind achizițiile publice”, spune Qimiao Fan, directorul Băncii Mondiale pentru Ucraina, Belarus și Moldova.

În 2009, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiții (BEI) au spus că sunt gata să finanțeze modernizarea sistemului de conducte de gaze al Ucrainei, dar nici un ban nu a fost alocat până în prezent, întrucât creditorii consideră că nu s-au făcut suficiente progrese în ceea ce privește transparența Naftogaz și nu s-a luat măsura separării activităților de extracție, transport și vânzări pe firme diferite.

Nu se vede nici o luminiță la capătul tunelului

„Naftogaz va fi divizată în mai multe companii cât mai repede posibil. Asta va atrage investitori, întrucât resursele statului sunt limitate”, a declarat președintele Viktor Ianukovici la începutul anului.

Guvernul dă vina pe opoziție pentru întârzierea tentativelor de restructurare a Naftogaz. În aprilie, guvernul Azarov a trimis în Parlament o ordonanță prin care se legaliza posibilitatea de principiu ca firma să fie vândută și ca rețeaua sa de conducte să fie închiriată.

„Este posibil ca ordonanța să fi fost mai degrabă un mijloc de a pune presiune pe Rusia în chestiunea prețului gazelor de import decât o încercare semnificativă de restructurare a companiei. Mi-ar plăcea să cred că lucrurile merg într-o direcție pozitivă, dar dacă ne uităm la dinamica a tot ceea ce s-a întâmplat în Ucraina în ultimii câțiva ani, lucrurile nu arată deloc încurajator. Nu e nici un secret că industria energetică este cea mai mare vacă de muls pentru elita politică și de business a Ucrainei”, spune Olga Shumilo-Tapiola, profesor la Carnegie Europe din Bruxelles.

Uniunea Europeană s-a uitat la gazul azer ca la a treia Romă, l-a tratat ca panaceu al tuturor problemelor de aprovizionare pe care le avea, în special în ceea ce privește dependența de gazul rusesc. Asta chiar dacă Gazprom obișnuia să glumească, afirmând că respectivul gaz azer ajunge doar pentru un grătar făcut pe Bătrânul Continent. Nabucco Vest și TAP s-au luptat timp de mai mult de un deceniu pentru privilegiul de a transporta cele 10 miliarde de metri cubi de gaz azer către Europa. Iar după ce TAP s-a impus drept câștigător, europenii ar putea avea o surpriză: prin conductele TAP să transporte gaze azere exploatate tot de ruși, de această dată nu de Gazprom, ci de rivalii de la Rosneft. Cu alte cuvinte, în Europa ar putea putea fi aprovizionată prin nord și prin est de Gazprom, iar prin sud de Rosneft.

Săptămâna trecută, UE a mai primit o lovitură sub centură, gigantul rus Rosneft negociind preluarea unui pachet în cadrul proiectului azer de la Absheron.

Negocieri cu SOCAR și Total

Potrivit Reuters, CEO-ul Rosneft, Igor Sechin, a discutat o posibilă participare a Rosneft în exploatarea gazului din Absheron cu președintele azer Ilham Aliyev, în timpul unei vizite la Baku din această lună și a negociat, totodată, și cu liderii proiectului, cu francezii de la Total. Total și compania de stat azeră SOCAR dețin fiecare 40 la sută din proiectul Absheron, un perimetru offshore larg de mică adâncime de la Marea Caspică. Restul de 20% este deținut de GDF Suez. Potrivit explorărilor, perimetrul ar putea conține o cantitate de gaze cuprinsă între 150.000 și 3000 de mii de milioane de metri cubi.

Potrivit oficialilor azeri, Absheron, dar și alte câmpuri recent descoperite, vor crește în mod semnificativ exporturile de gaze azere în următorii ani, peste nievelul de 10 miliarde de metri cubi contractat deja de Europași cel de 6 miliarde de metri cubi contractat deja de Turcia de la gigantul Shah Deniz, care deține un perimetru aflat la 25 km de Absheron.

Război Gazprom-Rosneft?!

Aceste exporturi azere aveau menirea de a concura gazele Gazprom, care deține monopolul asupra exporturilor de gaz rusesc și acoperă un sfert din necesarul de gaze naturale din Europa. Rosneft vede o eventuală implicare în proiectul azero ca o oportunitate pentru a putea intra în concurență directă cu Gazprom în ceea ce privește vânzările către Europa.

În ultimul timp, Rosneft a transformat într-o prioritate intrarea pe piața exportului de gaze. CEO-ul Rosneft a contestat în repetate rânduri, cu jumătate de gură, e adevărat, monopolul Gazprom asupra exportului de gaze rusești. De altfel Kremlinul a pus în dezbatere publică posibilitatea liberalizării pieței exportului de gaze naturale lichefiate, avertizând însă totodată asupra pericolului scăderii prețurilor ca urmare a unei eventuale concurenței între companiile rusești pe piața europeană.

Potrivit unor surse citate de reuters, Rosneft ar putea să caute parteneriate suplimentare în Azerbaidjan prin BP, cel mai mare jucător străin în Azerbaidjan și titularul unui pachet de 20 la suta din Rosneft. BP a cumpărat pachetul deținut la Rosneft cu o parte din veniturile realizate din vânzarea către Rosneft a TNK-BP.

Adepții exploatării gazelor de șist din România, și nu numai, au ca principală motivație nu eficiența, calculul cost beneficiu sau evaluarea riscurilor și compensarea acestora de beneficiile potențiale aduse de utilizarea fracturării hidraulice, ci calcule geopolitice. Și cum la (geo)politică și la fotbal se pricepe toată lumea, opiniile acestora au tendința de a fi unele extrem de categorice, ca și cele ale adversarilor lor, care-și construiesc argumentația pe o retorică național-ecologistă.

Lucru remarcat și de Chevron, care, potrivit Bloomberg, și-a construit întreaga campanie în Europa Centrală și de Est pe ideea independenței energetice, pe care vrea s-o vândă politicienilor și cetățenilor României, Bulgariei, Ucrainei și Poloniei, în pofida faptului că rezultatele sub așteptări ale explorărilor și birocrația au alungat deja de pe piața poloneză companii precum Exxon Mobil Corp. și Talisman Energy Inc. (TLM).

Transferul tehnologiei fracturării hidraulice din SUA în UE promite statelor din regiune reducerea dependenței față de combustibilii ruși și este menită a lovi în ambițiile Kremlinului de a transforma Rusia într-o superputere energetică. Utilizarea acestei tehnologii a schimbat deja piața globală, SUA detronând Rusia din poziția de lider în topul statelor cele mai mari producătoare de gaze.

"Această resursă ar putea spori cu siguranță securitatea energetică în Europa și ar aduce, de asemenea, beneficii economice enorme", a declarat Ian MacDonald, vicepreședinte și șef al diviziei Chevron din Rusia. "Chevron crede că după ce vor afla modul în care aceste resurse de hidrocarburi pot fi explorate și exploatate în condiții de siguranță, guvernele și cetățenii din Europa centrală vor susține utilizarea tehnologiei fracturării hidraulice", crede acesta.

Președintele rus Vladimir Putin presează industria autohtonă să efectueze noi investiții, cu noi perimetre de explorat acordate și prin construirea unei noi conducte către Asia. și  în este este împingând investiții în industria de gaz din Rusia, cu noi domenii si o conducta pentru Asia planificate.

Chevron deține licențe de exploatare sau în închiriat numai puțin de 5,6 milioane de acri în Polonia, Ucraina, România și Bulgaria, o suprafață de mărimea statului New Jersey. În Lituania are o licență pentru aproximativ 600.000 de acri, și a aplicat pentru obținerea unei licențe suplimentare de 450.000 de acri. Numai în Ucraina a investit 400 milioane dolari pe explorare. Royal Dutch Shell Plc (RDSA) a câștigat dreptul de a explora pentru gazelor de șist în perimetrul Yuzivska, în regiunea Harkov din Ucraina, în mai 2012, și a semnat un acord de împărțire a producției, în luna ianuarie 2013.

Revoluție îndoielnică

Perspectiva unei revoluții a gazelor de șist pe Bătrânul Continent a fost pusă la îndoială încă înainte de a începe. În iunie 2012, cei de la ExxonMobil au anunțat că renunță la planurile lor legate de explorări pentru gaze de șist în Polonia, după doi ani în care nu a reușit să facă descoperiri de zăcăminte a căror exploatare să se justifice din punct de vedere comercial. „Am finalizat operațiunile noastre de explorare din Polonia. Lucrările nu au demonstrat existența de zăcăminte de hidrocarburi exploatabile comercial la sondele noastre de la Lublin și Podlasie”, au declarat, atunci, oficialii companiei americane.

ExxonMobil nu a fost singura companie care a raportat rezultate preliminare dezamăgitoare la primele teste de explorare derulate pe concesiunile pentru gaze de șist. În octombrie 2011, BNK Petroleum a anunțat că datele culese de o sondă de explorare în nordul Poloniei au fost neconcludente și că va amâna demararea testelor la o altă sondă, din altă regiune a țării.

Producătorul canadian de petrol și gaze Talisman Energy a anunțat, la rândul său, la începutul lunii mai, că a ajuns la un acord cu partenerul său de joint-venture, firma europeană San Leon Energy, pentru vânzarea participației sale de 30% în cadrul a trei concesiuni de gaze de șist din Polonia, întrucât vrea să se concentreze pe majorarea producției din principalele sale regiuni de interes, respectiv Americile și Asia-Pacific. La numai o zi, și americanii de la Marathon Oil au declarat că plănuiesc să se retragă din Polonia până cel târziu în a doua jumătate a anului viitor, întrucât nu se justifică economic exploatarea zăcămintelor de gaze de șist descoperite de ei prin explorare până acum.

"Marile companii precum Shell și Chevron ar putea deveni temătoare în ceea ce privește investițiile", a declarat Volodymyr Omelchenko, șeful de analiză energie la grupul de cercetare Razumkov din Kiev și fostul director al transporturilor în Ucraina NAK Naftogaz Ukrainy. "Ucraina are un potențial enorm, dar realizarea va fi dificilă, deoarece sistemul juridic este reglementat de tradiții sovietice vechi."

Alianța improbabilă

Interesant este că, în toată regiunea, s-a creat o alianță contra-naturii, la prima vedere, între ONG-urile ecologiste și Gazprom, care au condus la stoparea, cel puțin temporară, a investițiilor în explorarea gazelor de șist. În Bulgaria, de exemplu, anul trecut le-a fost retrasă licența celor de la Chevron, anul trecut, după ce sute de persoane au protestat la Sofia, susținând că fracturarea hidraulică ar polua apa și pământul.

Un raport publicat de Gazprom în revista proprie susține că perspectivele exploatării gazelor de șist în regiune sunt subminate de rezervele mai reduse decât estimările inițiale, de protestele ecologiștilor și de riscul diminuării profiturilor ca urmare a reducerii prețului gazelor în urma majorării ofertei cu posibilele gaze de șist care ar urma să fie comercializate. "Europenii nu au nici o alternativă reală la cooperarea cu Rusia", concluziona articolul publicat în revista Gazprom.

Chevron nu a cedat și se încăpățânează să investească în exploatarea gazelor de șist în regiune. "În timp ce revoluția gazelor de șist ar putea să nu se situeze la același nivel cu cea di SUA, suntem încă siguri de oportunități", a declarat vicepreședintele Chevron. "Spre deosebire de SUA, în Europa Centrală există puține date geologice pre-existente. Activitățile de explorare efectuate în prezent vor fi importante în evaluarea potențialului de resurse", suține acesta.

Au sabotat americanii Nabucco?

Bloomberg îl citează și pe premierul României Victor Ponta, care pare a se transforma într-un adevărat purtător de cuvânt al statelor din regiune. "România , Polonia și Lituania sunt în favoarea exploatării gazelor de șist pentru că aceste țări percep problema gazelor naturale ca fiind mai importantă decât o tentativă de a obține energie ieftină ", a declarat premierul român Victor Ponta pe 18 iulie, citat de Bloomberg. "Este important pentru noi să avem energie mai ieftină, mai ales din cauza impactului acesteia asupra economiei și populației, dar cu atât mai mult pentru a elimina dependența de gazul rusesc, al Gazprom."

Interesant este că implicarea guvernanților români în campania pro-gaze de șist s-a accentuat mai ales după pierderea licitației de către Nabucco Vest în fața celor de la TAP în stabilirea coridorului prin care ar urma să fie adus în Europa gazul azer al celor de la Shah Deniz. De altfel, presa de specialitate a speculat la acea vreme că un actor important în luarea acestei decizii a fost guvernul SUA, care spera ca în acest mod să pună presiune pe guvernele din România și Bulgaria pentru a accelera procedurile de acordare a licențelor și permiselor necesare declanșării exploatării gazelor de șist.

Visul României de a nu mai depinde de prețul gazelor de import stabilite de Gazprom s-a năruit odată cu eșecul proiectului Nabucco Vest. Drept urmare decidenții autohtoni s-au reorientat rapid în favoarea exploatării gazelor de șist, în speranța ca într-un orizont mai mult sau mai puțin îndepărtat, economia Românei să poată deveni independentă energetic. Drept urmare, râul, ramul sunt mai nou prieteni numai exploatării gazelor de șist.

Ultimul exemplu, un raport al Agenției de Resurse Minerale, publica de Economica.net, precizează că „nu există o deosebire netă între zăcămintele de gaz sau de petrol convenționale şi neconvenționale. Diferența apare la modul de stocare a lor precum şi la metodele de exploatare utilizate”.

Tot referitor la posibile explorări în acest domeniu se referă și un articol din Ziarul Financiar, "Agricultorii din Curtici reclamă amenințarea "fracking-ului" în vestul țării. MOL, titularul licenței de explorare, insistă că nu este interesată decât de gaze naturale convenționale". Potrivit Capital, Panfora Oil & Gas, filiala Grupului MOL pe segmentul de explorare și producție de hidrocarburi în România, neagă acuzațiile și reafirmă că nu a fost și nu este interesată nici de explorarea și nici de exploatarea gazelor de șist în perimetrul Ex-6 Curtici și nu va desfășura niciun fel de lucrări legate de gaze de șist în acest perimetru. În plus, compania este pregătită să semneze angajamente legale în acest sens cu reprezentanții autorităților locale, ai societății civile sau cu alte părți interesate.

Tot Capital anunță că Rompetrol Well Services (PTR), divizia de servicii petroliere la sondă a grupului Rompetrol, deschide o sucursală în Libia şi o alta, în Irak, regiunea Kurdistan.

Decizia Shah Deniz cu privire la viitoarea rută de transport a gazului azer în Europa va fi una care se va baza doar pe considerente comerciale, în pofida eforturilor diplomatice, geopolitice și al lobby-ului efectuat de cei doi concurenți, Nabucco și TAP, în ultimii 15 ani, susține Financial Times în ediția sa de astăzi. Iar analiștii cred că există mai mult apetit pentru gazul transportat pe varianta TAP decât pentru cel venit pe varianta Nabucco, printre acționarii căruia se numără și Transgaz. De altfel, un oficial al unuia dintre cele două concerne, citat de Financial Times, susține că a sosit timpul să fie pus deoparte orice considerent "strategic" sau "geopolitic", pentru că altfel "toată lumea riscă să rămână cu mâna goală".

În continuare însă, directorul Nabucco, Reinhard Mitschek, susține că diversificarea este crucială. " Dacă de uiți la Balcanii de vest și sud-estul Europei, nu poți să nu vezi că în proporție de 50% aceste regiuni sunt dependente de gazul rusesc". Iar TAP nu vizează ca destinație aceste zone, ci Italia, care, potrivit oficialului Nabucco, "are o piață destul de diversificată".

Gazprom: gazul azer "de-abia ajunge pentru un grătar"

Totuși, din ce în ce mai multă lume a început să aibă îndoieli cu privire la diferența pe care noua conductă, indiferent care va fi ea, o va face pe piața europeană a gazelor naturale. Shah Deniz ar urma să alimenteze Europa cu 10 miliarde de metri cubi de gaze, aproximativ 2% din consumul de pe Bătrânul Continent. În comparație, Gazprom va furniza numai în acest an o cantitate de 15 ori mai mare pieței europene, ceea ce i-a condus pe oficialii ruși să afirme, într-o discuție privată, că gazul azer "de-abia ajunge pentru un grătar". Totuși, susținătorii proiectului afirmă că odată construita una dintre cele două conducte, oferta se va diversifica. Deja, Azerbaijan a anunțat noi descoperiri de gaze în Marea Caspică, iar Mark Rowley, partener la firma de avocatură Baker Bottsitself, susține că în Europa ar putea ajunge pe această rută și gaze din Kurdistan și Turkmenistan.

Totuși scepticii par a fi mai numeroși, în special în ceea ce privește Nabucco. “Importanța strategică a Nabucco s-a redus ca urmare a flexibilității sporite în ultimul timp de care dau dovadă piețele europeane ale gazelor", afirmă John Roberts de la Platts, autor al volumului “Pipeline Politics: The Caspian and Global Energy Security”.

Bruxelles-ul a întors armele: susține TAP

Potrivit Financial Times, dacă opinia UE va avea un rol de jucat, nu va fi în favoarea Nabucco, ci în facvoarea TAP. Multă lume de la Bruxelles susține cea de-a doua variantă, pe motiv că ea va străbate Grecia, stat care are nevoie de un impuls economic seruios pentru a--lși reveni din criză.

În plus, susține Michael Hoffmann. șef al biroului de politici externe al TAP, această conductă mai are un avantaj: "VA permite accesarea unor piețe virgine, precum Albania, Muntenegru și, posibil, Kosovo". În plus, crede acesta, TAP va putea fi conectată cu alte conducte care ar putea transporta mai departe gazul azer în Austra și chiar și în Marea Britanie.

Lupta acerbă dintre cele două concernuri, portată pe fronturi geopolitice, diplomatice și printr-un costisitor lobby efectuat la Bruxelles pare puțin exagerată când se ia în calcul faptul că, în cel mai bun caz, de-abia în 2019 va începe transportarea gazelor azere prin oricare dintre conducte. “Am pierdut un deceniu și jumătate să ajungem în acest punct și nu am construit încă nicio blestemată de conductă", a remarcat un oficial al unuia dintre cele două concerne rivale, citat de FT.

Întregul proiect este extrem de scump, numai punerea în funcțiune a câmpurilor Shah Deniz din Azrbaidjan urmînd a costa undeva între 25 și 40 de miliarde de dolari, iar sistemul de transport, inclusiv conducta TANAP, ce va străbate Turcia, alte 15 miliarde de dolari. Chiar dacă niciuna dintre companii, nici Nabucoo, nici TAP, nu au dezvăluit deocamdată costurile construirii propriilor conducte, acestea sunt estimate de analiști la 5 miliarde de dolari.

Socar s-a antepronunțat?

Așa cum anunța Energy Report în urmă cu o săptămână, privatizările din Grecia vor avea și ele un cuvânt greu de spus, mai nou, azerii de la SOCAR, principali acționari, alături de BP, ai Shah Deniz, incluzând în oferta de preluare a companiei de distribuție de gaze elenă și conectarea la TAP. 

Vestea bună pentru Nabucco este că nu se știe dacă privatizarea DESFA (compania de transport de gaze elenă) va mai avea loc după eșecul privatizării DEPA (compania de extragere și producție de gaze), eșec anunțat astăzi de Reuters. Potrivit agenției de presă internaționale, guvernul de la Atena ar fi dorit să obțină 1,8 miliarde de euro pe cele două companii pînă la finalul lunii septembrie, însă nu a primit decât o ofertă, cea a azerilor de SOCAR, pentru DESFA, pe care au promis că o vor lega la TAP. În ceea ce privește DEPA, deși au negociat la nivel bilateral cu Gazprom, gigantul rus a refuzat să înainteze vreo ofertă. Reuters notează că nu este clar dacă guvernul grec acceptă să vândă DESFA celor de la SOCAR înainte de a găsi un cumpărător și pentrut DEPA.

Ieșirea ExxonMobil, urmată de cea a Marathon Oil și Talisman Energy, de pe piața de petrol și gaze din Polonia a declanșat o campanie de sensibilizare a guvernanților în vederea regândirii cadrului fiscal și reglementator, campanie încununată de succes, se pare. Premierul polonez, Donald Tusk, pare a fi devenit în ultimul timp cel mai bun prieten al industriei, el declarând că va fi "nemilos" cu miniștri care blochează adoptarea noului pachet de reglementare a industriei de petrol și gaze.

"Dacă cineva vrea să investească miliarde de euro în Polonia, atunci va trebui să se simtă în siguranță din punct de vedere al cadrului legislativ aferent propriului business", a declarat Tusk. Premierul a menționat totodată explicit și la cine se referă. "Ministrul Mediului fie va realiza că acest proiect necesită nu doar mentalitatea de ecologist, ci și pe cea a unui antreprenor, fie va trebui să găsim pe altcineva să se ocupe de acest lucru", a explicat premierul.

Poziția premierului este împărtășită și de ministrul polonez de finanțe, Jacek Rostowski, care a anunțat că un nou pachet fiscal va intra în vigoare din 2015, dar că taxele vor fi colectate doar începând cu 2020.

"Scopul este de a încuraja companiile să investească în explorarea și exploatarea gazelelor de șist", a declarat Rostowski, citat de Financial Times.

Polonia este cuprinsă în prezent de febra obținerii independenței energetice, mai ales în urma estimărilor Energy Information Administration a SUA, potrivit cărora statul polonez este statul european cu cele mai mari rezerve de gaze de șist, în valoare de 5,3 trilioane metri cubi. Cele mai recente estimări ale Institutului Geologic polonez sunt însă mai conservatoare, de numai 346-768 miliarde metri cubi de gaze de șist.

Cu toate acestea, birocrația lentă Poloniei se dovedește incapabilă de a implementa o structura de reglementare care să permită industriei să crească, fără a compromite țintele de protecția mediului asumate. Industria este, la rândul său, îngrijorată de faptul că societățile care efectuează activități de explorare nu-și pot asigura concesiunile necesare pentru a extrage cantități comerciale de gaze. O altă preocupare vizează birocrația și timpul pierdut cu obținerea sau modificarea permiselor de foraj.

Teama principală este aceea că Varșovia este pe cale de a impozita și de a reglementa o industrie care este încă la un stadiu de dezvoltare. Guvernul polonez promite însă că va impune un prag maxim de impozitare a profiturilor de 40%, însă companiile din sector se tem că acest nivel va fi mult mai ridicat. 

ExxonMobil a decis anul trecut să se retragă din Polonia, urmată de Marathon Oil și de Talisman Energy, toate invocând un nivel nesustenabil de hidrocarburi găsite în urma operațiunilor de explorare. Chevron și alte grupuri mari de energie activează încă în Polonia, precum și cele două companii controlate de stat, PGNiG, o companie de gaze naturale, și PNK Orlen, o rafinărie, care de altfel sunt și liderii explorării de gaze de șist, însă ritmul de explorare este foarte lent.

Până în prezent, guvernul a emis 109 de concesiuni de explorare, dar au fost forate numai 43 de sonde de testare, și doar patru dintre acestea au folosit tehnologia fracturării hidraulice, un număr mult prea redus pentru a se putea estima potențialul de gaze de șist al statului polonez.

Europa va trebui să exploreze pista gazelor de șist, a declarat comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, subliniind că autoritățile de la Bruxelles trebuie să manifeste deschidere în această privință și să lase țările care doresc asta, cum ar fi Marea Britanie sau Polonia, să dezvolte proiecte-pilot în privința acestei resurse, pe baza cărora să se elaboreze o expertiză europeană în domeniu. În Polonia, însă, bula gazelor de șist riscă deja să se dezumfle, întrucât guvernul vrea să taxeze cu 80% profiturile din valorificarea gazelor de șist, să impună parteneriate cu o companie de stat și nu garantează că cine a investit în explorare va primi și licență de exploatare. 

„Trebuie să rămânem deschiși și să lăsăm țările care doresc asta, cum ar fi Marea Britanie sau Polonia, să dezvolte proiecte-pilot în privința acestei resurse, pe baza cărora să se elaboreze o expertiză europeană în domeniu. Europa își asigură doar o treime din necesarul de gaze naturale din resurse proprii, iar acestea sunt pe cale de epuizare. Nu este, deci, deloc aberant să ne gândim că o parte din acestea vor fi înlocuite cu gaze de șist, în orizontul 2025-2030”, a declarat comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, într-un interviu acordat cotidianului francez Les Echos.

El a adăugat că, pentru securitatea energetică a continentului, nu vor fi suficiente gazele de șist. „Conștientizând interesul comun european, putem să ne diversificăm aprovizionarea cu gaze apelând la surse noi, favorizând dezvoltarea unei piețe spot a gazului și investind în interconectarea conductelor naționale de transport și în terminale de gaze naturale lichefiate”, a adăugat Oettinger.

Diferențe mari de preț față de SUA, și din cauza taxelor

Comisarul european a mai afirmat că se constată tot mai multe probleme pe piața internă de energie a Uniunii. „Piața gazului este fragmentată, prețurile merg de la 23 la 43 de euro/MWh”, a subliniat Gunther Oettinger.

Acesta a mai spus că, în timp ce Statele Unite sunt pe cale să devină nu doar autosuficiente din punct de vedere al aprovizionării cu gaze, ci chiar să își permită să și exporte, beneficiind de prețuri de până la patru ori mai mici la gaze naturale decât cele plătite de țările din UE, Europa este din ce în ce mai dependentă de importuri și va fi nevoită să-și majoreze cu 80% achizițiile de gaz și petrol din exterior.

„Va trebui să preîntâmpinăm problemele de competitivitate care decurg de aici. Este în joc supraviețuirea acelor industrii europene care consumă multă energie”, a avertizat comisarul.

Oettinger a fost întrebat dacă nu cumva această diferență mare de prețuri între Europa și SUA nu are de a face și cu regimul fiscal al energiei.

„Este un subiect pe care vrem să-l examinăm, făcând totodată apel la autoritățile naționale să dea dovadă de moderație în privința taxelor care apasă asupra enegiei. În zona euro, acestea reprezintă până la 28% din prețul final plătit de consumatorii casnici”, a arătat Oettinger.

Statul polonez vrea 80% din niște profituri doar visate

Fiscalitatea este, de altfel, unul dintre motivele pentru care, în Polonia, țara europeană cea mai avansată din acest punct de vedere, bula gazelor de șist riscă deja să se dezumfle. Pentru anul acesta era planificată forarea a 39 de sonde de explorare pentru gaze de șist, însă până în prezent nu s-au forat decât două, potrivit datelor Ministerului Mediului de la Varșovia.

„Practic, în privința gazelor de șist din Polonia, s-a vândut pielea ursului din pădure, ceea ce s-a dovedit a fi extrem de păgubos pentru acest sector. Dovada este numărul extrem de mic de sonde forate de la începutul anului”, spune Tom Maj, fostul șef de operațiuni din Polonia al canadienilor de la Talisman Energy, care au anunțat de curând că renunță la proiectele lor locale de explorare pentru gaze de șist.

Principalii factori pentru care sectorul polonez al gazelor de șist devine din ce în ce mai puțin atractiv pentru investitori sunt că guvernul vrea să taxeze cu 80% profiturile din valorificarea gazelor de șist, să impună parteneriate cu o companie de stat și nu garantează că cine a investit în explorare va primi și licență de exploatare.

În plus, zăcămintele de gaze de șist din Polonia, situate la o adâncime de circa 4.000 de metri, s-au dovedit a fi mult mai dificil de accesat decât, de exemplu, cele din Statele Unite, atât din cauza particularităților geologice ale subsolului, cât și din cauza faptului că regiunea are o densitate a populației mult mai mare decât SUA. În consecință, spun experții, va fi nevoie de mult mai multe teste, timp și bani pentru a se demara producția de gaze de șist în Polonia.

În ultimul an, trei companii majore au renunțat la proiectele lor de explorare și, ulterior, de exploatare a gazelor de șist din Polonia.

Estimări anterioare ale US Energy Information Administration, autoritatea statistică americană în domeniul energiei, situau rezervele poloneze de gaze de șist la 5.300 de miliarde de metri cubi. Ultimele informații venite de la experții geologi din Polonia vorbesc despre o cantitate mult mai mică, de sub 800 de miliarde de metri cubi.

Producătorul canadian de petrol și gaze Talisman Energy a anunțat, marți, că a ajuns la un acord cu partenerul său de joint-venture, firma europeană San Leon Energy, pentru vânzarea participației sale de 30% în cadrul a trei concesiuni de gaze de șist din Polonia, întrucât vrea să se concentreze pe majorarea producției din principalele sale regiuni de interes, respectiv Americile și Asia-Pacific. La numai o zi, și americanii de la Marathon Oil au declarat că plănuiesc să se retragă din Polonia până cel târziu în a doua jumătate a anului viitor, întrucât nu se justifică economic exploatarea zăcămintelor de gaze de șist descoperite de ei prin explorare până acum.

Acordul de joint-venture dintre Talisman și San Leon fusese semnat în 2010 și avea ca obiect trei concesiuni de gaze de șist din Polonia, din bazinul Baltic. Talisman Energy anunțase încă din martie că ia în considerare vânzarea participației sale la aceste concesiuni. În plus, compania vrea să renunțe și la perimetrele cu gaze de șist din North Duvernay, din statul canadian Alberta.

„La decizia noastră de a ne retrage a contribuit și situația din sectorul polonez al gazelor de șist, inclusiv incertitudinile geologice și neclaritățile cadrului legal”, a declarat, pentru Reuters, șeful Corporate Affairs al Talisman Energy Polska, Tomasz Gryzewski.

Cei de la Marathon Oil dețineau concesiuni de gaze de șist din 2011, dezvoltate în parteneriat cu canadienii de la Nexen și cu japonezii de la Mitsui. „După o evaluare aprofundată a activităților de explorare din Polonia, eșuând în tentative de a descoperi cantități de hidrocarburi a căror exploatare să se justifice economic, Marathon Oil a decis să își încheie operațiunile din Polonia”, se arată în raportul companiei pe trimestrul I 2013.

Retragerile constituie încă o lovitură dată speranțelor statului cu privire la reducerea dependenței de importurile de gaze din Rusia și la întărirea economiei, comentează Associated Press. Asta la mai puțin de un an după plecarea unui alt jucător major de pe această piață – ExxonMobil. 

Gazele de șist nu cresc în pomul lăudat

Renunțarea canadienilor de la Talisman Energy la gazele de șist din Polonia sugerează că statul polonez a fost mult prea optimist în ceea ce privește estimarea rezervelor sale de astfel de gaze sau cel puțin cu privire la viteza cu care acestea pot fi recuperate.

Problema principală este că, în prezent, marile companii energetice se concentrează pe acele zăcăminte de gaze de șist care sunt cel mai ușor de extras. Cele ale Poloniei, situate la o adâncime de circa 4.000 de metri, s-au dovedit a fi mult mai dificil de accesat decât, de exemplu, cele din Statele Unite, atât din cauza particularităților geologice ale subsolului, cât și din cauza faptului că regiunea are o densitate a populației mult mai mare decât SUA.

În consecință, spun experții, va fi nevoie de mult mai multe teste, timp și bani pentru a se demara producția de gaze de șist în Polonia.

„Problema este ca industria de profil să nu se descurajeze și mai mult și să continue să investească în proiecte de explorare”, spune Kamlesh Parmar, directorul general al 3Legs Resources, una dintre puținele companii petroliere care au reușit să ajungă prin foraj la un zăcământ de gaze de șist în Polonia.

Se pare că americanii au aberat la greu

În martie, monopolul de stat în domeniul petrolului și gazelor din Polonia, Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo (PGNiG), a anunțat că lucrările sale de explorare au dus la prima descoperire de gaze de șist a țării, prin sonda Lubocino-2H. Pentru a face rost de banii necesari continuării lucrărilor, guvernul polonez a anunțat la un moment chiar listarea la bursă a subsidiarei de explorare a PGNiG în prima jumătate a acestui an, măsură care a fost ulterior amânată.

Până în prezent, în Polonia s-au forat 43 de sonde de explorare, însă va fi nevoie de sute de sonde pentru ca rezervele de gaze de șist să poată fi estimate cu acuratețe. Doar 12 dintre sonde au ajuns la zăcăminte, potrivit autorității poloneze în domeniul minier.

Estimări anterioare ale US Energy Information Administration, autoritatea statistică americană în domeniul energiei, situau rezervele poloneze de gaze de șist la 5.300 de miliarde de metri cubi. Ultimele informații venite de la experții geologi din Polonia vorbesc despre o cantitate mult mai mică, de sub 800 de miliarde de metri cubi. Cu toate acestea, guvernul de la Varșovia a anunțat că își menține ținta de a demara producția comercială de gaze de șist în 2015.

Speranțele polonezilor au fost alimentate de imensul succes al gazelor de șist din SUA din ultimele două decenii. Producția pe scară largă a mii de sonde de peste Ocean au prăbușit prețurile la gaze naturale la mai puțin de 100 de dolari/mia de metri cubi, făcând ca SUA să devină independente din punct de vedere al aprovizionării cu gaze.

ExxonMobil a renunțat de anul trecut

În iunie 2012, cei de la ExxonMobil au anunțat că renunță la planurile lor legate de explorări pentru gaze de șist în Polonia, după doi ani în care nu a reușit să facă descoperiri de zăcăminte a căror exploatare să se justifice din punct de vedere comercial.

„Am finalizat operațiunile noastre de explorare din Polonia. Lucrările nu au demonstrat existența de zăcăminte de hidrocarburi exploatabile comercial la sondele noastre de la Lublin și Podlasie”, au declarat, atunci, oficialii companiei americane.

ExxonMobil nu a fost singura companie care a raportat rezultate preliminare dezamăgitoare la primele teste de explorare derulate pe concesiunile pentru gaze de șist. În octombrie 2011, BNK Petroleum a anunțat că datele culese de o sondă de explorare în nordul Poloniei au fost neconcludente și că va amâna demararea testelor la o altă sondă, din altă regiune a țării.

Obsesie de stat

În fruntea plutonului goanei poloneze după gaze de șist se află companiile de stat din Polonia, atât ca urmare a ambiției strategice a guvernului de la Varșovia de a se elibera de dependența gazeiferă de Rusia, cât și din cauza incertitudinilor cu privire la viabilitatea economică a exploatării zăcămintelor poloneze de gaze de șist. Până în prezent, Polonia a acordat un număr total de 109 de licențe de explorare pentru gaze de șist, cele mai multe (16) fiind deținute de monopolul de stat PGNiG.

„În Polonia, gazele de șist există doar în mass media, pentru că, în realitate, nu se întâmplă nimic. Este necesară o strategie pe termen lung pentru acest sector, predictibilitate și tratament egal pentru companiile de stat și pentru investitorii străini”, spune Grzegorz Pytel, expert în energie la think-tank-ul Sobieski Institute.

Obsesia autorităților pentru gazele de șist a făcut ca și companii de stat din alte sectoare, cum ar fi KGHM, specializată în mine de cupru, sau rafinăria PKN Orlen, să angajeze investiții masive în gaze de șist, ceea ce i-a făcut pe acționarii minoritari ai acestor companii, care sunt listate la bursa din Varșovia, să acuze că interesele politice sunt puse în fața celor economice.

Probleme cu reglementările și infrastructura

Deși cadrul legal polonez este mai relaxat decât cel din alte țări europene, s-a dovedit că birocrația este mai mare și procedurile mai stufoase decât se credea inițial. Companiile se plâng de complexitatea și multitudinea de reglementări, care le obligă să obțină autorizații de la mai multe agenții de stat înainte să poată începe lucrările de foraj.

În plus, spun acestea, faptul că încă nu s-a adoptat legislația referitoare la fiscalitatea specifică a sectorului gazelor de șist face extrem de dificilă întocmirea planurilor de afaceri. Guvernul polonez a promis anterior plafonarea impozitării la 40% din profituri.

Nu este singura problemă cu care se confruntă perspectivele de dezvoltare ale industriei poloneze a gazelor de șist. Polonia, ca de altfel toate țările din estul Europei, din cauza infrastructurii deficitare și a lipsei de personal calificat. Spre deosebire de SUA și Canada, aici nu există rețele extinse de conducte care să transporte gazele de la locațiile de producție la consumatori, iar serviciile de foraj sunt insuficient dezvoltate pentru nevoile specifice exploatării gazelor de șist, prin fracturare hidraulică și foraj orizontal.

Ministerul polonez de profil intenționează să relaxeze reglementările de mediu în materie pentru a încuraja avansul mai rapid al lucrărilor de explorare pentru gaze de șist și pentru a reduce costurile investitorilor implicați în astfel de proiecte.

O serie de reguli vor fi clarificate, iar studiile de impact de mediu vor fi solicitate doar pentru spațiile propriu-zise de foraj, spre deosebire de legislația actuală, care impune efectuarea de astfel de studii pentru întreaga suprafață a unei concesiuni.

De asemenea, dezvoltatorii nu vor mai fi obligați să obțină noi autorizații de fiecare dată când vor să foreze mai adânc și în direcții diferite față de planurile inițiale, aprobate prin licențele de explorare. Polonia a acordat până în prezent 113 licențe de explorare pentru gaze de șist.

Potrivit noilor reglementări, companiile vor putea fora până la o adâncime de 5.000 de metri fără a a mai avea nevoie de nici un fel de autorizări suplimentare, care sunt prevăzute de legislația încă în vigoare. Aceste autorizări vor fi în schimb necesare în etapa producției propriu-zise de gaze de șist.

„Scopul nostru este ca producția de gaze de șist să demareze cât mai repede posibil, iar pentru asta este nevoie ca legislația să fie prietenoasă cu investitorii. Noile reglementări vor fi foarte atractive, probabil cele mai bune care puteau fi adoptate”, a declarat ministrul polonez al Mediului, Marcin Korolec, citat de Bloomberg.

Relaxare fiscală contra prezență în acționariat

Guvernul de la Varșovia va elabora și un proiect de modificare a statutului fiscal al industriei de petrol și gaze, prin care nivelul de impozitare al producției de hidrocarburi va fi plafonat la 40% din profit.

Pe de altă parte, se vrea înființarea unei companii de stat care să supervizeze toate activitățile de producție de petrol și gaze și care să devină acționar la firmele și consorțiile înființate pentru derularea de activități de producție. În plus, va fi creat un „fond al hidrocarburilor”, controlat tot de stat, unde vor fi vărsate veniturile încasate din taxele și redevențele aferente activității de explorare.

Potrivit proiectului, respectiva companie de stat va acoperi cel mult 5% din costurile companiilor de producție la care va fi acționară și nu se va implica direct ca operator în activitățile de producție.

Ce are de invatat Romania din experienta poloneza a gazelor de sist

S-ar putea spune ca drumul Poloniei spre „independenta energetica” este blocat de ciocarlii si soimi, dar si de fermieri locali, care ezita sa le acorde companiilor de explorare si exploatare a gazelor de sist acces la terenurile pe care sunt proprietari.

Polonia are cele mai mari rezerve de gaze de sist din Uniunea Europeana, estimate la o „durata de viata” de 50 de ani, care ar putea elibera statul polonez de dependenta energetica fara de Rusia, potrivit Institutului Geologic al Poloniei, transmite Bloomberg.

Insa pentru a se putea demara exploatarea acestor resurse, guvernul de la Varsovia trebuie sa calmeze ingrijorarile minoritatii etnice casubiene, ale fermierilor, ale activistilor ecologisti si ale industriei turistice, care se tem ca tehnologia fracturarii hidraulice va polua apele poloneze.   

Companii multinationale, precum ConocoPhillips si Chevron, sau firma locala Polskie Gornictwo Naftowe i Gazownictwo ar putea cheltui circa 4,5 miliarde de dolari in urmatorii 10 ani pe instalarea de sonde de explorare, pentru a ajunge la rezervele de gaze de sist, situate si la adancimi de 5 kilometri, pe sub elemente care fac parte din patrimoniul natural al Poloniei.

In plus, explorarile ar putea duce la distrugerea retelei de drumuri care leaga intre ele satele traditionale poloneze din nordul tarii. Anul trecut au fost finalizate cu 25% mai putine sonde de explorare decat estimase initial Ministerul Mediului de la Varsovia, unele proiecte fiind intarziate.

„Oamenii din regiune au legaturi afective puternice cu pamanturile lor, pe care le-au mostenit din generatie in generatie. Pentru ei, valoarea unei case batranesti este inestimabila si nu poate fi tradusa in termeni de piata”, spune Malgorzata Klawiter, insarcinat cu afaceri legate de gaze de sist al guvernatorului regiunii Pomerania, care se ocupa de promovarea proiectelor de explorare si de comunicarea dintre industria de profil si comunitatile locale.

Potential urias

Ministerul polonez al Mediului se asteapta ca firmele de profil sa instaleze 39 de sonde de explorare anul acesta, mai mult decat dublul mediei anualizate din ultimele 30 de luni, ca urmare a faptului ca autoritatile intentioneaza sa simplifice legislatia legata de standardele de mediu.

In iulie, Exxon Mobil, cea mai mare companie energetica a lumii ca valoare de piata, s-a retras din Polonia, invocand rezultatele „dezamagitoare” inregistrate de primele sale sonde de explorare. O alta firma, Talisman Energy Inc, ar putea abandona si ea Polonia, pentru a se concentra pe zacaminte de gaze de sist din America de Nord.

Polonia detinea cele mai mare rezerve de gaze neconventionale din Europa in 2011, cu rezerve tehnice totale recuperabile de 57 de mii de miliarde de metri cubi, cantitate cu 33% mai mare decat cea din zacamantul Marcellus din America, potrivit datelor US Energy Information Administration.

Datele administratiei de la Washington arata ca majorarea productiei locale de petrol si gaze a facut ca Statele Unite sa-si satisfaca, exclusiv din livrari interne, 84% din necesarul de consum de energie in primele 10 luni din 2012, existand mari sanse ca statistica finala sa afiseze cea mai mare rata anuala din 1991 incoace.

Polonia, care importa doua treimi din necesarul sau de gaze naturale din Rusia, de la Gazprom, intentioneaza sa-si dubleze productia locala pana in 2019, pentru a-si consolida pozitia de negociere inainte de startul discutiilor privind reinnoirea contractului pe termen lung cu rusii, care expira in 2022.

Proteste

In Franta, Olanda, Cehia, Bulgaria si, partial, in Germania exista diferite forme, mai dure sau mai permisive, de restrictionare a exploatarii gazelor de sist prin tehnologia fracturarii hidraulice, ca urmare a unei serii de proteste publice similare celor din Statele Unite.

Tehnologia presupune pomparea la mare adancime si cu mare presiune a milioane de litri de apa sarata amestecata cu un „cocktail” de substante chimice, ce are ca efect sfaramarea rocilor subterane si eliberarea gazului natural. Proprietarii americani din Pennsylvania, Texas si Wyoming s-au plans in multiple randuri ca sursele lor de apa sunt contaminate de chimicalele si de gazul metan provenit de la exploatarile de gaze de sist. 

Desi Polonia este, probabil, una dintre jurisdictiile cele mai „prietenoase” din lume cu explorarile pentru gaze de sist, potrivit Deutsche Bank, si Marea Britanie a inlaturat de curand, in decembrie 2012, o interdictie cu privire la utilizarea tehnologiei fracturarii hidraulice, iar Ucraina a inceput sa-si concesioneze zacamintele companiilor de explorare.

Guvernul Romaniei a anuntat in ianuarie ca este interesat de explorarile pentru gaze de sist, desi moratoriul asupra fracturarii hidraulice, adica asupra exploatarii propriu-zise a zacamintelor respective, ramane in vigoare.

Soimul si ciocarlia  

Dupa ce procesele de explorare au incetinit anul trecut, guvernul de la Varsovia a decis sa simplifice legislatia de mediu destinata protectiei speciilor rare, care le impunea investitorilor sa obtina noi permise de fiecare data cand intentionau sa foreze la o adancime mai mare sau intr-o directie diferita de cea aprobata initial.

„Companiile de explorare trebuie sa intocmeasca si sa depuna studii de impact asupra mediului chiar daca nu poate fi vorba de nici un fel de impact real asupra mediului, ceea ce genereaza intarzieri si costuri suplimentare”, a declarat, recent, ministrul polonez al Mediului, Marcin Korolec.

Companiei poloneze Polskie Gornictwo (PGNiG) i-a trebuit aproape un an pentru a primi toate aprobarile necesare inainte de a incepe sa foreze orizontal pe concesiunea detinuta langa Bytow, un oras cu 17.000 de locuitori, fondat in secolul al XII-lea. Procesul a devenit si mai complicat dupa ce, in timpul efectuarii „inventarului” biologic obligatoriu impus de legislatia de mediu, in zona au fost vazute exemplare dintr-o anumita specie de soim, cu o anvergura a aripilor de 1,65 de metri.

„Un naturalist angajat pentru acest inventar a vazut un soim. Pasarea zbura in cerc, simtind, probabil, curentii de aer mai cald care veneau de la instalatia de foraj”, spune vicepresedintele PGNiG, Miroslaw Szkaluba.

In cadrul inventarului a mai fost descoperita si o ciocarlie, care isi facuse cuib in apropierea locatiei de foraj. Intrucat ambele sunt specii protejate, PGNiG a trebuit sa obtina aprobarea de a alunga pasarile de acolo, intrucat in caz contrar ar fi trebuit sa opreasca orice activitate si sa astepte terminarea sezonului de cuibarit. Lucrarile de foraj au inceput luna trecuta.

Camion cu substanta periculoasa, rasturnat

In Statele Unite, unde „boom-ul” extractiei de gaze de sist a redus pretul la gaze naturale la minimul ultimilor 10 ani in 2012, legislatia nu impune companiilor sa efectueze studii suplimentare de impact de mediu atata timp cat acestea foreaza intr-o singura formatiune geologica. In Canada, toate avizele, aprobarile si autorizatiile necesare se obtin de la un asa-numit „ghiseu unic”, ceea ce usureaza mult povara birocratica.

BNK Petroleum Inc, un producator de petrol si gaze din SUA care opereaza concesiuni in Polonia, s-a confruntat cu intarzieri similare cand a vrut sa inceapa sa foreze orizontal si la adancime mai mare decat prevedea autorizatia obtinuta initial. Desi procesul de obtinere a noilor aprobari necesare ar putea dura inca cateva luni, cei de la BNK Petroleum spun ca sunt hotarati sa astepte si nu intentioneaza sa se retraga din Polonia.

„Am cheltuit deja multi bani pe foraje in Polonia si credem ca am descoperit o zona extrem de promitatoare din punct de vedere comercial pentru exploatarea gazelor de sist. Suntem increzatori ca, in viitor, tot acest proces de autorizare va fi simplificat si dinamizat, fara a afecta deloc necesitatea de a proteja mediul, protectie dorita atat de guvern, cat si de industrie”, a declarat CEO-ul companiei, Wolf E. Regener.

In vara trecuta, in timp ce compania astepta aprobarile necesare pentru a incepe sa foreze la adancime mai mare, o cisterna care fusese inchiriata de cei de la BNK pentru a transporta lichid necesar fracturarii hidraulice s-a rasturnat pe sosea. Nu au fost raniti sau prejudicii de mediu imediate, insa circa 12 metri cubi de mal de foraj, continand 0,1% biocid, au patruns in pamant si au ajuns in cele din urma intr-un rau. Substanta este potential periculoasa atat pentru natura, cat si pentru sanatatea umana.

Campanie de promovare

Accidentul a demonstrat cat de riscanta este tehnologia fracturarii hidraulice si substantele necesare acesteia, pentru mediu si pentru viata celor care depind de pamant, spune Malgorzata Nowotnik, proprietara unei ferme agroturistice situate la 30 de kilometri de locatia de foraj.

„Exploararea de-abia a inceput, iar malul s-a deversat deja. Ce se va intampla cand lucrarile vor capata amploare mai mare? Poti controla cateva sonde, dar nu sute de mii”, isi exprima ea ingrijorarea.

Ea adauga ca isi face probleme in legatura cu riscul contaminarii apelor din regiune in urma aplicarii fracturarii hidraulice, desi forajul este interzis pe ferma ei personala, care este protejata de programul UE Natura 2000 de conservare a biodiversitatii, program care acopera 19% din teritoriul Poloniei.

Ministerul Mediului din Polonia se asteapta ca, pana in 2021, sa fie finalizate peste 300 de sonde de forare. Fiecare va avea un cost estimat de 15 milioane de dolari, potrivit lui Jacek Krawiec, CEO-ul PKN Orlens SA, cea mai mare companie petroliera poloneza, care deruleaza si lucrari de explorare pentru gaze de sist.

La Gdansk, capitala Pomeraniei, unde licentele de explorare obtinute de companiile care cauta gaze de sist acopera 85% din teritoriu, Malgorzata Klawiter, insarcinat cu afaceri legate de gaze de sist al guvernatorului regiunii, pregateste o campanie de informare si promovare in care intentioneaza sa ii implice pe localnici, alaturi de investitori si de autoritatile locale. Scopul este acela ca productia de gaze de sist sa demareze in 2015.

Cei mai multi dintre cei 228.000 de membri ai minoritatii etnice casubiene din Polonia traiesc in Pomerania.

„Forajele vor avea un impact direct asupra unui numar foarte mare de oameni si de comunitati. Ar fi ceva absolut iresponsabil sa nu incerci sa le furnizezi informatii si sa intri in dialog cu ei, chiar daca, in cele din urma, nu e sigur daca oamenii din regiune vor sprijini sau nu exploatarea gazelor de sist”, conchide Klawiter.

România s-a numărat în 2011 printre statele Uniunii Europene cel mai puțin dependente de importurile de energie, cu o pondere de 21% a resurselor provenite de peste hotare în consumul intern.

Cele mai scăzute rate de dependențî de importurile de energie din blocul comunitar s-au înregistrat în 2011 în Estonia (12%), România (21%), Cehia (29%), Olanda (30%), Polonia (34%) și Marea Britanie (36%), potrivit datelor Eurostat.

În schimb, Malta (101%), Luxemburg (97%), Cipru (93%) și Irlanda (89%) au fost statele cele mai dependente energetic din UE in 2011.

Singurul exportator net de energie a fost Danemarca, cu o rată negativă de dependență, de -9%.

5 state acoperă două treimi din consumul UE

În 2011, rata de dependență de importurile de energie a Uniunii Europene a fost de 54%, aproape neschimbată din 2008 încoace.

Cei mai mari consumatori de energie din UE au fost anul trecut Germania, cu 316 tep (tone echivalent petrol), Franța, cu 260 tep, Marea Britanie, cu 199 tep, Italia, cu 173 tep, și Spania, cu 129 tep,

Cele cinci state au avut, cumulat, o pondere de aproape două treimi în consumul total al UE27.

23 de state membre ale UE au înregistrat o scădere a consumului de energie în perioada 2008-2011, iar în patru țări a crescut consumul de energie.

Cel mai mare declin s-a înregistrat în Lituania (-24,5%), Irlanda și Grecia (ambele cu -12,3%), România (-10,2%), Spania și Marea Britanie (ambele cu -9,4%).

Cele mai mari creșteri au fost consemnate în Malta (+16,9%) și Estonia (4,8%%).

O fi bine, o fi rău?

Consumul de energie electrică în economie a crescut în 2012 cu 3,6% față de anul anterior, de la 34,42 miliarde KWh la 35,48 miliarde KWh, potrivit estimărilor Institutului Național de Statistică (INS).

Potrivit INS, anul trecut economia a consumat 35,48 miliarde KWh de energie electrică, reprezentând 67% din consumul total din România, în vreme ce, în 2011, consumul de energie electrică din economie s-a cifrat la 34,42 miliarde KWh, adică 65,2% din consumul total din acel an.
 
De obicei, majorarea consumului de energie electrică al companiilor este considerat un semnal de creștere a economiei, însă este foarte posibil ca nu acesta să fi fost cazul economiei românești anul trecut.
 
„După cum știți, creșterea economică în 2012 a fost aproape inexistentă, aproape de zero”, declara, la finalul lunii trecute, șeful delegației FMI în România, Erik de Vrijer.
 
În plus, intensitatea energetică a economiei românești, reprezentând consumul de energie necesar pentru a produce o unitate de 1.000 de euro de PIB, exprimat în kilograme echivalent petrol, este de aproape trei ori mai mare decât media Uniunii Europene, semn de ineficiență accentuată.
 
Astfel, potrivit Consiliului Fiscal, intensitatea energetică a economiei românești este de 396 de kilograme echivalent petrol/1.000 de euro, față de o medie UE de 146 kilograme echivalent petrol/1.000 de euro.

Revista presei energetice autohtone

Presa autohtona are mai nou aceeasi preocupare cu cea a politicienilor romani: cum sa ajunga independenta, daca nu editorial, macar energetic. Si daca nu presa in sine, macar Romania. Doua publicatii economice aloca spatii largi acestei teme, spatii umplute cu vorbe mai mult sau mai putin mestesugite, de un politician, Mircea Geoana, in Ziarul Financiar, si de un simplu ziarist, Senica Micu, in Capital.

Fostul candidat la presedintia Romaniei gandeste geostrategic si avanseaza ideea unei strategii menite a impulsiona dezvoltarea “ecologica” a industriei energetice autohtone. Idee generoasa, numai ca pentru acesta propune introducerea de noi subventii. Iar despre sectorul energetic verde din Romania se poate spune practic orice, numai ca duce lipsa de subventii nu se poate spune. In opinia lui Geoana, aceasta “strategie trebuie sa transforme in realitate ideea de economie verde, astazi un concept inca exotic in Romania. In aceasta privinţa, e adevarat ce spun unii ca 95% din echipamentele din zona energiei verzi sunt din import. Dar nimic nu impiedica autoritaţile sa dea inlesniri fiscale celor care produc echipamente şi produc locuri de munca in zona "gulerelor verzi", intr-o perioada in care incertitudinea in zona certificatelor verzi poate afecta atractivitatea Romaniei pentru investiţii necesare respectarii angajamentelor asumate (celebrul trinom 20-20-20) in cadrul Strategiei Europa 2020”.

Senica Micu e mai aplicata si propune solutia salvatoare a exploatarii gazelor de sist. Solutie care, dincolo de orizontul sau de timp destul de indepartat, mai are de ocolit un important obstacol: cel al articolelor de presa menite a sustine punctul de vedere al dizidentilor ecologisti, aflati in opozitie, insa deocamdata majoritari. Mai ales in randul ziaristilor. Cu toate acestea, redactorul Capital pare optimist, chiar daca “vestea ca americanii de la Chevron au primit unda verde pentru explorarea gazelor de sist i-a agitat pe unii ecologisti. Pe de o parte. Pe de alta, specialistii in energie vin cu argumente „pro“.

Este aceasta miscare cheia catre independenta Romaniei fata de gazul rusesc? Ei bine, cei mai multi actori din piata de  energie sunt „pentru“ si spun ca „intrarea masiva“ pe piata a gazelor de sist reprezinta „o mutatie majora“. Mai mult, „amenintarile cu proteste“ ale unor ecologisti nu par sa ii sperie in contextul in care, spun ei, vor fi folosite tehnici de forare si fracturare rezultate dupa 40 de ani de experienta americana.”

In timp ce presa romana se da peste cap sa gaseasca solutia independentei energetice de imperialistii rusi, acestia isi vad linistiti de treaba. Economica.net ne anunta ca “gigantul rus Gazprom, prin subsidiara sa sarba NIS, incepe explorarile pentru cautarea gazelor in perimetrul Tria din judeţul Bihor dupa ce a primit, in decembrie 2012, o licenta in acest sens de la Agentia de Resurse Minerale, potrivit anunţului pe care titularul de acord, compania canadiana East West Petroleum, l-a publicat pe site-ul propriu. De mentionat ca firma canadiana este listata la bursa din Toronto, astfel incat se supune rigorilor legii in cazul in care publica anunturi false. Potrivit canadienilor, East West Petroleum a concesionat 85% din perimetrul Tria catre NIS, astfel incat perimetrul şi resursele sale de subsol sunt exploatate acum de compania rusa. Costul de 60 de milioane de euro al explorarilor este suportat in totalitate de rusi”.